Prima pagină » Știri externe » LIDERII „înfometați de putere”, care profită de criza coronavirusului | Măsurile flagrante care sporesc drepturile unor conducători

LIDERII „înfometați de putere”, care profită de criza coronavirusului | Măsurile flagrante care sporesc drepturile unor conducători

LIDERII „înfometați de putere”, care profită de criza coronavirusului | Măsurile flagrante care sporesc drepturile unor conducători
Sursa foto: MEDIAFAX FOTO

Pe măsură ce pandemia de coronavirus devine din ce în ce mai gravă, unii lideri politici găsesc un prilej de a-și spori puterea, potrivit CNN.

Viktor Orban

Premierul Ungariei Viktor Orban a primit luni puteri depline pe durata eforturilor de gestionare a epidemiei de coronavirus.

Legea adoptată de parlament luni, îi dă premierului posibilitatea de a limita drepturile jurnaliștilor, dacă guvernul consideră că aceștia nu raportează correct situația. De asemenea, premierul poate impune pedepse grele cu închisoarea pentru cei care nu respectă izolarea. Potrivit legii adoptate de Parlament și promulgate de Preşedintele Janos Ader, în timp ce măsurile sunt în vigoare, alegerile și referendumurile sunt interzise.

Mișcarea lui Orban este, poate, una dintre cele mai flagrante modalități de a-și crește puterea în Stat.

În acest context, Comisia Europeană a anunţat că va examina toate măsurile adoptate de statele membre ale Uniunii Europene pe durata impunerii stărilor de urgenţă.

„Comisia Europeană evaluează măsurile de urgenţă adoptate de statele membre în raport cu drepturile fundamentale. În special, în cazul legii adoptate luni de Ungaria privind starea de urgenţă şi noile sancţiuni privind difuzarea de informaţii false”, a reacţionat Didier Reynders, comisarul UE pentru Justiţie şi Stat de Drept.

Rodrigo Duterte

În Filipine, președintele Rodrigo Duterte – care îi arestează pe cei care îl critică și se laudă că pe vremea când era primar în orașul Davao a ucis personal mai mulți suspecți de crimă- are dreptul de a avea control mai mare în stare de urgență, în domeniul serviciilor publice.

Benjamin Netanyahu

Premierul din Israel  Benjamin Netanyahu a fost extreme de criticat după ce Guvernul său a aprobat practica de urmărire electronica a pacienților, tehnologie care anterior a fost folosită doar în lupta împotriva terorismului.

Netanyahu, desigur, nu este singurul lider care folosește tehnologia pentru a-și urmări cetățenii în timpul crizei. În Rusia, autoritățile folosesc tehnologia de recunoaștere facială pentru a depista persoanele care încalcă autoizolarea și carantin„a.

„Noii lideri autoritari”

Scriitorul Parag Khanna a explicat potrivit CNN că „noii lideri autoritari ca Orban în Europa sau Duterte în Asia și-au acordat în ultimii ani dreptul de a guverna prin decret În timp ce acțiunile recente ale acestor „noi autoritari” pot părea extreme, acestea sunt în mare parte legale și, în multe cazuri, sunt ecplicabile în cpontextul pandemiei de coronavirus.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
ȘOC! Băsescu, atac la Miruță după incidentele cu drone: Ministrul Apărării să nu se mai bage
Digi24
Circa 1.000 de drone cu inteligență artificială urmau să atace aeroporturile din Moscova, fără control uman
Cancan.ro
Șoferii de peste 68 de ani NU mai au voie să urce la volan. Mulți români sunt afectați!
Prosport.ro
FOTO. Florin Prunea și iubita lui, în costum de baie, la piscină! Imaginile verii
Adevarul
Marea ipocrizie de la Evaluarea Națională: de ce preferăm note umflate în locul unei testări reale
Mediafax
ULTIMA ORĂ! CCR a motivat decizia privind „amendamentul Fritz"
Click
Doi americani au petrecut 72 de ore în București! Ce i-a impresionat cel mai mult în Capitală: „Aici mă simt cel mai bine”
Digi24
La ce vârstă te poți pensiona, în funcție de data nașterii. Cum verifici luna și anul în care poți depune dosarul
Cancan.ro
Costel Caran, ridicat de Poliție după ce a făcut scandal la Argentine! Imaginile unei scene ca-n filme
Ce se întâmplă doctore
Îți mai amintești de Leonard Miron, celebrul prezentator? Cum arată și cu ce se ocupă în prezent. Unde a ajuns să muncească
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Unul dintre cele mai cunoscute SUV-uri Hyundai intră într-o nouă eră. Cum va arăta viitoarea generație
Descopera.ro
Zi neagră la NASA: O misiune a eșuat!
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulișor: – Tată, azi la școală băieții au scris înjurături pe tablă
Descopera.ro
Una dintre marile regiuni ale Europei, în pericol din cauza secetei extreme