Prima pagină » Știri externe » Statele Unite vor retrage 5.000 de militari din Afganistan și vor închide mai multe baze militare

Statele Unite vor retrage 5.000 de militari din Afganistan și vor închide mai multe baze militare

Statele Unite vor retrage 5.000 de militari din Afganistan și vor închide mai multe baze militare
Statele Unite vor retrage aproximativ 5.000 de militari din Afganistan și vor închide cinci baze militare în termen de 135 de zile, conform unui proiect de acord de pace cu oficialii talibani, a anunțat luni Zalmay Khalilzad, negociatorul SUA, relatează Reuters.

Acordul trebuie aprobat de președintele american Donald Trump înainte de a fi semnat, a anunțat negociatorul american.

„În principiu, am ajuns unde trebuie”, a declarat Zalmay Khalilzad.

Președintele afgan Ashraf Ghani a fost informat de proiectul de acord și urmează să analizeze toate detaliile înainte de a oferi o opinie oficială, conform purtătorului său de cuvânt.

În schimbul ofertei Statelor Unite, talibanii au fost de acord să nu permită ca Afganistanul să fie folosit de militanți pentru plănuirea unor atacuri teroriste pe teritoriul Statelor Unite și al aliaților săi.

Cu toate acestea, detaliile negocierilor viitoare rămân neclare, deoarece talibanii refuză să discute direct cu Guvernul, pe care îl consideră un regim ilegitim „de păpuși”.

Foto: Pixabay

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Nu mai este o PRIORITATE”. Președintele unei țări din NATO schimbă direcția privind aderarea la UE
Digi24
Hacker inventiv, prins în Sinaia cu numere de înmatriculare diplomatice: Șoferul avea montat un sistem prin care plăcuțele se roteau
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Cum s-a dat de gol ucigașul lui Tupac, la 22 de ani după asasinarea legendei hip-hop?
Click
Ce l-a surprins pe românul care a ajuns în cel mai mare oraș fantomă din lume. „100 MILIARDE $ aruncați pe geam”
Digi24
Primele informații în cazul morții lui Hayden Panettiere. Ce spun polițiștii despre anchetă și cine a sunat la urgențe
Cancan.ro
Ei sunt frații care s-au înecat în Olimp. Ce mesaj i-au trimis Vlad și Ionuț mamei lor, înainte de tragedie
Ce se întâmplă doctore
Cristiano Ronaldo și Georgina Rodríguez au semnat un contract prenupțial. Ce se întâmplă cu averea lor în cazul unui divorț
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Cum arată Ferrari CZ26, cel mai nou model UNICAT realizat de italieni?
Descopera.ro
De ce Carol al II-lea nu a putut salva România?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Mesaj pe ușa unui vecin: Felicitări! Nu știu ce-i faci soției tale…
Descopera.ro
Un nou fenomen meteo, asociat aschimbărilor climatice, îngrijorează oamenii de știință