Prima pagină » Știri politice » Taberele sunt împărțite: Liderii ALDE Arad și Caraș-Severin nu vor congres și îl susțin pe Tăriceanu

Taberele sunt împărțite: Liderii ALDE Arad și Caraș-Severin nu vor congres și îl susțin pe Tăriceanu

Taberele sunt împărțite: Liderii ALDE Arad și Caraș-Severin nu vor congres și îl susțin pe Tăriceanu
Liderii ALDE Arad și Caraș-Severin nu vor congres extraordinar, în condițiile în care „doar două filiale au cerut organizarea acestuia", și îl susțin pe Călin Popescu Tăriceanu.

Deputatul Eugen Pistru, președintele ALDE Arad, a declarat, vineri, corespondentului Mediafax, că nu se justifică organizarea unui congres extraordinar.

„Vă dați seama că dacă din 48 de filiale, doar două au solicitat congres, nu cred că se justifică cererea lor și nu sunt de acord cu congresul. Pot să spun că îl felicit pe domnul Tăriceanu președinte, să rămână în continuare, iar ceea ce au făcut colegii noștri sunt convins că au făcut-o cu ajutorul PSD și au vrut să rupă partidul. Dar eu cred în colegii mei că vom avea înțelepciune să rămânem uniți și să mergem mai departe. Sunt doar trei sau patru colegi care au cerut acest lucru, în rest nu cred că sunt alte probleme, din ce am discutat cu colegii mei. Eu îl susțin pe domnul Tăriceanu și nu cred că există în acest moment alt lider în ALDE care poate să preia rolul de președinte. Vor doar să facă un congres, nu au nicio soluție”, a afirmat Eugen Pistru.

De asemenea, nici deputatul Ion Tabugan, liderul ALDE Caraș-Severin, nu este de acord cu organizarea unui congres extraordinar în acest moment, afirmând că este nevoie ca lucrurile să se liniștească în interiorul partidului.

„Părerea mea este că trebuie să se liniștească apele în partid, iar astăzi avem o consultare a președinților de filiale. Eu zic că trebuie să se liniștească lucrurile, să treacă alegerile prezidențiale și în viitor, în funcție de ce stabilim astăzi, putem să venim cu un congres și să stabilim o direcție, eventual schimbări la nivelul, așa cum doresc anumiți colegi, schimbări în sensul de alegeri, nu neapărat că vrem să schimbăm pe cineva. S-ar putea să fie tot același, dar este vorba de un vot de încredere. Cu siguranță ALDE Caraș-Severin nu agrează ideea organizării unui congres anul acesta. Avem nevoie de liniște, să ne așezăm, să ne regrupăm și cu siguranță și colegii care au greșit, mai mult sau mai puțin, se vor întoarce în sânul ALDE, că nu suntem noi Dumnezeu să nu putem ierta”, a afirmat Ion Tabugan.

Liderii ALDE au vineri o ședință la sediul partidului, au declarat surse ale formațiunii pentru MEDIAFAX. Întrunirea vine după ce mai multe organizații și-au anunțat intenția sau au solicitat convocarea unui congres, imediat după alegerile prezidențiale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Cele cinci semne care arată că Trump ar putea fi aproape de victorie în războiul cu Iranul. Gestul de disperare al regimului iranian
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Marea recrutare din Sănătate: 6.800 de posturi în spitale, deblocate. Ce locuri de muncă sunt disponibile și unde se fac angajări
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Ce a găsit o femeie într-un borcan cu murături. Produsul a fost retras de la vânzare după ce imaginile au devenit virale
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Modul neobișnuit în care s-a răzbunat o femeie după despărțirea de fostul partener. Bărbatul a avut parte de un șoc!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Cine are grijă de părinții bolnavi sau bătrâni? Între responsabilitatea copiilor și nevoia de ajutor specializat
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!