Prima pagină » Știri politice » Barna: Îl felicit pe noul președinte al USR București, Claudiu Năsui

Barna: Îl felicit pe noul președinte al USR București, Claudiu Năsui

Barna: Îl felicit pe noul președinte al USR București, Claudiu Năsui
Deputatul Claudiu Năsui a fost ales președinte al organizației USR București, iar liderul partidului, Dan Barna, i-a transmis felicitări și s-a arătat convins că acesta și echipa pe care o va coordona "vor face lucruri bune în cea mai importantă filială".

„Succes noii conduceri USR București. Oricât de mult se miră unii care privesc din afară, USR a fost și rămâne cel mai democratic și deschis partid românesc. Atunci când dezbatem ceva, o facem serios și cu toată lumea. Atunci când avem alegeri le facem sub lumina reflectoarelor, în fața membrilor noștri care pot pune întrebări, pot emite opinii, pot critica sau aprecia oferta de pe buletinele de vot. Așa s-a întâmplat și zilele acestea la filiala București, unde, după o competiție deschisă, a fost aleasă noua conducere. Îi felicit în primul rând pe cei care și-au luat din timpul lor pentru a merge la vot. Au arătat un nivel de implicare cu care, deși ne-am obișnuit, ne mândrim încă și o să facem în continuare. Îi felicit, apoi, pe noul președinte al USR București, Claudiu Nasui, un politician tânăr și echipa care va conduce Biroul Municipal. Le transmit toată încrederea și sprijinul meu și al conducerii naționale”, a scris pe Facebook Dan Barna.

El a mai afirmatr că Năsui și echipa sa vor face lucruri bune în cea mai importantă filială a partidului.

„La fel de bine știu că nu o să le fie ușor – au de decis echipe pentru locale, au de gestionat o relație cu partenerii de alianță, dar, mai ales, au de administrat relația cu cel mai pretențios electorat din țară. Dar nimeni nu a intrat în Uniunea Salvați România – USR crezând că o să fie ușor. Tocmai de aceea o să și reușim. Împreună suntem USR și împreună o să ne uităm înapoi cu mândrie când va veni vremea evaluărilor. Succes Claudiu, succes USR București”, a conchis președintele USR.

Alegerile pentru funcția de președinte USR București și pentru componența Biroului Municipal s-au desfășurat duminică și luni. Potrivit statutului, candidații la aceste funcții sunt votați de toți membrii USR București.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
România ar putea spune adio leului. Planul lui Siegfried Mureșan pentru trecerea la euro
Digi24
Javier Milei, dezlănțuit la tribuna ONU: „O organizaţie inutilă, care nu serveşte decât la a alimenta o castă de paraziţi”
Cancan.ro
Ce i-a spus Vlad Bălțățeanu mamei sale înainte să dispară fără urmă. Ultima conversație pe care au avut-o
Prosport.ro
Influencerița Dana Scîntei a fost „înlocuită” cu prezentatoarea TV care a făcut striptease pentru Adi Mutu!
Adevarul
Siegfried Mureșan, un premier „pro-german”? „Ne-am ocupat mult de teoria conspirațiilor în România. Am stat luni de zile să ne întrebăm unde e Elodia”
Mediafax
Relația României cu SUA, comparată cu un „milkshake”. Oana Țoiu: „Nu poți scoate căpșunile din el”
Click
Angelina Jolie își caută iubit! Ce condiție trebuie să îndeplinească noul partener
Digi24
Manevra pe autostradă care te lasă fără permis 120 de zile. Sancțiunea se aplică și pe drumurile expres
Cancan.ro
Familia Regală a Marii Britanii, din nou în doliu! Anunțul trist a fost făcut în urmă cu puțin timp
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Narcis Bujor la 21 de ani? Ispita de la „Insula Iubirii” cântărea doar 65 de kilograme
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Experiment extrem la Constanța! Ce se întâmplă cu bateria unui SUV hibrid după 24h în apă de mare?
Descopera.ro
Surpriză dincolo de Neptun! Ce au descoperit Telescoapele Webb și Hubble?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Care-i deosebirea dintre frigul de afară și cel din casă!
Descopera.ro
Un avertisment din 1917, ignorat? Pericolul pe care dezagregarea armatei ruse îl reprezenta pentru România
Mediafax Italia
ULTIMA ORĂ. 1,1 milioane de familii VOR PRIMI PE CARD... 1.000 de euro, fără nicio cerere
Mediafax Spania
ȘOCANT. Mărturii din lumea de dincolo. Ce se întâmplă, de fapt, după ce mori?!