Prima pagină » Știri » Accident mortal în Mehedinți. Un cetățean german a murit după ce mașina a ieșit de pe șosea

Accident mortal în Mehedinți. Un cetățean german a murit după ce mașina a ieșit de pe șosea

Accident mortal în Mehedinți. Un cetățean german a murit după ce mașina a ieșit de pe șosea
Un cetățean german, în vârstă de 65 de ani, a murit, duminică, după ce mașina în care se afla s-a răsturnat pe DN 6, în județul Mehedinți, transmite corespondentul MEDIAFAX.

Accidentul rutier a avut loc, duminică, pe DN 6, în localitatea Ghelmegioaia din județul Mehedinți.

„Un bărbat de 65 de ani de naționalitate germană, în timp ce conducea un autoturism, pe DN6, a pierdut controlul direcției de mers și s-a răsturnat în afara părții carosabile. În momentul producerii evenimentului se afla singur în autoturism. Conducătorul auto a decedat”, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, Andreea Rădoi, purtătorul de cuvânt al IPJ Mehedinți.

La locul accidentului au fost trimise trei echipaje de pompieri din cadrul Detașamentului Drobeta Turnu Severin, cu o autospecială de descarcerare, o autospecială de stingere și o ambulanță SMURD.

„La sosirea echipajelor, o victimă, în stare de inconștiență, se afla blocată în autoturism. Cu eforturi susținute, pompierii militari au reușit să extragă victima, un bărbat în vârstă de 65 de ani, și au predat-o echipajului SAJ. Din nefericire, victima a fost declarată decedată de către medicul SAJ”, potrivit reprezentanților ISU Mehedinți.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
Flavia Mihășan, taxată de Mircea Badea după intervenția la nas. Greșeala care i-a atras atenția prezentatorului: „Nu există operație pentru asta”
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Un oraș din Japonia a inventat mii de locuitori ca să ia mai mulți bani de la stat
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!