Prima pagină » Știri » Iohannis la Suceava: PSD ne-a oferit constant doar fantasmagorii

Iohannis la Suceava: PSD ne-a oferit constant doar fantasmagorii

Iohannis la Suceava: PSD ne-a oferit constant doar fantasmagorii
Președintele Klaus Iohannis a spus miercuri, la inaugurarea celui mai modern ambulatoriu de spital de stat la Suceava, că guvernarea PSD a pus din condei măsuri în programul de guvernare cu care i-a amăgit pe români, „însă a rămas repetent".

Iohannis a felicitat autoritățile din Suceava pentru inaugurarea noului ambulatoriu integrat de specialitate din cadrul Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou”, spunând că are toată aprecierea pentru această inițiativă locală care „demonstrează cum o administrație responsabilă orientată către cetățean a reușit să găsească resursele necesare pentru a finaliza o unitate sanitară modernă”, în care pacientul să fie tratat în condiții pe care le-ar numi „normale”.

„Cu atât mai importantă este această realizare, cu cât vine într-un context în care guvernarea PSD ne-a oferit constant doar fantasmagorii! În realitate, nu avem nici spitale regionale, nici examen de rezidențiat reformat, iar eșecul guvernării PSD în ceea ce privește măsurile asumate în Programul de Guvernare pe sănătate este evident. Avem, iată, la Suceava un model de bune practici în sistemul de sănătate românesc și îmi doresc să avem astfel de exemple peste tot în țară. Extinderea și modernizarea acestui ambulatoriu și vreau să se știe foarte clar, s-au făcut cu fonduri de la Consiliul Județean și cu fonduri europene. Inversarea piramidei serviciilor de sănătate este o prioritate pentru sistemul de sănătate românesc, în vederea îmbunătățirii performanței, dar și a sustenabilității”, a afirmat președintele.

Potrivit lui Iohannis, asistența medicală spitalicească, predominantă în România, dovedește o structură a sistemului sanitar perimată și generatoare de costuri pe care țara nu și le permite, aceasta fiind concluzia generală a experților și a rapoartelor asupra sistemului de sănătate românesc.

„Regândirea structurii asistenței medicale, prin prioritizarea medicinei primare, preventive și de ambulatoriu, inclusiv prin alocări financiare mai mari acestor domenii, reprezintă soluția pentru a aduce sistemul de sănătate din România în parametri normali. Am subliniat aceste aspecte ori de câte ori am avut ocazia, solicitând decidenților să acționeze. Din nefericire, guvernarea PSD nu a făcut altceva decât să pună din condei măsuri într-un program de guvernare cu care i-a amăgit pe români, însă a rămas repetentă la implementare”, a adăugat șeful statului.

Iohannis a spus că medicina primară și cea de ambulatoriu constituie piatra de temelie a oricărui proiect de modernizare a sistemului de sănătate în direcția sustenabilității, a performanței și, în definitiv, a traiectoriei europene: „a trata pacienții în ambulatoriu conduce la degrevarea spitalului de anumite sarcini, la reducerea costurilor, cu beneficii pentru pacient, comunitatea medicală și sistemul de sănătate. Pacientul va beneficia de un serviciu medical de calitate, atunci când are nevoie și acolo unde are nevoie, personalul medical din ambulatoriu își va putea desfășura activitatea într-un spațiu modern și dotat foarte bine, aici, la dumneavoastră, iar cel din spital se va putea concentra asupra acelor pacienți care într-adevăr necesită spitalizare. Pe scurt, acest nou ambulatoriu integrat de specialitate aduce respect pentru pacient și pentru întregul personal medical!”.

Președintele Klaus Iohannis a participat la inaugurarea ambulatoriului integrat de specialitate al Spitalului Județean de Urgență „Sfântul Ioan cel Nou” din Suceava, construit în mai puțin de un an.

Autoritățile locale spun că este vorba despre cel mai modern ambulatoriu din spitalele de stat, având toate specialitățile integrate, cu circuit separat pentru copii.

Președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a spus că ambulatoriul a costat 7,3 milioane de euro, din care 5,2 milioane de euro a fost construcția, iar restul aparatura. Din suma totală, 5,3 milioane de euro au venit din fonduri europene, iar restul de la autorități și din banii spitalului. Ambulatoriul se întinde pe 4.100 de metri pătrați și are 23 de cabinete medicale.

„Să nu se teamă nimeni de descentralizare”, a spus Flutur.

La finalul inaugurării, președintele și autoritățile au plantat un copac în curtea spitalului.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
PSD, decizie crucială azi pentru Guvernul Luca Niculescu! Sorin Grindeanu are trei variante pe masă
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
România, campioană europeană la scumpirea locuințelor. Cât din salariu ajunge la bancă pentru un apartament
Mediafax
Rusia pregătește scenarii pentru un război cu Europa până în 2045. Punctul vulnerabil al europenilor
Click
Revoltă în învățământ! Directoarele de la „Lazăr” și „Caragiale” au picat concursul pe post și acuză Ministerul
Digi24
A fost anunțată cauza morții lui RJ Mitte, actorul din „Breaking Bad”
Cancan.ro
SCANDAL de jumătate de milion de euro în culisele Las Fierbinți! Toma Cuzin se consideră protagonist, dar adversarii din proces îl pun la punct. Ce spune Pro TV
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Ana Maria Mocanu înainte de operațiile estetice. Concurenta de la „Asia Express” este de nerecunoscut
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dacia Striker poate fi comandată și în România! Cât costă rivalul pentru Škoda Octavia Combi?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
Roverul Curiosity a surprins un răsărit de soare spectaculos pe planeta Marte
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!