Prima pagină » Știri » Record în ștergerea datoriilor la bănci! CSALB, salvatorul debitorilor români. Sute de mii de lei și zeci de mii de euro, radiate din contul a doi împrumutați

Record în ștergerea datoriilor la bănci! CSALB, salvatorul debitorilor români. Sute de mii de lei și zeci de mii de euro, radiate din contul a doi împrumutați

Record în ștergerea datoriilor la bănci! CSALB, salvatorul debitorilor români. Sute de mii de lei și zeci de mii de euro, radiate din contul a doi împrumutați
Un consumator din București a obținut ștergerea integrală a unei datorii de 298.000 de lei (aproximativ 62.000 euro) în urma negocierii cu banca, intermediată de CSALB, iar un altul din Oradea a scăpat de povara returnării unei sume de nu mai puțin de 51.930 franci elvețieni, este anunțul făcut de instituție miercuri, 15 ianuarie 2020.

Potrivit CSALB, ambele reprezintă cele mai importante cazuri, din punct de vedere valoric, din istoria concilierii dintre consumatori și bănci, de la noi din țară.

Spețele depășesc precedentul record valoric înregistrat la CSALB de 44.600 de Euro, înregistrat în aprilie 2019, în cazul unui consumator din Sighetul Marmației.

Prin intermediul unui document-raport remis la redacție, vocile autorizate ale Centrului de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) au mai precizat că, în primele zile ale acestui an, aceeași bancă comercială a luat decizii similare în cazul mai multor consumatori care aveau cazuri sociale dificile.

„Banca a închis un credit de consum fără ipotecă pentru B.I din București. Concilierea a rezultat prin remiterea sumei de 3.945 de Euro către consumator. Pentru aceeași persoană, banca a stins descoperitul de cont în valoare de 3.288 de lei. Într-un alt caz, din București, suma remisă consumatorului V. M. pentru închiderea creditului a fost de 8.553 de lei. În plus, banca a virat în contul acestuia suma de 1.785 de lei”, se menționează în comunicat.

Conform precizărilor lui Alexandru Păunescu, președintele Colegiului de Coordonare CSALB, în mai puțin de 12 luni, precedentul record valoric a fost depășit de două ori ca urmare a demersurilor întreprinse de instituție.

„Chiar dacă rezultatul concilierii ne bucură, vorbim de cazuri sociale dificile, prin care nimeni nu și-ar dori să treacă. Suntem nevoiți să remarcăm că majoritaea băncilor comerciale sunt dispuse să sprijine consumatorii aflați în dificultate și înțeleg nevoia reală de negociere a contractelor în care situația financiară a partenerilor s-a înrăutățit. Nu în ultimul rând, observăm că mesajele pe care CSALB le-a transmis băncilor și IFN-urilor în anul 2019, de a intra mai des în conciliere cu consumatorii și de a fi mai flexibile în negocieri, dau rezultatele pe care piața bancară și consumatorii le așteptau”, a afirmat Păunescu.

Două povești de succes

Potrivit comunicatului CSALB, ca urmare a unei probleme de sănătate cu care soția consumatorului din Oradea s-a confruntat, acesta a intrat în default. Practic, M.I. din Oradea a mai reușit să achite din datoriile care tot creșteau doar până în toamna anului 2018. Criza imobiliară și majorarea cursului CHF a dus la intrarea în incapacitate de plată a ratelor la creditul contractat în 2007.

„Până în toamna anului 2018 am reușit cu unele întârzieri să plătim ratele, însă din primăvara lui 2019, de când ne confruntăm cu o gravă problemă de sănătate a soției, perioada de întârziere s-a tot mărit. Înainte ca situația să devină critică am apelat la CSALB, în speranța obținerii, prin conciliere, a unei conversii și a reechilibrării creditului. Cu ajutorul CSALB am obținut mai mult decât puteam spera vreodată, adică remiterea totală a datoriei și închiderea creditului la care aș mai fi avut de plată circa 12 ani. Colaborarea cu CSALB a fost simplă, concretă și neașteptat de rapidă. De aceea, încurajez pe oricine este într-o situație mai deosebită și care dorește o înțelegere cu banca, înainte de orice altă acțiune, să încerce o conciliere prin CSALB. Nu există impunere sau constrângere, ci doar avantaje”, potrivit mesajului transmis CSALB de M.I., din Oradea

Pe de altă parte, în cazul bucureșteanului A.S., acesta s-a împrumutat de la o bancă aproximativ 70.000 de euro pentru a-și cumpăra o casă. Pusese pe picioare o firmă în domeniul IT, după ce studiase și muncise în afara țării. În urmă cu doi ani însă, a suferit un accident rutier în urma căruia a suportat multe intervenții chirurgicale și luni de recuperare, care continuă și în prezent. A apelat la CSALB, iar banca de la care contractase împrumutul, i-a oferit cea mai bună soluție: ștergerea integrală a datoriei care rămăsese de achitat, adică echivalentul a 62.000 de Euro.

Soluția a fost propusă de conciliatorul Sebastian Guțiu, după analiza cazului și corespondența purtată cu ambele părți implicate – banca și consumatorul.

„Sunt un mare susținător al căilor alternative de soluționare a disputelor, care vin cu avantaje reale pentru părți, fie că vorbim de termenul mai scurt de rezolvare, cheltuielile mai mici pentru bănci sau costuri zero pentru consumatori și reducerea consumului emoțional. Predilecția – culturală, aș spune – ca părțile cu interese contrarii să apeleze la instanțele de judecată, pare că exclude din start posibilitatea soluționării necontencioase. Rolul concilierii este acela de a îndruma ambele părți către găsirea unui numitor comun. Am convingerea că, și în acest caz, opțiunea de a se adresa CSALB a condus la soluția optimă pentru ambele părți. Sper ca astfel de exemple pozitive să încurajeze dialogul, iar părțile aflate de laturi opuse ale «baricadei» să opteze mai des pentru procedura concilierii”, a precizat Sebastian Guțiu, Conciliatorul CSALB care a soluționat acest caz.

Activitatea CSALB, cu 65% peste cea de anul trecut

În ultimii trei ani și jumătate, peste 1.400 de români și-au rezolvat problemele cu băncile și IFN-urile, prin intermediul CSALB, iar suma totală obținută în urma negocierilor depășește două milioane de Euro. Anul trecut, consumatorii au trimis peste 2.100 de cereri în care solicită intrarea în negociere cu instituțiile financiar-bancare, față de 1.293 de cereri trimise în tot anul 2018. Cele mai multe cereri vizează reducerea sau eliminarea unor comisioane, reducerea soldului sau a costurilor asociate creditelor ipotecare sau de consum.

CSALB este o instituție înființată ca urmare a unei Directive europene  și intermediază gratuit și în mai puțin de trei luni, negocierea dintre consumatori și bănci sau IFN-uri, pentru contractele aflate în derulare.

Consumatorii din orice județ al țării pot trimite cereri către Centrul de Soluționare Alternativă a Litigiilor în domeniul Bancar (CSALB) prin aplicația online aflată pe site-ul www.csalb.ro. Dacă banca acceptă intrarea în procedură de conciliere este desemnat un conciliator. CSALB colaborează cu 21 de conciliatori, dintre cei mai buni specialiști în Drept, cu expertiză în domeniul financiar-bancar. Totul se rezolvă amiabil, iar înțelegerea părților are puterea unei hotărâri în instanță.

Mai multe informații despre activitatea Centrului puteți obține și la telefon 021.9414 (apel cu tarif normal).

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
Atac într-un aeroport frecventat de români. Peste 300 de persoane au fost rănite și 12 pasageri și-au pierdut viața
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Război total pe bugetul UE. Germania cere măsuri și mai drastice
Click
Un teren de peste 1.000 mp se vinde cu numai 15.000 de euro. Se află în apropiere de o stațiune balneară faimoasă
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Câți bani au primit Marcel și Armina, din partea Antenei 1, pentru cele doar 11 zile la Insula Iubirii
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Care a fost prima limbă vorbită de oameni? Ce poate afla știința și unde încep speculațiile
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli