Prima pagină » Știri externe » Putin schimbă Constituția cu sprijinul unor oameni care nici nu au citit-o

Putin schimbă Constituția cu sprijinul unor oameni care nici nu au citit-o

Când președintele rus Vladimir Putin a anunțat că dorește să modifice Constituția Rusiei, a desemnat un grup de lucru format din 75 de persoane, printre care se numără și Yelena Isinbayeva, de două ori campioană olimpică la săritura cu prăjina.

Joia trecută, Isinbayeva i-a transmis lui Putin că este recunoscătoare pentru oportunitatea de a lua parte la procedură, deoarece asta înseamnă că „citesc Constituția țării noastre”, în timpul întâlnirii grupului de lucru, pentru a discuta progresul activității, scrie Bloomberg.

„Nu a existat niciun motiv ca acest lucru să fie făcut mai devreme”, a continuat sportiva. „Înțeleg acum că aceasta este o carte foarte importantă”.

Propunerile, care ar putea fi supuse votului public național în luna aprilie, sunt văzute drept un efort făcut de Kremlin pentru a-i permite lui Putin să conducă țara dincolo de finalul mandatului său prezidențial din 2024, când ar trebui să renunțe definitiv la funcție, conform legii existente. Este prima revizuire majoră a Constituției post-sovietice, din 1993 până acum.

Legiuitorii din casa inferioară a Parlamentului au aprobat în formă inițială amendamentele în luna ianuarie, la câteva zile după ce Putin le-a dezvăluit, în timpul discursului său din 15 ianuarie 2020.

„Sateliții” lui Putin

Măsurile ar limita puterile următorului președinte, ar extinde autoritatea Parlamentului și ar întări Consiliul de Stat, considerate în prezent niște „sateliți” ai lui Putin, care îi oferă acestuia potențiala platformă pentru a recâștiga controlul asupra țării.

Putin a desemnat grupul de lucru în ziua în care a anunțat planurile, spunând că modificările „necesită cele mai înalte aptitudini legale și judiciare”.

În timp ce mai multe persoane „ideale” vor citi Constituția, cei mai mulți ruși nu au făcut acest lucru și „nu au nevoie să facă asta”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, vineri, în fața reporterilor. „Este important ca cetățenii să aibă garantate drepturile fundamentale”.

Printre cele mai tranșante sugestii ale grupului consultativ se numără acordarea statului de țară victorioasă a Rusiei în cel de-al Doilea Război Mondial, declararea oficială a faptului că familiile sunt formate doar dintr-un bărbat și o femeie și statutul indefinit de putere nucleară al Rusiei.

Unul dintre cei care participă la revizuirea Constituției vrea să se asigură că legea nu va permite niciodată unui șef de stat să cedeze un teritoriu, precum Insulele Kuril, care se află în centrul unei dispute de decenii cu Japonia.

Putin este adeptul acestei idei. Totuși, nu și-a luat angajamentul că va include vreuna din idei în noua sa Constituție.

Cum un actor, un atlet, pianist ajung să facă amendamente Constituției ruse

Putin a semnat în februarie decretul pentru stabilirea grupului de lucru, pentru revizuirea Constituției ruse, transmite tass.com.

Grupul are trei copreședinți: Andrei Klishas și Pavel Krasheninnikov, care prezidează comitetele pe legislație și stat de guvernământ la camerele superioare și inferioare ale Parlamentului rus, respectiv și șeful Institutului de Legislație și Legi Comparate al Guvernului Federației Ruse, Taliya Khabriyeva. Grupul cuprinde 75 de politicieni, legislatori, savanți și figuri din spațiul public.

Printre aceștia se numără fosta campioană olimpică la săritura cu prăjina Yelena Isinbayeva, cofondatorul Kaspersky Lab Natalya Kasperskaya, pianistul Denis Matsuev și actorul Vladimir Mashkov.

În discursul lui despre Starea Națiunii, din Adunarea Federală, Putin a sugerat că va schimba Constituția, inclusiv oferind Dumei de Stat puterea de a desemna premierul, vicepremierii și miniștrii federali. Potrivit propunerii, președintele va fi obligat să-i numească pe candidații propuși.

Putin a mai spus că, la acest moment, în concordanță cu Articolul 111 și 112 din Constituția Rusiei, președintele obține acordul Dumei pentru a numi un președinte de guvern și apoi numește un șef de guvern, adjuncții și restul miniștrilor. Președintele a mai sugerat că desemneze șefii agențiilor de securitate, după consultări cu Consiliul Federal.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Noua țară membră a UE! Are 630.000 de locuitori și intră PRIMA după Croația
Digi24
Tanczos Barna, după botezul lui Alfred Simonis: „Noi la UDMR nu avem asemenea evenimente. La nunta domnului Kelemen nu au ieșit știri”
Cancan.ro
Cum a reacționat Prințul Marco după ce Gabriella l-a taxat dur. A făcut-o de rușine și nu s-a oprit
Prosport.ro
FOTO. Rivala Simonei Halep, imagini incendiare din vacanța în Maldive
Adevarul
Primăria unde consilierii locali au fost declarați persoane fără venituri. Cum au ajuns să facă „muncă în folosul comunității”
Mediafax
LOVITURĂ pentru consumatori! De ce oprește Spania ieftinirea uleiului de măsline
Click
„Chistul e uriaș. Nu știu cum rezistă”. Emily Burghelea, mărturisire dureroasă despre diagnosticul soțului
Digi24
Gen. Dorin Toma, fost comandant NATO: „România începe târziu proiectul unei baze americane permanente”. Cu cât suntem în urma Poloniei
Cancan.ro
'Sfârșitul Lumii va fi pe 13 noiembrie 2026'. În 1960, un matematician renumit a calculat data exactă a Apocalipsei
Ce se întâmplă doctore
Îl mai recunoști pe adolescentul din „Karate Kid”? Ralph Macchio împlinește 65 de ani
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Skoda Scala 2021, compacta ideală pentru familii și oraș. Puncte forte și compromisuri la sub 8.000 de euro
Descopera.ro
Sucul de merișoare pare să inhibe formarea plăcii dentare, potrivit unui studiu
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Sorin Ene, invitat la „Podcast cu Prioritate” #116 by ProMotor. Drift, familie, mașini spectaculoase și noua generație de piloți din România
Mediafax Italia
Codul secret care TE POATE SALVA pe stradă!
Mediafax Spania
BREAKING! Șoferului premierului, ARESTAT!