Prima pagină » Știri » Klaus Iohannis va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Klaus Iohannis va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles

Klaus Iohannis va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles
Președintele Klaus Iohannis va participa, joi și vineri, la reuniunea Consiliului European de la Bruxelles, informează Administrația Prezidențială. Subiectele vor viza bugetul multianual al UE pentru perioada 2021-2027, combaterea schimbărilor climatice sau relațiile externe ale UE.

„Subiectele aflate pe agenda de discuții a reuniunii Consiliului European se referă, în principal, la viitorul buget multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, combaterea schimbărilor climatice, precum și relațiile externe ale Uniunii Europene”, a transmis Administrația Prezidențială, într-un comunicat de presă remis, miercuri, MEDIAFAX.

De asemenea, șeful statului va participa la Summitul Euro în format extins, precum și la reuniunea Consiliului European – articolul 50, care va avea loc în contextul rezultatelor alegerilor anticipate din Marea Britanie.

Astfel, potrivit agendei oficiale, Klaus Iohannis va fi de la 14.35, ora României, la Summitul Partidului Popular European, de la 16.00 șeful statului va fi la reuniunea Consiliului European cu președintele Parlamentului European David-Maria Sassoli.

Prima sesiune de lucru a Consiliului European va începe la 16.30, ora României. De la 20.30 va avea loc o întâlnire de lucru separată a șefilor de stat sau de guvern, conform agendei lui Klaus Iohannis.

Vineri, șeful statului va participa la sesiunea de lucru a Euro Summit, de la 11.00, iar de la ora 13.00, Klaus Iohannis va fi la sesiunea de lucru a Consiliului European (Art. 50), potrivit agendei oficiale.

„În ceea ce privește bugetul multianual al Uniunii Europene pentru perioada 2021-2027, Președintele României va pleda pentru un buget ambițios care să asigure realizarea cu succes a obiectivelor Uniunii pentru deceniul viitor. Președintele Klaus Iohannis va susține menținerea unor alocări semnificative pentru Politica de Coeziune și Politica Agricolă Comună, două politici comunitare esențiale datorită contribuției lor semnificative la sporirea investițiilor europene și continuarea procesului de convergență la nivel european”, arată comunicat de presă al Președinției.

În ceea ce privește combaterea schimbărilor climatice, Klaus Iohannis va pleda pentru continuarea eforturilor la nivelul Uniunii pentru definirea măsurilor menite a sprijini tranziția către o neutralitate climatică, în vederea adoptării Strategiei pe termen lung a Uniunii Europene privind schimbările climatice, în conformitate cu prevederile Acordului de la Paris.

Șeful statului va susține că este esențial să existe o înțelegere comună asupra principiilor și condițiilor care să permită statelor membre să contribuie în mod echitabil la obiectivul Uniunii privind o economie circulară și neutră din punct de vedere al impactului asupra climei, mai arată sursa citată.

„Cu privire la procesul de retragere a Marii Britanii din UE, Președintele României va sublinia importanța încheierii unui parteneriat viitor ambițios între Uniunea Europeană și Regatul Unit, care să reflecte valorile și interesele comune. Președintele Klaus Iohannis va pleda, totodată, pentru menținerea unității la nivelul UE27, pentru a avea o voce unitară și coerentă în cadrul negocierilor privind relațiile viitoare. În condițiile în care Acordul de retragere reprezintă un pas necesar pentru consolidarea încrederii între cele două părți și o garanție pentru asigurarea unor relații cât mai strânse între Uniune și Marea Britanie după Brexit, Președintele României va evidenția importanța nu doar a ratificării Acordului de retragere de către ambele părți, ci și a implementării depline a acestuia”, a conchis sursa menționată.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Au găsit ceva MISTERIOS pe fundul mării. După 27 de ani, vine recompensa
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
Prințul Marco a lăsat-o pe Gabriella pentru ispita Frankie! Adevărul despre declarațiile de dragoste pe care blondina i le-a făcut bărbatului însurat
Prosport.ro
FOTO. Știrista PRO TV a rămas însărcinată pentru prima dată la 40 de ani: „Superbă”
Adevarul
Punctul de cotitură de care depinde oprirea războiului din Golf. Calculele lui Trump înaintea alegerilor și mutarea Iranului
Mediafax
Pare un sat obișnuit, dar ASCUNDE ceva uriaș
Click
Șerban Huidu, reacție după incidentul vulgar de la petrecerea Antena 1: „La noi n-au fost imagini dubioase pe ecrane”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Avem imaginile cu Claudia Ion și ispita-pilot de la Insula iubirii. Eduard Vlădescu le-a stricat relația, chiar înainte să se logodească
Ce se întâmplă doctore
Sfatul unui medic pentru sezonul rece. Ce să ai în casă de la primele semne de răceală?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
BYD Sealion 5, același scor de siguranță ca Dacia Bigster. Unde este deficitar SUV-ul chinezesc?
Descopera.ro
Nu ne tragem din cimpanzei, iar Homo sapiens nu a apărut într-un singur loc. Ce știm despre originile omului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Unde ajung porumbeii voiajori care nu se mai întorc acasă?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!