Prima pagină » Știri » ACCIDENT GRAV. Pacient mort în ambulanță, după ce o altă mașină nu a acordat prioritate. VIDEO

ACCIDENT GRAV. Pacient mort în ambulanță, după ce o altă mașină nu a acordat prioritate. VIDEO

O ambulanţă privată care ducea 5 pacienţi la dializă a fost lovită de o maşină, marţi dimineaţă, în comuna Floreşti din judeţul Prahova. Un pacient din ambulanţă a murit, după ce a fost încarcerat.

UPDATE. Pacientul încarcerat, în vârstă de 62 de ani, a decedat. Conform IPJ Prahova, primele date arată că accidentul s-a produs pe DJ 720, în comuna Floreşti, unde un autoturism nu ar fi dat prioritate de trecere unei ambulanţe private, care transporta mai mulţi pacienţi pentru dializă.

Reprezentaţii ISU spun că un pacient din ambulanţă este încarcerat şi inconştient, iar ceilalţi sunt răniţi, conform Mediafax: „În ambulanţă erau 5 pacienţi şi soferul, iar în maşină doar şoferul. Patru persoane au fost transportate la spital, iar la o altă persoană se execută manevre de resuscitare”.

„La faţa locului sunt mobilizate un echipaj de stingere, unul de descarcerare, o autospecială de victime multiple şi 3 Smurd”, spun cei de la ISU.

La fața locului au fost mobilizate un echipaj de stingere, unul de descarcerare, o autospeciala de victime multiple și 3 autospeciale SMURD.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Lașitatea” se pedepsește cu moartea. Sentință pentru 27 de soldați
Digi24
„Sunt cel mai bine păstrat secret murdar din Japonia”. Calvarul unui american încarcerat, deși sentința i-a fost anulată
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei', care a prezis moartea Reginei Elisabeta a II-a, face predicții tulburătoare pentru 2028
Prosport.ro
„Atât de sexy”. Prezentatoarea TV s-a pozat alături de sora ei și fanii au reacționat
Adevarul
CTP, despre Luca Niculescu: „Un oportunist care dorește cu orice preț o funcție mare. Va face ce i se va spune. Guvernul va fi la Cotroceni”
Mediafax
AVEREA premierului desemnat: 3 locuințe și ZECI DE MII de euro în conturi
Click
Sylvester Stallone, bătaie cu Richard Gere pe platourile de filmare. „L-am tras afară de pe bancheta din spate...”
Cancan.ro
Singurul artist care sare în apărarea lui Ian: Eliberați-l!
Ce se întâmplă doctore
Cum arăta Claudia Ion înainte de intervențiile estetice. Transformarea concurentei de la „Insula Iubirii”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
O ofertă pentru pasionații care repară și meșteresc acasă: compresor Panzer redus la Dedeman
Descopera.ro
Sirenele cântătoare din „Odiseea” nu erau femei cu coadă de pește. Cum le înfățișau grecii antici
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Și zici că te persecută profesorul de matematică?
Descopera.ro
Problemă importantă în sistemele de educație: care este portretul profesorului european?
Mediafax Italia
Poți beneficia de IMPOZIT REDUS! Trebuie doar să știi că...
Mediafax Spania
POȚI PRIMI 220 de euro pe lună PENTRU ALIMENTE! Cum să soliciți ajutorul?!