Prima pagină » Știri politice » Tomac, despre eurodeputatul USR-PLUS Dragoș Tudorache: A saluta Guvernul impus de Dodon, ca raportor pentru R. Moldova, e o eroare

Tomac, despre eurodeputatul USR-PLUS Dragoș Tudorache: A saluta Guvernul impus de Dodon, ca raportor pentru R. Moldova, e o eroare

Tomac, despre eurodeputatul USR-PLUS Dragoș Tudorache: A saluta Guvernul impus de Dodon, ca raportor pentru R. Moldova, e o eroare
Eugen Tomac a declarat că eurodeputatul USR-PLUS Dragoș Tudorache s-a poziționat greșit față de Guvernul din Republica Moldova. Acesta a precizat că salutarea noului Executiv impus de Dodon este o eroare, deoarece este riscant să dai un cec în alb unora care au preluat puterea „în mod dubios".

„Unde greșește Dragoș Tudorache. Recunosc că, la Bruxelles, în Parlamentul European, nu avem o agendă clară în ceea privește R. Moldova. Cel puțin pe acest subiect, europarlamentarii români nu se consultă între ei, fiecare are propria agendă, în funcție de politica de acasă sau de grupul politic din care face parte în Parlamentul European. Nu am pretenția că mă pricep la multe, dar situația din R. Moldova o cunosc destul de bine, pentru că o urmăresc zi de zi de 20 de ani”, a scris Eugen Tomac, duminică, pe Facebook.

Europarlamentarul PMP a adăugat că Dragoș Tudorache a greșit cu privire la situația din Republica Moldova pentru la Chișinău nu există parteneri politici onești care se folosesc de instrumente democratice, ci doar grupuri de interese care vor să preia puterea pentru ei înșiși.

„Las la o parte faptul că nici eu, nici președintele Băsescu nu am avut șansa de a primi un loc în delegația pentru R. Moldova, dar, așa e în politică, faci ce se poate. În următorii ani, voi încerca să utilizez instrumentele pe care le am la dispoziție pentru a face cât mai cunoscută situația din R. Moldova și pentru a o ajuta, în mod real de la Bruxelles, așa cum am făcut-o și în țară. Revin însă la declarația domnului Tudorache, care s-a poziționat greșit, din capul locului, dintr-un singur motiv: pentru că la Chișinău nu ai niște parteneri politici care joacă onest cu instrumentele democratice, ci niște grupuri de interese care vor să acapareze toată puterea statului pentru ei, iar bătălia se dă între aceștia de ani buni”, a explicat Tomac.

Președintele PMP a mai spus că nu poți oferi un cec în alb noului Guvern impus de Dodon, mai ales în contextul crizei politice din Republica Moldova prin care a fost înlăturat Executivul Maia Sandu.

„A saluta instalarea noului guvern impus de Dodon reprezintă o eroare pentru că mi se pare riscant să le acorzi un cec în alb unora care au preluat puterea într-un mod dubios. Mai ales având în vedere că această criză politică prin care a fost înlăturat guvernul Maia Sandu, în urma unei moțiuni de cenzură, are la bază Justiția din R. Moldova. Dacă România și-a prăbușit în timpul guvernării PSD întreaga încredere externă ca stat tocmai pentru că politicienii de la guvernare au încercat să controleze justiția, dincolo de Prut se întâmpla exact același lucru. Dodon, speriat de controlul pe care îl exercita Plahotniuc asupra sistemului juridic din R. Moldova, a acceptat să se alieze cu proeuropenii conduși de Maia Sandu și Andrei Nastase cu scopul de a scoate statul de sub controlul oligarhic absolut. Acum, Dodon, după ce a scăpat de Plahotniuc, a distrus coaliția și încearcă să pună sub control total Justiția din R. Moldova”, a completat Eugen Tomac.

El a mai spus că rolul lui Dragoș Tudorache, în calitate de raportor pentru Republica Moldova nu este să salute noul Guvern, ci să prezinte obiect problemele din sistem ale unui stat asociat al Uniunii Europene.

„A saluta acest guvern în calitate de raportor pentru R. Moldova reprezintă o eroare, rolul lui Dragoș Tudorache fiind să prezinte obiectiv și în termeni cât mai realiști problemele de sistem cu care se confruntă un stat asociat al UE, unde corupția este răspândită ca o molimă în tot aparatul de stat. Mai mult, cei care conduc acum destinele R. Moldova au drept prioritate consolidarea influenței Federației Ruse și folosesc un limbaj dublu în relația cu Uniunea Europeană. Sunt proeuropeni doar când au nevoie de bani, în rest sunt niște propagandiști prăfuiți ai Moscovei și trebuie tratați în această cheie cu multă prudență. Acțiunile concrete ale Uniunii Europene trebuie concentrate pentru a sprijini cetățenii care merită suportul și atenția noastră”, a conchis Tomac.

Reacția vine după ce Dragoș Tudorache, raportor al Parlamentului European pentru Republica Moldova, a afirmat că există un guvern învestit, iar țara este guvernată. El a adăugat că speră ca noul Executiv să reconfirme parcursul european și să continue reformele începute de Maia Sandu.

„Sper că vestea primită din Republica Moldova este bună. Există un guvern învestit și țara este guvernată. Dar sper ca acest guvern să confirme parcursul proeuropean și să continue reformele începute în mandatul Maiei Sandu. Este necesar să fie oferite aceste asigurări pentru ca să înțelegem dacă viteza cu care președintele Dodon a găsit o soluție atât de rapidă este o veste bună sau nu. Aș vrea să le reamintesc oamenilor politici de la Chișinău că Republica Moldova are susținere deplină de la Bruxelles pe drumul ei european, dar, la fel ca în cazul României acum 20 de ani, este nevoie de un efort real și de reforme substanțiale”, a scris Dragoș Tudorache, pe Facebook.

Guvernul de la Chișinău, condus de Maia Sandu, a picat în urma unei moțiuni de cenzură, care a fost inițiată de Partidul Socialist (PSRM), ce făcea parte din coaliția de guvernare, informează site-ul Unimedia.

Deputații PSRM și Partidul Democrat (PD) au votat pentru susținerea moțiunii de cenzură împotriva Guvernului Maia Sandu. Astfel, actualul Executiv a fost demis cu votul a 63 de deputați. Partidul Șor s-a abținut.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DSP: Al doilea caz de lepră confirmat în Cluj-Napoca
Digi24
VIDEO Suma exorbitantă pe care Kevin McCallister din „Singur acasă 2” ar plăti-o astăzi la Plaza, hotelul lui Donald Trump
Cancan.ro
A deschis succesiunea pentru averea Rodicăi Stănoiu?! L-am fotografiat pe 'puișorul' ministresei la notariat!
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă prezentatore TV e din nou însărcinată!
Adevarul
Prețurile exorbitante ale biletelor pentru Campionatul Mondial 2026 șochează fanii din toată lumea
Mediafax
Hotelul Simonei Halep, victimă colaterală a austerității lui Bolojan / Turismul de lux nu mai vinde, iar asta se vede în camerele de 4.000 de euro care rămân neocupate în plin sezon
Click
A plecat din Kenya în căutarea unui trai mai bun în România, însă salariul l-a dezamăgit. Iată în ce țară vrea acum să se mute acum
Digi24
„Era ca un abator”. O rusoaică povestește grozăviile de pe frontul din Ucraina, pe care i le-a arătat fiul său pe telefon
Cancan.ro
De unde a luat lepră femeia din Cluj, de fapt. Se transmite sau nu boala Hansen prin masaj? Ce trebuie să știe clienții
Ce se întâmplă doctore
Cum își menține Irina Fodor silueta fără diete. Motivul pentru care nu se îngrașă la 37 de ani
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Dacia C-Neo, testată în Alpi. Noul model a fost surprins în probe pe drumuri montane
Descopera.ro
Obiectul interstelar 3I/ATLAS transportă CEVA, anunță NASA
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă o vede pe maică-sa dezbrăcată în fața oglinzii spunând: – Vreau un bărbat!
Descopera.ro
Epidemie „fără precedent” de gripă în Marea Britanie