Prima pagină » Știri politice » Marcel Ciolacu ar putea prelua interimar conducerea PSD alături de opt lideri regionali

Marcel Ciolacu ar putea prelua interimar conducerea PSD alături de opt lideri regionali

Marcel Ciolacu ar putea prelua interimar conducerea PSD alături de opt lideri regionali
Președintele Camerei Deputaților Marcel Ciolacu a discutat, marți dimineață, cu lideri din PSD, iar acesta urmează să preia conducerea interimară a partidului alături de o echipă de coordonare formată din opt lideri regionali din țară, au declarat surse social-democrate pentru MEDIAFAX.

În biroul lui Marcel Ciolacu din Parlament au intrat, pe rând, marți dimineață, secretarul general al PSD, Mihai Fifor, vicepreședintele partidului Paul Stănescu și europarlamentarul Claudiu Manda, printre alții.

Discuțiile au avut loc după ce, luni seară, cel puțin 20 de lideri ai organizațiilor PSD din țară au participat la întâlnirea organizată de Marcel Ciolacu la Parlament pentru a discuta rezultatul alegerilor prezidențiale și schimbări în partid. Surse social-democrate au declarat, pentru MEDIAFAX, că printre cei prezenți la întrevedere au fost Niculae Bădălău – PSD Giurgiu, Paul Stănescu – actual vicepreședinte și fost lider PSD Olt, Dan Nica – PSD Galați, Horia Teodorescu – PSD Tulcea, Marian Oprișan – PSD Vrancea și Ionel Arsene – lider PSD Neamț.

Social-democrații au luat în discuție posibilitatea ca Marcel Ciolacu să coordoneze la conducerea partidului o echipă formată din opt lideri care să reprezinte regiunile de dezvoltare din România iar vicepreședinții actuali să demisioneze, potrivit surselor.

De altfel, fostul ministru al Dezvoltării Daniel Suciu a declarat, marți dimineață, înainte de a intra în biroul lui Marcel Ciolacu, că este de acord cu demisia în bloc a vicepreședinților de partid.

Potrivit surselor, secretar general în PSD ar putea fi Paul Stănescu, urmând ca Mihai Fifor să demisioneze împreună cu liderul actual al partidului, Viorica Dăncilă. Totodată, funcția de președinte executiv ar putea dispărea. Actualul președinte executiv al social-democraților, Eugen Teodorovici, a declarat, luni seară, că s-a văzut cu Marcel Ciolacu la Parlament și i-a comunicat că Viorica Dăncilă nu merită „să iasă pe ușa din dos” de la șefia PSD, fiindcă CEx a votat-o să fie candidat la prezidențiale. El a mai spus că nu va demisiona din funcția de președinte executiv al PSD.

Partidul va organiza, cel mai probabil, un congres statutar în ianuarie sau februarie 2020, au declarat sursele social-democrate, pentru MEDIAFAX.

Viorica Dăncilă ar urma să își anunțe demisia din funcția de președinte al PSD la ședința Comitetului Executiv al partidului de marți, au declarat surse politice pentru MEDIAFAX. Reuniunea CEx va avea loc de la ora 18.30, la sediul formațiunii din Kiseleff.

Președintele Camerei Deputaților a anunțat pe Facebook că s-a întâlnit luni cu Viorica Dăncilă și i-a transmis acesteia că va discuta cu președinții organizațiilor din țară despre rezultatul obținut de partid la alegerile prezidențiale. El a adăugat că a fost o discuție „calmă” și „așezată”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Școala din Italia unde copiii datornicilor mănâncă altceva
Digi24
Bărbatul care a mers pe jos 50.000 de kilometri ca să ajungă acasă. La finalul unei călătorii de aproape 30 de ani, mai are un obstacol
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Prosport.ro
Fiul fondatorului celei mai puternice bănci din România, mesaj pentru Simona Halep în ziua în care a împlinit 35 de ani
Adevarul
Ce condiții pune AUR pentru a vota un guvern PSD │SURSE
Mediafax
Scandal URIAȘ la o universitate din SUA. Studentă agresată sexual de șapte colegi. Pedeapsa INCREDIBILĂ primită
Click
Ce face Alexandre Eram în lipsa Andreei Esca, la Porumbacu de Sus? Cei doi au demarat vara aceasta un nou proiect de suflet: „Am vrut să salvăm casele!”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
S-a aflat ce a făcut Armina în Albania, de fapt. Înainte să-l cunoască pe Marcel, a locuit 3 luni acolo
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Bromhidroza, afecțiunea care poate transforma mirosul corporal într-o adevărată problemă socială
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!