Prima pagină » Magazin » Actorii Ted Danson și Jane Fonda, arestați în timpul unui protest împotriva schimbărilor climatice

Actorii Ted Danson și Jane Fonda, arestați în timpul unui protest împotriva schimbărilor climatice

Actorii Ted Danson și Jane Fonda, arestați în timpul unui protest împotriva schimbărilor climatice
Celebra actriță Jane Fonda a fost încătușată, pentru a treia săptămână la rând, în timpul unui protest contra schimbărilor climatice globale, desfășurat în fața Capitoliului SUA. De data aceasta, alături de ea a fost un alt actor cunoscut, Ted Danson.

Cele două staruri au fost arestate de poliție în timpul a ceea ce Fonda a numit „Fire Drill Fridays”, în contextul săptămânilor de proteste de la Capitoliu, scrie CNN.

Un purtător de cuvânt al USCP a declarat că 32 de oameni au fost arestați, deoarece „demonstrau ilegal” și au fost acuzați de adunare ilegitimă, obstrucționare sau incomodarea traficului.

„Trebuie să ne purtăm ca și cum casa noastră a luat foc, deoarece asta se întâmplă”, a declarat Fonda, referindu-se la afirmația activistei-adolescente Greta Thunberg.

În timpul protestului, Fonda a cerut rezistență contra extracțiilor de combustibili fosili și i-a încurajat pe protestatari să-i tragă la răspundere pe politicienii aleși în funcții guvernamentale, pentru a demara reformele de mediu.

„Trebuie să le ținem picioarele deasupra flăcărilor”, a spus Fonda. Actrița a fost arestată prima dată în 11 octombrie.

Tema protestului din această săptămână a fost „Oceanele nu pot aștepta”, iar săptămâna următoare protestul se va numi „Femeile nu pot aștepta”, informează site-ul Fire Drill Fridays.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
Șefa CCR rupe TĂCEREA după întâlnirea cu Bolojan! Ce spune Simina Tănăsescu despre acuzațiile din spațiul public
Digi24
Doi neozeelandezi au pedalat pe lângă Dunăre „de la izvor până la mare” și au documentat cea mai mare problemă din această vară
Cancan.ro
Orașele din România în care sunt anunțate ninsori în septembrie, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
Bernadette Szocs, poze incendiare de la piscină! Ce mesaj a postat frumoasa sportivă
Adevarul
A fost salvat de două ori de la înec, dar s-a întors în mare cu steagul roșu arborat. Explicația psihologului
Mediafax
Gară imensă de 14,5 miliarde de euro, FĂRĂ aer condiționat! Proiectul care sfidează orice așteptare
Click
Cât a plătit Speak pentru doar două nopți pe litoralul românesc: „Eu nu înțeleg de unde au oamenii ăștia bani”
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Ei sunt soții care au murit în Grecia, în timp ce se aflau în luna de miere. Elicopterul privat s-a prăbușit!
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Cât costă laserul care omoară țânțarii din zbor?