Actrița Angelina Jolie realizează un program dedicat copiilor, pentru BBC

Actrița Angelina Jolie realizează un program dedicat copiilor, pentru BBC
Publicat: 15/09/2019, 21:20

Actrița în vârstă de 44 de ani, emisar special al Înaltului Comisariat pentru Refugiați al ONU, consideră că viitoarea generație trebuie să fie pregătită pentru a gestiona probleme globale și că nu vrea să îi educe doar pe cei șase copii ai ei.

Într-un interviu pentru ediția britanică a revistei Hello!, Jolie a declarat: „Bunătatea – față de ei și de ceilalți. Este important să fii modest, să îți cunoști libertățile și lucrurile cu care ai fost binecuvântat și să îi ajuți pe ceilalți. Și mereu să îți știi locul, toți suntem oameni și supuși greșelii. Suntem mici fragmente dintr-o lume mai mare”.

În ceea ce privește colaborarea cu BBC, aceasta a spus că este vorba despre o emisiune pentru copii. „Contăm pe ei, deci trebuie să le oferim informațiile corecte și sprijin”, a spus starul.

Despre colaborarea cu Amnesty International, Angelina Jolie a declarat: „Adesea, îi putem încuraja pe copiii noștri să își cunoască drepturile și să vorbească deschis, dar, în alte părți ale lumii, ei sunt răniți sau închiși după gratii”.

În iunie, actrița americană Angelina Jolie a devenit și editor colaborator al publicației Time, urmând să scrie lunar articole care vor aborda teme precum „strămutarea, conflictele și drepturile omului”.

Angelina Jolie, mamă a șase copii, dintre care trei adoptați, a fost numită ambasador al bunăvoinței pentru Înaltul Comisariat al ONU pentru Refugiați în 2001. În aprilie 2012, UNHCR a luat decizia de a-i acorda Angelinei Jolie titlul de emisar special, întrucât actrița americană a dovedit, în cei 11 ani de când devenise ambasadoare a bunăvoinței pentru organizație, un angajament excepțional față de cauza persoanelor refugiate. Angelina Jolie a donat în ultimii ani mai multe milioane de dolari programelor inițiate de ONU pentru ajutorarea persoanelor refugiate din lumea întreagă.

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Sunt extratereștrii pe K2-18b? Telescopul James Webb a fost îndreptat spre planeta pe care au...
Cea mai „nebună” ofertă vine de la Lidl! Ce o să găsiți în supermarketuri de...
FOTO. Ioana Marcu, soția lui Ciprian Marica, apariție îndrăzneață cu bustul generos la vedere!
Simona Halep revine în Spania! Sportiva din România va evolua la Madrid Open
Localitatea care a dispărut de pe harta României. În 2002 mai avea doar 3 locuitori
I-a ÎNNEBUNIT pe toți bărbații! Imagini de vis cu vedeta! Are trup de zeiță la...
De ce este bine să mănânci pește de Florii. Conform tradiţiei, îţi poate aduce un...
VIDEO. Viteza l-a ucis pe Florin de ziua numelui său. Drama tulburătoare a tânărului de...
Sâmbătă a început distribuirea pensiilor pentru luna mai. Anunțul a fost dat de directorul Poștei...
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
China ne bate și la diesel! A creat un motor REVOLUȚIONAR
China aplică strategia "broaştei fierte", acuză comandantul armatei americane din regiunea Indo-Pacific
Omul care a spus ADEVĂRUL despre Zona 51 și Farfuriile Zburătoare
Niciun șofer din România NU MAI SCAPĂ. S-a dat ordin la Poliția Română: Desfășurăm FORȚE...
Femeile din aceste zodii vor fi marcate de succes în viața profesională. La ce vor...
Vestea tristă a momentului pentru Prințul Paul de România. Momente grele pentru descendentul familiei regale
Momente pline de emoție în familia Sterp. Getuța a făcut mărturisiri înduioșătoare despre regretata ei...
Secretul Laurei Cosoi în timpul sarcinii! Cum reușește să se mențină într-o formă de zile...
BANCUL ZILEI. Un dinamovist merge împreună cu câinele său într-un bar: - Dom’le, incredibil ce...
Harriet Quimby, prima femeie care a traversat în zbor Canalul Mânecii