Prima pagină » Economic » SUA vor impune tarife vamale majorate pentru bunuri europene în valoare de 7,5 miliarde dolari

SUA vor impune tarife vamale majorate pentru bunuri europene în valoare de 7,5 miliarde dolari

SUA vor impune tarife vamale majorate pentru bunuri europene în valoare de 7,5 miliarde dolari
Statele Unite au câștigat, miercuri, aprobarea Organizației Mondiale a Comerțului de a impune tarife vamale majorate pentru bunuri europene în valoare de 7,5 miliarde de dolari, relatează Reuters.

Decizia a fost luată pentru ceea ce Washingtonul a reclamat ceea ce consideră a fi subvenții ilegale acordate de Uniunea Europeană grupului aeronautic Airbus, SUA amenințând declanșarea unui război comercial transatlantic, pe măsură ce economia globală se clatină.

OMC a constatat că, atât Airbus, cât și rivala sa americană Boeing au primit subvenții ilegale de miliarde de dolari, fiind vorba despre cea mai mare discută comercială corporativă din lume, cu o durată de peste un deceniu.

Înainte ca orice tarife să poată fi impuse, organul OMG de soluționare a litigiilor trebuie să adopte, în mod oficial, raportul tribunalului de arbitraj, într-un proces preconizat să dureze între 10 zile și 4 săptămâni.

Următoarea întâlnire este programată în 28 octombrie, dar Washington ar putea solicita o ședință specială la 10 zile după publicarea raportului tribunalului de arbitraj.

Analiștii susțin că orice nouă dispută amenință să înrăutățească schimburile comerciale transatlantice care sunt deja tensionate de tarifele vamale suplimentare introduse de Washington pentru importurile de oțel din UE și de amenințările privind introducerea unor tarife suplimentare pentru automobilele europene.

Ca reacția, UE a declarat, miercuri, că acțiunea Statelor Unite de a impune sancțiuni comerciale asupra importurilor din UE va fi neproductivă și ar risca să provoace daune pe ambele țărmuri ale Atlanticului.

Comisia Europeană, care supraveghează politicile comercială din 28 de state europene, a declarat că impunerea reciprocă de măsuri nu vor aduce decât prejudicii companiilor și cetățenilor de pe ambele maluri ale Atlanticului. Instituția a susținut că cele două părți ar trebui să ajungă la o soluționare echitabilă. „Dacă SUA decid să impună contramăsuri autorizate de OMC, va împinge UE într-o situație în care nu vom avea altă opțiune decât să facem același lucru”, a declarat Comisia, conform sursei citate.

În relația cu România, SUA este un important partener comercial, balanța comercială indicând, la jumătatea anului în curs, un excedent de 265,4 milioane euro, conform datelor oficiale.

SUA ocupă locul 3 în topul țărilor partenere în excendentul balanței comerciale la jumătatea anului și locul 14 în topul ponderii la export. România a exportat în SUA, în primele șase luni ale anului, bunuri de 677,7 milioane euro, în creștere cu 9,25% și a importat mărfuri americane în valoare de 412,35 milioane euro, în scădere cu 7,98%.

Principalele categorii de produse exportate de România în SUA au fost, confom unor date mai vechi ale Ambasadei României la Washington, computerele și produsele electronice, reprezentând 19,7 % din total, urmate de echipamentele de transport- 12,5% din total, de mașinării, cu excepția celor electrice – 10,4% din total și de produsele din plastic și cauciuc – 10%. În ceea ce privește importurile românești din SUA, principalele grupe de produse au fost computerele și produsele electronice – 19,1% din total, urmate de mașinării, cu excepția celor electrice – 16,4%, echipamentul de transport – 15,9% și produsele petroliere – 8,8% din total.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BREAKING! Cazul Georgescu. Ce urmează după arestul preventiv și ce va păți acum fostul candidat
Digi24
Reacția sfâșietoare a tatălui tinerei ucise în Olt, după ce suspectul crimei s-a predat în Elveția
Cancan.ro
Vlad Bălțățeanu NU s-a predat în Elveția, de fapt. Cum a încercat să scape de autorități
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
Un român plecat la muncă în Irlanda povestește cât câștigă în construcții și cum și-a găsit de lucru: „E destul de bine plătit pentru un începător”
Mediafax
Dosarul Călin Georgescu, în presa străină! Ce scriu jurnaliștii din afară despre arestarea preventivă
Click
Cine era femeia găsită moartă în Grecia. Silvia Lungu a fost descoperită într-o plantație de măslini din Zakynthos
Digi24
Ce se întâmplă de la 1 octombrie cu rovinietele încă valabile. Cine le mai poate folosi până la expirare și cât vor costa cele noi
Cancan.ro
Ce scrie presa din Elveţia despre Vlad Bălțățeanu Tânărul urmează să fie extrădat în România
Ce se întâmplă doctore
Arbitrul Gheorghe Moldovan și-a pus capăt zilelor. Bărbatul a lăsat un videoclip de adio în care a dezvăluit motivul pentru care s-a sinucis: „Soția mi-a spus că vrea să mor”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Ceasul asociat cu Max Verstappen și Steve McQueen: TAG Heuer Monaco costă peste 9.000 de euro
Descopera.ro
Cafeaua îți poate perturba somnul și fără să te țină treaz. Iată cum
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Care este „paradisul pensionarilor” din Italia?
Mediafax Italia
Taxa „invizibilă” care mănâncă din salarii și pensii
Mediafax Spania
MOTORINA SE SCUMPEȘTE! La cât ar putea ajunge un plin de 50 de litri?!