Prima pagină » Știri politice » Un lider important din PSD își dă demisia din partid

Un lider important din PSD își dă demisia din partid

Un lider important din PSD își dă demisia din partid

Fostul preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor, Horia Constantinescu, demisionează din PSD, după ce a anunțat că vrea să candideze la Primăria Constanța.

„Subsemnatul Horia Constantinescu, membru al organizației Costinești, prin prezenta vă rog să luați act de demisia mea din această calitate, înțelegând să părăsesc rândurile Partidului Social Democrat”, scrie în demisia fostului preşedinte al ANPC.

Constantinescu a declarat că a aflat din presă despre o eventuală demitere a sa dacă nu este „cuminte”: „consider că promovarea adevăratelor valori a rămas o prioritate pentru PSD Constanța, iar o (exprimarea staff-ului municipal) ca mine nu are ce le căuta alături!”, scrie MEDIAFAX.

Horia Constantinescu și-a anunțat, cu câteva zile în urmă, intenția de a candida la Primăria Constanța și a spus că nu a cerut permisiunea colegilor săi să candideze: „Nu cred că trebuia să cer voie. Suntem maturi, unii chiar bărbați, iar purtarea unui dialog ajută la o comunicare mai bună”.

Potrivit presei locale, organizația PSD îl susține pe actualul primar Decebal Făgădău pentru o nouă candidatură, iar liderul local Felix Stroe ar fi spus că eventuala candidatură a lui Horia Constantinescu la Primăria Constanța ar reprezenta o „auto excludere” din partid.

În noiembrie 2019, Horia Constantinescu a fost eliberat, în baza unei decizii a premierului Ludovic Orban, din funcţia de preşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor. Fostul preşedinte al ANPC declarat că restructurările iniţiate i-au cauzat retragerea din funcţie și dezvăluia că numai 20 dintre cei 51 de comisari din Bucureşti sunt competenţi: „Avem tâmpi în instituţii la nivel de Bucureşti-Ilfov”.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ANALIZĂ. Jeffrey Sachs, declarație fără precedent despre Ucraina: „Europa nu o apără, o distruge”
Digi24
Prima reacție a lui Călin Georgescu, după ce Curtea de Apel i-a respins cererea de a intra în arest la domiciliu
Cancan.ro
Orgii cu profesoare și militari pensionari filmate în locuri publice!? Scandalul care a zguduit lumea uniformelor, pe masa judecătorilor
Prosport.ro
Diletta Leotta, apariție la TV cu care a încins imaginația fanilor: a venit cu un outfit transparent
Adevarul
Atacurile din școli și capcana pedepselor mai dure. Cum vrea statul să pedepsească minorii pe care nu reușește să-i protejeze de radicalizare
Mediafax
Scandal de corupție la Permise! Fostul șef din Neamț, cercetat pentru trafic de influență și mită
Click
Răspunsul Marinei Almășan după acuzațiile Brândușei Socaciu. Ce a transmis fosta soție a lui Victor Socaciu
Digi24
Bodyguardul lui Georgescu, audiat la DIICOT. Ce ar fi făcut Marin Burcea, poreclit „Lunetistul”
Cancan.ro
Ea este Diana Barbu, asistenta SMURD care a murit la doar 34 de ani. Care este cauza decesului
Ce se întâmplă doctore
Au divorțat după doar un an de căsnicie, iar ea a folosit cuvinte grele despre ”calvarul” trăit împreună cu fundașul lui Manchester United: „A fost un iad. Simțeam o durere fizică”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Mașina Zilei: Este BMW Seria 3 diesel din 2019 toată mașina de care ai nevoie?
Descopera.ro
Cine a spus cuvintele: „Cine nu e revoluționar la douăzeci de ani, n-are inimă”
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Cum zăpăcești o blondă? – O pui într-o ...
Descopera.ro
Cel mai bizar nor de pe Marte a devenit acum și mai misterios
Mediafax Italia
Bagaje GRATUITE în avion din 2027: reguli noi pentru Ryanair și Wizz Air
Mediafax Spania
Se anunță UN CUTREMUR PUTERNIC?! Ce arată noua hartă a riscului seismic