Prima pagină » Știri » Noul ambasador al SUA s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel. Ce au discutat

Noul ambasador al SUA s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel. Ce au discutat

Noul ambasador al SUA s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel. Ce au discutat
Noul ambasador al SUA s-a întâlnit cu Patriarhul Daniel. Ce au discutat

Zuckerman a subliniat faptul că se bucură foarte mult de onoarea de a-și desfășura misiunea diplomatică în România, țara în care s-a născut și a exprimat dorința cultivării unor relații strânse cu Patriarhia Română, apreciind rolul social-filantropic și cultural al Bisericii Ortodoxe în societatea românească, potrivit stiripesurse.ro.

Excelența Sa a menționat ca o prioritate a mandatului său combaterea traficului de persoane. În acest context, Părintele Patriarh Daniel a subliniat că acesta constituie o formă de sclavie modernă și de profundă degradare a persoanei umane ca „făptură a lui Dumnezeu”.

În continuare, ambasadorul a apreciat realist situația actuală a societății românești, exprimându-și speranța că vor putea fi identificate soluții de diminuare a fenomenului emigrației, a corupției și a abandonului școlar.

Patriarhul României a amintit de cele peste opt sute de instituții și proiecte sociale derulate de Biserica Ortodoxă Română, de taberele școlare organizate în Patriarhia Română, de care au beneficiat aproximativ 30.000 de elevi, precum și de programe de prevenire și reducere a abandonului școlar.

În timpul întrevederii, a fost subliniată și importanța majoră a cultivării valorilor naționale și a libertății de exprimare religioasă.

Părintele Patriarh Daniel i-a mulțumit înaltului oaspete pentru relațiile foarte bune dintre cele două state, România și Statele Unite ale Americii, și a evidențiat tradiția social-filantropică cultivată exemplar de poporul american. De asemenea, Preafericirea Sa a menționat că una dintre prioritățile Bisericii Ortodoxe Române din ultimii ani a fost intensificarea acțiunilor caritabile și educative, amintind faptul că la 30 de ani de la căderea regimului comunist darul libertății trebuie armonizat cu responsabilitatea de a face binele prin solidarizarea cu cei săraci și nevoiași.

Preafericitul Părinte Patriarh Daniel l-a felicitat pe noul ambasador al SUA pentru preluarea misiunii sale diplomatice în România, apreciind că vizita Excelenței Sale nu a fost doar una protocolară, ci și una desfășurată într-o atmosferă de sinceră cordialitate.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Elena Lasconi, atac dur la Nicușor Dan după scandalul de la Cotroceni: „Nu ești șef pe plantație!”
Digi24
Cum vrea Ucraina să preîntâmpine o nouă invazie după încheierea războiului. Obiectivul ambițios postbelic
Cancan.ro
Salarii de 5.400 de euro pe lună pentru muncitorii români! Țara în care se câștigă o avere
Prosport.ro
FOTO. Cea mai frumoasă femeie din lume a încins rețelele sociale cu o poză în oglindă: „Superbă!”
Adevarul
Țara europeană cu cel mai ridicat nivel de trai caută 335.000 de angajați. Meseriile pentru care angajează străini
Mediafax
„Trebuie să schimbăm atitudinea”. Ce spune Andrei Coubiș, înainte de meciurile din Liga Națiunilor cu Polonia și Bosnia și Herțegovina
Click
Mihaela Rădulescu, mesaj dur după pierderile care i-au schimbat viața: „Nu mai sunt aceeași. Nu mai am răbdare”
Digi24
Pe cine ar vota românii la alegerile din 2028. Evoluție neașteptată în preferințe, semnalată de către Remus Ștefureac, șeful INSCOP
Cancan.ro
Sub 5.000 de euro pentru un apartament cu două camere! Ce ascunde, de fapt, oferta ANAF
Ce se întâmplă doctore
Un italian a plătit o avere pentru a fi readus la viață după moarte. Va fi criogenat la -196 de grade Celsius în recipiente cu azot lichid/ VIDEO
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit legătura dintre fibrele amiloide și fertilitate
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi