Prima pagină » Știri » Măsurile întreprinse de ANSVSA cu scopul prevenirii intrării H5N8 pe teritoriul român. Sunt vizate importurile din Polonia

Măsurile întreprinse de ANSVSA cu scopul prevenirii intrării H5N8 pe teritoriul român. Sunt vizate importurile din Polonia

Măsurile întreprinse de ANSVSA cu scopul prevenirii intrării H5N8 pe teritoriul român. Sunt vizate importurile din Polonia
În baza prevederilor legislației europene în vigoare, respectiv a principiului precauțiunii, Autoritatea Națională Sanitară Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (ANSVSA) a dispus aplicarea, la nivel național, a unor măsuri cu scopul de a preveni introducerea virusului gripei aviare înalt patogene în România.

Mai exact, ANSVSA a transmis structurilor teritoriale efectuarea de controale, la destinație, în fermele de păsări vii, ouă pentru incubație, unităților care produc, depozitează și comercializează produse și subproduse de pasăre cu origine Polonia, pe teritoriul României, în ceea ce privește trasabilitatea produselor si subproduselor de pasare (carne, ouă, produse din ouă) provenite din Polonia, inclusiv verificarea originii acestora, modului de marcare a ouălor, în sensul de a nu proveni din ferme supuse restricțiilor.

De asemenea, se vor verifica documentele însoțitoare care trebuie să ateste originea și conformitatea loturilor de ouă cu cerințele legislației Comunitare relevante, precum și respectarea cerințelor generale si specifice de igienă.

Comisia Europeană (CE) a informat despre evoluția unui număr de nouă focare de gripă aviară, cu subtipul H5N8, înalt patogenă, care evoluează în regiunile: Krasnostawski, Lubartowski și Ostrowski din Polonia.

Adoptarea Deciziei privind măsurile de protecție și regionalizarea, consecutivă declarării acestor focare de către Polonia, a fost demarată la nivelul CE.

În acest sens, au  fost informați operatorii economici care derulează operațiuni de comerț intracomunitar cu păsări vii, ouă pentru incubație, produse și subproduse de pasăre, despre apariția și fermele unde evoluează focarele de gripă aviară în Polonia.

Totodată, sunt informați crescătorii de păsări, despre situația epidemiologică mai sus menționată apărută în spațiul comunitar, pentru respectarea măsurilor de biosecuritate.

„ANSVSA monitorizează permanent, prin sistemele informatice de alertă (ADNS), existente la nivelul Comisiei Europene, apariția și evoluția focarelor, precum și neconformitățile apărute în comertul intracomunitar cu produse și subproduse de pasăre (RASFF), precum și transporturile de păsări vii și de ouă pentru incubație (sistemul TRACES), având ca destinație România, în cadrul comerțului intracomunitar”, se menționează într-un document de presă remis la redacție. „Până la această dată nu au fost notificate, prin sistemele menționate, neconformități cu privire la păsări vii, ouă de incubație, produse și subproduse din pasăre”.

Conform sursei citate, în urma discutiilor purtate de președintele ANSVSA cu conducerea Serviciilor veterinare din Polonia, au fost oferite asigurări din partea acesteia că au fost aplicate toate măsurile legale și că din zonele supuse restricțiilor nu au fost trimise spre comercializare în România păsări vii, ouă de incubație, produse și subproduse din păsăre.

De asemenea, ANSVSA a fost informată de Executivul de la Bruxelles/Directoratul G – Crisis management in food, animals and plants, despre măsurile de protecție și restricțiile impuse în focarele de boală din Polonia.

Specialiștii români solicitau zilele trecute autorităților de la București să suspende achizițiile de carne și de ouă din Polonia, precum și întărirea controlului la destinație al produselor deja intrate și aflate în depozitele din România, pentru a reduce spre zero riscul pentru consumator și retragerea lor de pe piață, în condițiile în care statul vecin se confruntă cu focare de influență aviară înalt patogenă (H5N8) transmisibilă la om.

Potrivit unei informări transmise de Asociația Crescătorilor și Exportatorilor de Bovine, Ovine și Porcine din România (ACEBOP), în urmă cu patru zile, Polonia a notificat la OIE primul caz de influență aviară înalt patogenă din acest an, stat care nu a mai înregistrat focare din 2017.

„În numai trei zile, virusul s-a extins, fiind afectate trei ferme pe o rază de 3 km, cu aproximativ 400.000 capete”, se menționează în documentul ACEBOP. „În procent de risc, România este prima pe listă, datorită cantităților de sute de tone intrate săptămânal în țară și sute de mii de ouă”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Trump de carton”, conspirația care a EXPLODAT după pozele cu liderii din Balcani! Analiza imaginilor arată ce s-a întâmplat de fapt
Digi24
„Sullivan vs Sullivan”. De ce crede Trump că un profesor pensionat din Alaska face parte dintr-un complot împotriva președinției sale
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Decizia referitoare la Ucraina care împarte UE. Politolog: „România rareori transformă asemenea momente în oportunităţi”
Mediafax
IREAL! Ce a PĂȚIT un canadian care s-a MUTAT cu familia în Rusia pentru a scăpa de ideologia decadentă a Occidentului
Click
Ingredientul secret pe care Irina Loghin îl pune în must pentru a-l păstra peste iarnă. „Să fie limpede, curat”
Digi24
VIDEO&FOTO Istoria neștiută a Transfăgărășanului. Mărturii rare despre eroii anonimi ai șoselei supranumite „Drumul din nori”
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Virusul West Nile a făcut victime și în România. Cum ne putem feri?
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!