Povestea incredibilă a unui bărbat care a supraviețuit atrocităților de la Auschwitz și a încercat să nu rămână prizonier

Zenon Jakob Stanislaw Stolowski avea 18 ani și se pregătea să devină preot catolic în Polonia. Făcea parte dintr-o familie săracă din Poznan.

În condițiile în care naziștii invadaseră Germania, seminarul la care studia Zenon tipărea afișe prin care încuraja rezistența. Agenții SS le-au descoperit și, în cadrul măsurilor de reprimare a Bisericii Catolice, Zenon a fost arestat, devenind prizonier politic.

„În iunie 1940 a fost transferat la Auschwitz, locul celor mai mari crime în masă din istoria omenirii. Nu mai era ființă umană. Era numărul marcat pe brațul stâng. Sirenele sunau în fiecare zi la ora 4.30 dimineață. La un moment dat, un prizonier dispăruse. Gardienii au ordonat ca ceilalți deținuți să stea afară mai multe zile, fără apă și hrană, până când au aflat detalii despre evadare. Bunicul meu a povestit că, dacă cineva leșina ori se clătina, era bătut sau dus în altă parte”, este mărturia nepoatei, Bianca Nobilo.

CONTROVERSĂ Duel pe Facebook între Sebastian Ghiță și Oana Gheorghiu. Ghiță o ironizează în comentarii, Gheorghiu răspunde

23:45

FLASH NEWS Iranul impune noi condiții pentru pacea cu SUA: eliberarea activelor înghețate și plata pe jumătate înainte de semnare

23:17

„L-am auzit vorbind despre zidul gri. Prizonierii trebuiau să alerge spre capătul curții, iar dacă unul nu reușea să ajungă, pentru că era slăbit de munca forțată, de actele de tortură și de malnutriție, era considerat inutil și era împușcat pe loc”, precizează Bianca Nobilo.

Zenon a scris: „Cât timp am fost încarcerat la Auschwitz, erau aduși constant prizonieri din Tabăra Principală pentru a munci în Fabrica de Cauciuc Sintetic numită BUNA. Era administrată de agenți SS și de civili germani. După circa șase-nouă luni, prizonierii erau înlocuiți, întrucât nu mai puteau munci, din cauza subnutriției, bătăilor și epuizării. Am fost forțat să lucrez în această fabrică în 1943, timp de șase luni. Când am devenit inutil, am fost retrimis în Tabăra Principală”.

„În 1945, bunicul și alți prizonieri au reușit să fugă din lagăr, în condițiile deteriorării măsurilor de securitate. S-au ascuns într-un hambar din apropiere. La un moment dat, ușa s-a deschis și au văzut silueta unui soldat cu arma în mână. Un soldat german. S-a gândit că acela va fi momentul în care va muri. Lumina s-a schimbat și a văzut că soldatul avea uniformă americană și că plângea, șocat de ororile din lagărul de la Auschwitz. Erau liberi”, adaugă Bianca Nobilo.

După război, Zenon Jakob Stanislaw Stolowski s-a mutat temporar în Italia, apoi în Marea Britanie și, ulterior, în Noua Zeelandă.

„Și-a înăbușit durerea cu o forță stoică, deoarece era disperat să se asigure că furia și ura nu vor fi transmise generației următoare, știind la ce ar conduce acest lucru. Singurele povești pe care mi le spunea de la Auschwitz erau despre bunătate. (…) A experimentat răutatea umană și avea toate motivele să fie acid și furios pe bună dreptate pentru tot restul vieții. Dar nu a fost. A iubit cu tărie, a iertat complet. Acum, când privesc înapoi, înțeleg de ce – deoarece a supraviețuit cinci ani în lagăre de concentrare și a fost determinat să nu rămână prizonier”, concluzionează Bianca Nobilo.

Foto: Caracter ilustrativ