Prima pagină » Știri » DECIZIE. Programările pentru eliberarea pașapoartelor și pentru examenul auto se vor face exclusiv online

DECIZIE. Programările pentru eliberarea pașapoartelor și pentru examenul auto se vor face exclusiv online

DECIZIE. Programările pentru eliberarea pașapoartelor și  pentru examenul auto se vor face exclusiv online

Cererile pentru eliberarea pașapoartelor vor fi depuse, începând din data de 11 martie, exclusiv online, iar această măsură va fi valabilă cel puțin până la sfârșitul lunii. La fel se va proceda și în cazul programării pentru examenul auto.

Potrivit oficialilor Ministerului Afacerilor Interne (MAI) programările online au rolul de a preveni aglomerația pe holurile insituțiilor.
Accesul în vederea depunerii cererilor de eliberare a pașapoartelor va fi permis doar solicitanților și, după caz, reprezentanților legali ai acestora, în baza programărilor online și a documentului de identitate, în original.

În ceea ce privește ridicarea pașapoartelor, accesul se va putea face numai pe baza tichetului eliberat la depunerea cererii și a cărții de identitate.

Totuși, polițiștii recomandă cetățenilor să opteze pentru ridicarea pașapoartelor prin serviciile de curierat, în condițiile în care cletuielile de expediție sunt în valoare de opt lei, la care se adaugă TVA.
În același timp,programările pentru examenul auto se vor face tot online, însă examinările se vor desfășura în condiții normale, ca și până acum.

În funcție de evoluția situației la nivel național, măsurile pot fi prelungite pentru o perioadă ce va fi stabilită ulterior.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Scandal la Hollywood! ACTRIȚĂ acuzată că și-a SUFOCAT copilul. Mărturii CUTREMURĂTOARE
Digi24
Ciuma a revenit în Rusia. Sute de persoane au fost spitalizate după ce medicul trimis să cerceteze a spart o eprubetă cu probe
Cancan.ro
2.500 lei amendă pentru toți românii care locuiesc la curte și comit această greșeală, în 2026
Prosport.ro
Iubirea a transformat-o pe Simona Halep: „Sunt mult mai deschisă, accept căldura oamenilor”
Adevarul
Anticipatele, pregătite prin lege. Ce spune Tudorel Toader despre limita pe care Parlamentul nu o poate depăși
Mediafax
Întâlnire-ȘOC: Nicușor Dan și TRUMP! Ce au vorbit
Click
Moment stânjenitor la petrecerea Antena 1! Mesaj vulgar la adresa Pro TV, proiectat în fața a sute de invitați. Ce spune PR-ul
Digi24
„Toate se înclină în fața Majestății Sale, idiotul”. Rușii și-au doborât propriul elicopter în timpul unui atac asupra ucrainenilor
Cancan.ro
Aurelia, o angajată Selgros, a murit la locul de muncă. ULTIMELE cuvinte ale femeii de 58 de ani
Ce se întâmplă doctore
Ultimele cuvinte ale angajatei Selgros care a murit la locul de muncă. Aurelia se confrunta cu probleme cardiace: „Îmi e foarte rău”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman are în ofertă un aparat de spălat cu presiune Bosch
Descopera.ro
Apa dură poate afecta aspectul părului?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Preotul din cimitir: – Vrea cineva să spună ceva? BULĂ: - Vând...
Descopera.ro
Când părintele devine agresor. Semnele abuzului emoțional și efectele care pot continua la maturitate
Mediafax Italia
„Vor muri 89 de persoane!” Mesajul care anunță UN MASACRU!
Mediafax Spania
Mergi cu bicicleta? De azi s-au schimbat regulile: ce trebuie să știi!