Prima pagină » Știri » Pintea anunță data în care va fi susținut examenul de rezidențiat: Am semnat ordinele care vizează examenul

Pintea anunță data în care va fi susținut examenul de rezidențiat: Am semnat ordinele care vizează examenul

Pintea anunță data în care va fi susținut examenul de rezidențiat: Am semnat ordinele care vizează examenul
Examenul de rezidențiat va fi susținut în data de 8 decembrie, a declarat ministrul demis al Sănătății, Sorina Pintea, care a precizat că ordinele care vizează examenul au fost semnate și trimise către Monitorul Oficial.

Sorina Pintea a declarat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă orgnizate la sediul Ministerului Sănătății, că examenul de rezidențiat a intrat „în linie dreaptă”, după ce a semnat ordinele și le-a trimis la Monitorul Oficial.

„Astăzi (vineri – n.r) am semnat Ordinele cu privire la rezidențiat, prin urmare, examenul de rezidențiat a intrat în linie dreaptă”, a spus ministrul Sănătății.

Potrivit acesteia, a apărut o nouă prevedere care reglementează speța numărului de locuri, raportat la numărul absolvenților, astfel încât, acestea să fie egale.

„A apărut o nouă prevedere, legată de numărul de locuri, astfel încât acestea să fie egale cu numărul absolvenților. Noi am aprobat printr-o Hotărâre de Guvern o cifră de școlarizare de 4.710 (locuri, n.r). Practic, aceste discuții legate de cifra absolvenților, a pornit de la faptul că s-a speculat în spațiul public că locurile scoase la rezidențiat pe medicină generală sunt mai mici decât numărul absolvenților (…) Avem în România 3.401 absolvenți de medicină generală, numărul locurilor scoase la rezidențiat pe medicină generală este 3.990. Totalul de 4.710 include și zona de medicină dentară și farmacie”, a mai spus Pintea.

Ministrul a menționat și faptul că diferența este foarte mare între numărul absolvenților și numărul locurilor la medicină dentară și farmacie, logica fiind, potrivit acesteia „foarte clară”, în sesnul că, în general, numărul posturilor pentru farmaciști este limitat.

„În general, numărul posturilor pentru faramaciști în spital este limitat. Farmacia, absolventul de farmacie se adresează incusiv zonei private, la fel medicul dentist, care odată ce termină facultatea poate să lucreze într-un cabinet. Așa cum vă spuneam, numărul locurilor la rezidențiat pe aceste specialități se stabilește în urma unor discuții solicitărilor Direcțiilor de Sănătate Publică”, a explicat ministrul demis al Sănătății.

„Acum, pentru că situația e de așa natură, noi teoretic ar trebui să scoatem 3.401 la medicină generală (locuri – n.r), 1.000 de locuri la farmacie, 1.000 la medicină dentară, am considerat că vom merge pe 4.710 și această cifră va fi suplimentată dacă la examenul de rezidențiat se va obține o medie corespunzătoare intrării în rezidențiat. Ca să nu mai bulversăm lucrurile. Pentru că eu am spus-o (…) medicina generală are 3.400 de absolvenți, 3.900 de locuri”, conchide Pintea.

Președintele Klaus Iohannis a promulgat, joi, legea pentru modificarea și completarea Ordonanței Guvernului nr. 18/2009 privind organizarea și finanțarea rezidențiatului. Potrivit legii votată de deputați, organizarea examenului de rezidențiat este posibilă pe 8 decembrie.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Europa merge ca un somnambul către o capcană chineză
Digi24
În ce condiții ar putea deveni Georgescu premier într-un „guvern de reconciliere națională”. Anunțul lui Simion
Cancan.ro
Tânără de 27 de ani, împușcată MORTAL de propria soacră 😲 Motivul halucinant al crimei
Prosport.ro
Eugenie Bouchard nu are deloc inhibiții. Sesiunea foto cu care i-a zăpăcit pe fani
Adevarul
Cât de posibilă e o candidatură a Maiei Sandu la președinția României? Expert în leadership european: „E o proiecție politică ce merită explorată”
Mediafax
Heroină pe post de turmeric și scorțișoară, adusă din Iran în Constanța pentru livrare în Amsterdam
Click
Secretele alimentației Reginei Elisabeta. Ce mânca la micul dejun pentru a se menține în formă
Digi24
Ce va face Bolojan dacă moțiunea de cenzură PSD-AUR împotriva Guvernului va trece
Cancan.ro
Alina avea doar 16 ani și a murit pe loc. Ce postase adolescenta înainte de tragedia din Giurgiu
Ce se întâmplă doctore
Cel mai bun probiotic natural. Recomandarea făcută de Mihaela Bilic: un adevărat „elixir” pentru organism
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Ce tip de dubă poți conduce în 2026 dacă ai permis Categoria B. Este legal să faci distribuție sau curierat?
Descopera.ro
Previziunea unui mare diplomat despre România în 1952
Râzi cu lacrimi
Banc cu femei. – Cât să vă bag? – Toatăăă!
Descopera.ro
Peste jumătate dintre elvețieni vor limitarea populației țării lor