Prima pagină » Coronavirus » MapN: Spitalul ROL2 va fi operaționalizat în scurt timp. Din ce state vor aduce avioanele militare materialele sanitare

MapN: Spitalul ROL2 va fi operaționalizat în scurt timp. Din ce state vor aduce avioanele militare materialele sanitare

MapN: Spitalul ROL2 va fi operaționalizat în scurt timp. Din ce state vor aduce avioanele militare materialele sanitare

Ministerul Apărării Naționale a transmis că luni se finalizeză amenajările interioare ale corturilor şi saloanelor de specialitate ale formațiunii medicale ROL 2 din incinta Institutului Național de Gerontologie și Geriatrie „Ana Aslan” Otopeni, iar două aeronave militare vor aduce materialele sanitare din Turcia și Germania.

„Amenajările interioare ale corturilor şi saloanelor de specialitate ale formațiunii medicale ROL 2 vor fi finalizate în cursul zilei de astăzi, 23 martie, urmând ca, în cel mai scurt timp, să fie branșată la utilităţi. Din punct de vedere medical, spitalul ROL 2 va fi funcțional după instalarea aparaturii medicale și parcurgerea etapelor de autorizare și acreditare”, a transmis, luni, Ministerul Apărării, printr-un comunicat de presă.

Tot luni, două aeronave ale Forțelor Aeriene Române vor executa zboruri pentru aducerea, în România, a unor echipamente de protecție medicală din Germania (cu o aeronavă C-130 Hercules) și Turcia (cu o aeronavă C-27 J Spartan).

În plus, MApN precizează că în garnizoanele din țară, instituțiile medicale militare funcționează la capacitate maximă.

„Forţe şi mijloace aparţinând Ministerului Apărării Naţionale acționează, Potrivit Mapn, pentru limitarea răspândirii virusului COVID 19, împreună cu instituțiile cu responsabilități în domeniu, luni sunt în derulare 15 misiuni, în care sunt implicați peste 140 de militari cu circa 100 de mijloace tehnice.

Pe lângă operaționalizarea, din punct de vedere administrativ, a formațiunii medicale ROL 2, asigurarea unei reţele de calculatoare pentru Ministerul Sănătăţii şi realizarea unor acțiuni de triaj epidemiologic”, se arată în comunicatul transmis.

„Ministerul Apărării Naţionale dispune de forțe și mijloace gata în orice moment să sprijine autoritățile centrale și locale în acţiuni destinate limitării răspândirii virusului COVID-19, conform planurilor de cooperare. La nevoie, MApN poate acționa și cu forțe și mijloace suplimentare celor deja pregătite, având personal și mijloace tehnice menținute în rezerva acțională”, a transmis instituția.

GÂNDUL.ro vă a prezentat, vineri, primele imagini de pe șantierul noului spital construit din module la marginea Capitalei. În imagini prezentate se vede forfota de pe șantier, precum și paza militarizată a obiectivului. Spitalul a mai fost instalat în 2015, în timpul epidemiei de Ebola. Această unitate mobilă a mai participat și la exerciții NATO.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Economia Rusiei se apropie de „zona morții”. Ce arată noile date economice?
Digi24
Soldații SUA sunt copleșiți de atât de multe date de pe câmpul de luptă, încât e nevoie de inteligența artificială pentru sortare
Cancan.ro
Tovarășul lui Alex Bodi l-a înfruntat pe 'Măcelarul lui Bebino'. Avem imaginile întâlnirii de gradul 0
Prosport.ro
FOTO. Transformarea Larisei Iordache. Cum arată după ce a născut
Adevarul
Noua ordine din AUR. Ce ascunde, de fapt, promovarea tandemului Dungaciu-Peiu: „Creează impresia de specializare”
Mediafax
Uitați de păpuși și mașinuțe. Copiii ar trebui să se joace cu teluri și zdrobitoare de cartofi pentru a se dezvolta mai bine
Click
A ajuns de la o pensie de 850 € la venituri de 3.500 €. Metoda folosită de un pensionar de 77 de ani
Digi24
Poveste de film: A vândut tot ce avea în SUA și s-a mutat în România, după ce iubita lui a fost deportată. „I-a luat 10 zile”
Cancan.ro
Au apărut noi detalii despre cazul românului care a încercat să răpească o fetiță în Italia. Bărbatul ar fi acționat la...
Ce se întâmplă doctore
Cum arată și ce face astăzi Ana Paula Arósio? Actrița din „Terra Nostra” e total schimbată. Nimeni nu o mai recunoaște
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Alertă meteo de ultimă oră! Cod portocaliu de ninsori şi viscol în 12 judeţe, inclusiv București
Descopera.ro
Ce vrea să construiască NASA pe Soare?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: -Eram cu iubita în pat, când am primit un mesaj...
Descopera.ro
Ți-ai putea administra insulina fără ace? Iată ce a creat un cercetător!