Prima pagină » Economic » DECIZII. Este vestea pe care toți românii cu datorii o așteptau. Totul va fi pus la punct săptămâna aceasta

DECIZII. Este vestea pe care toți românii cu datorii o așteptau. Totul va fi pus la punct săptămâna aceasta

DECIZII. Este vestea pe care toți românii cu datorii o așteptau. Totul va fi pus la punct săptămâna aceasta

Un anunț important a fost făcut de ministrul Finanțelor Publice, Florin Cîțu, luni seară, 23 martie 2020, la un post de televiziune, informație care vizează ratele românilor la bănci, dar și creditele pentru IMM-uri și șomajul tehnic.

„În această săptămână avem tot, cred, şi pentru rata la bancă, şi pentru IMM-uri, funcţional. Şi pentru companiile mari tot în această săptămână. Şomajul tehnic, acolo deja a trecut ordonanţa şi Ministerul Muncii trebuie să o implementeze”, a precizat oficialul guvernamental la B1TV, citat de Agerpres.

Șeful de la Finanțe a mai adăugat că procedura privind creditele pentru IMM-uri va fi gata în două-trei zile, în condițiile în care aceasta este una nouă şi totul a trebuit să fie făcut de la capăt.

Cîțu a vorbit inclusiv de un formular care va fi direcționat de antreprenori către bănci, dar și de o aplicație pentru telefoanele mobile, respectiv un site de internet.

„Va fi un domeniu, un site unde se vor duce, vor completa un singur formular. Acest formular se va duce către bănci şi nu mai trebuie să meargă la fiecare bancă în parte antreprenorul, ca până acum. Noi vom notifica imediat la care bancă să se ducă. Noi vom lua relaţia cu banca direct şi nu va fi antreprenorul. Prin Fondul Național de Garantare se va face totul, dar va fi un site, un singur site. Lucrăm acum şi la o aplicaţie pe care să o facem pe mobil”, a susținut Cîţu.

Formularul demo a fost vizualizat de însuși ministrul de Finanțe, „aprobat”, domeniul de Internet contractat, la fel și normele au fost aprobate.

Băncile deja au aderat la program și sunt aceleași ca la programul „Prima Casă”.

„Pentru IMM-uri va fi operaţional în această săptămână. Problema va fi pentru companiile mari. Mâine vom avea soluţii şi pentru companiile mari şi acolo vom demara un program amplu de susţinere. Avem nevoie de toate companiile şi companiile mari care investesc au nevoie şi ele de susţinere (…). Deci, mergem pe ambele părţi, pe de o parte susţinem capacitatea de producţie în România şi, pe de altă parte, susţinem angajaţii prin şomajul tehnic”, a precizat Florin Cîţu.

Nu în ultimul rând, ministrul de resort a mai spus că, în ceea ce priveşte ratele la bănci, discuţiile vor continua şi marţi cu sistemul bancar şi BNR pentru a veni cu soluţii, care vor implica şi Guvernul.

„Soluţiile vor fi în această direcţie, de a susţine ratele pentru o perioadă de timp. Vom vedea cum. Şi statul va fi implicat în această soluţie tripartită, cu sistemul bancar şi Banca Naţională”, a punctat şeful de la Finanţe.

Cîțu a precizat totodată că autorităţile au urmărit să fie cât mai permisive şi, deşi nu avem resursele din Germania sau Franţa, accesul în România la aceste resurse este extins, nu există limitări.

Sursă foto: Mediafax

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
DOCUMENTE. Contractul de lobby al Administrației Nicușor Dan duce la consilierul lui Trump
Digi24
Cum prezintă propaganda rusă cazul dronei care a lovit blocul din Galați
Cancan.ro
DOLIU în politica din România! A murit Maria Dina
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Ungaria vrea România în Grupul de la Vișegrad. Avertisment din Elveția: „Să nu se folosească de acest format pentru influență”
Mediafax
Rusia a avertizat cu o zi înainte de căderea dronei la Galați. Ce l-a nemulțumit pe Putin
Click
Horoscop 29 mai - 5 iunie. Racii au de luat o decizie grea, Balanțele au parte de evoluție profesională și șanse de câștig suplimentar
Digi24
Anchetă după tragedia din Târgu Jiu: informații șocante despre bărbatul suspectat de dublă crimă
Cancan.ro
Meteolorgii ANM, în alertă. România, amenințată de „secetă meteorologică”. Ce se întâmplă începând cu 1 iunie 2026
Ce se întâmplă doctore
A ignorat luni întregi un nodul la sân. La 21 de ani, tânăra a ajuns la operație cu o tumoră de aproape 2 kilograme
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Cine va plăti mai mult pentru RCA în 2026?
Descopera.ro
Cât de aproape suntem de călătoriile interstelare rapide?
Râzi cu lacrimi
4 bancuri cu Meșterul Manole. – Ana e fată bună. O să fac casă cu ea!
Descopera.ro
Copiii nu uită cum i-ai făcut să se simtă. Lecțiile unui psiholog despre maturitatea emoțională a părinților