Prima pagină » Știri » Bătaia dintre două clanuri rivale din Tei-Toboc: Încă un bărbat a fost reținut

Bătaia dintre două clanuri rivale din Tei-Toboc: Încă un bărbat a fost reținut

Încă un bărbat a fost reținut, luni, fiind suspectat de tentativă de omor, în urma răfuielii în care au fost implicate două clanuri rivale, respectiv cel al Sportivilor și cel al Țiganilor, în cartierul Tei-Toboc din București, potrivit Poliției Capitalei.

„În continuarea urmăririi penale, în cauza privind comiterea a două infracțiuni de tentativă la omor, astăzi (luni – n.red.), procurorul criminalist a dispus reținerea unui bărbat de 25 de ani, din București, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tentativa la omor. Cercetările sunt continuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București și Serviciul Omoruri din Poliția Capitalei”, conform unui anunț al Poliției Capitalei.

În acest caz, polițiștii Capitalei au făcut, joi, trei percheziții, una dintre acestea având loc în casa lui Marius Alecu, cunoscut drept Bebino, lider al Clanului Sportivilor. Oamenii legii au ridicat probe din casa lui Marius Alecu, dar și din alte două locuințe ce aparțin grupării adverse, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Marius Alecu, cunoscut drept Bebino, șef al Clanului Sportivilor, a fost arestat, el fiind suspectat de tentativă la omor, după ce a fost implicat într-o răfuială cu membrii clanului Țiganilor din Capitală. Ulterior, magistrații au dispus ca acesta să fie arestat la domiciliu.

În același caz, a fost arestat și un alt bărbat, membru al clanului rival, care i-ar fi tăiatul degetul lui Marius Alecu, în timpul bătăii.

Neînțelegerile dintre cei implicați sunt mai vechi, au precizat, pentru MEDIAFAX, surse judiciare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atenție, șoferi! Ce să NU lași în mașină dacă vrei să consumi mai puțin combustibil
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
4.000 lei amendă tuturor românilor care locuiesc la casă și fac acest lucru în curte, crezând că nu îi vede nimeni
Prosport.ro
Spaniolii au rămas profund impresionați de SUV-ul Dacia: „Cel mai bun model din istoria brandului”
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Bomba atomică nu este un model pentru guvernarea AI: „Istoria reală este mult mai confuză”
Cancan.ro
Ce a făcut Vlad Bălțățeanu în noaptea în care Valentina a fost găsită fără viață. Camerele de supraveghere au surprins TOT
Ce se întâmplă doctore
Ce au descoperit medicii legiști în corpul Valentinei. Necropsia tinerei de 28 de ani a scos la iveală detalii șocante!
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Geely E2 ajunge în România. Detalii despre electrica rival pentru Renault 5 și VW ID. Polo
Descopera.ro
Cea mai rapidă stea descoperită în Calea Lactee are o viteză uluitoare
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Viena are o problemă cu porumbeii. Iată ce ar putea face în privința acestora!
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!