Prima pagină » Știri politice » OUG privind alegerile anticipate a ajuns la Senat înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial / Corlăţean: Sunt aspecte de neconstituţionalitate

OUG privind alegerile anticipate a ajuns la Senat înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial / Corlăţean: Sunt aspecte de neconstituţionalitate

OUG privind alegerile anticipate a ajuns la Senat înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial / Corlăţean: Sunt aspecte de neconstituţionalitate
Clotilde Armand, rezultat strâns la Sectorul 1 / Sursă Foto: Mediafax Foto

OUG privind alegerile anticipate a ajuns, vineri, la Senat, înainte de a fi publicată în Monitorul Oficial. Ordonanța de Urgență va fi discutată, luni, în Biroul Permanent al Senatului.

Preşedintele interimar al Senatului, Titus Corlăţean, susține că există probleme de neconstituţionalitate ridicate de Consiliul Legislativ şi speră că Avocatul Poporului va sesiza la CCR legea privind alegerile anticipate.

„Am verificat avizul Consiliului Legislativ şi am constat o serie de argumente ale Consiliului Legislativ care au fundamentat avizul negativ al Consiliului. Nu e vorba numai de aspecte de fond dar sunt aspectele de neconstituţionalitate care viciază grav adoptarea ordonanţei de urgenţă pentru că solicitarea avizului s-a făcut pe data de 5 februarie, când Guvernul a fost demis”, spune Corlățean.

OUG privind alegerile anticipate. O discuție va avea loc luni

Preşedintele interimar al Senatului a precizat că o discuție cu privire la această OUG va avea loc și luni, la Biroul Permanent.

„Urmează să o punem pe ordinea de zi a Biroului Permanent şi o să avem o discuţie acolo, vom vedea care sunt paşii de urmat cu privire la acest subiect. Am luat notă de comentariile publice făcute de Avocatul Poporului, singurul care poate ataca direct la Curtea Constituţională şi sper că va fi făcută această sesizare”, a mai spus președintele interimar al Senatului.

Ordonanţa de Urgenţă care reglementează organizarea alegerilor anticipate pentru Camra Deputaţilor şi Senat a fost adoptată pe 3 ianuarie, fără avizele Consiliului Legislativ. Principalele prevederi din OUG sunt: trei zile de vot în Diaspora, dublarea numărului de parlamentari de diaspora.

De asemenea, în cazul alegerilor parlamentare anticipate, data desfășurării acestora se stabilește cu cel puțin 50 de zile înaintea votării față de 90 de zile în prezent, deci se pot organiza anticipate cu 40 de zile mai repede decât in prezent.

În plus, alegătorii pot vota oriunde se află în ţară la alegerile parlamentare.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Războiul nu a fost niciodată atât de aproape”. Germania își trimite militarii pe flancul estic al NATO
Digi24
„Consideră că suntem epuizați”. Putin crede că SUA sunt slăbite de războiul cu Iranul, potrivit serviciilor secrete americane
Cancan.ro
Victoria Ionescu, condusă pe ultimul drum de către fostul iubit. Cine este Luca de Mezzo, de fapt
Prosport.ro
Imaginile verii cu David Popovici! Și-a luat o „bijuterie” nouă, de 160.000 de euro
Adevarul
Cine mai poate opri omul lui Putin să câștige Franța. Expert: „Riscăm ca Europa de Est să fie abandonată”
Mediafax
Tristan Tate se plânge de mâncarea din închisoare și spune că a slăbit aproape 6 kilograme
Click
„E un nou standard?” Clientul unui restaurant din Cluj, revoltat de ce a găsit pe nota de plată
Digi24
Cine este Haakon, prințul care a vrut să stea departe de viața regală și a ajuns noul rege al Norvegiei
Cancan.ro
Gestul SFÂȘIETOR făcut de mama Victoriei, după ce și-a îngropat fiica: 'Ce cauți, tu mamă, aici?' 🥲
Ce se întâmplă doctore
Cât a plătit Gabriela Cristea pentru injecțiile de slăbit. Prețul unui an de tratament este uriaș: „Pentru un om obișnuit, costurile sunt imense”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Service-ul i-a spus că trebuie schimbat motorul. Femeia a reparat singură mașina cu 430 de euro
Descopera.ro
O descoperire schimbă toate planurile pentru viitoarele misiuni pe Lună
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine i-a creat pe zei? Cum a apărut ideea de ființe supranaturale