Prima pagină » Coronavirus » PANDEMIE. Măsurile luate de centrul sucevean cu 300 de oameni infectați

PANDEMIE. Măsurile luate de centrul sucevean cu 300 de oameni infectați

PANDEMIE. Măsurile luate de centrul sucevean cu 300 de oameni infectați

Cei 127 de beneficiari sănătoşi din Centrul de Reabilitare din satul Sasca Mică, județul Suceava, au fost izolaţi într-un pavilion separat de cei peste 240 infectați. În privința cadrelor medicale care au COVID-19, acestea au fost duse la spitale din Rădăuți și Suceava, relatează Mediafax.

Manuela Trifan, şeful DSP Suceava, a declarat că toţi beneficiarii sănătoşi au fost izolaţi de restul depistaţi cu noul coronavirus. O parte din cadrele medicale infectate cu noul virus au fost deja izolate, iar pentru cealaltă parte urmează transferul în cursul zilei de miercuri.

„127 de beneficiari sănătoşi au fost izolaţi într-unul dintre pavilioane, ceilalţi, adică cei pozitivi, în celălalt pavilion. Din personalul medical care a deservit această comunitate, în ultimele două săptămâni, adică cele 86 de cadre, 59 au fost depistate pozitiv cu Covid-19. Cei pozitivi, în cursul zilei de ieri şi de astăzi, au fost duşi în spitalele suport Covid din Rădăuţi şi Suceava, tocmai ca să nu se întoarcă în familii să reprezinte un risc pentru acestea şi pentru comunitate. Restul urmând să meargă la domiciliu. Acest personal va fi înlocuit de altul, care vine de la domiciliu, pentru următoarele două săptămâni să îngrijească beneficiarii”, a declarat Manuela Trifan.

Autorităţile au anunţat, marți, că la Centrul de Recuperate şi Reabilitare Neuropshică Sasca Mică au fost depistaţi cu noul coronavirus 242 de bolnavi psihic şi 59 de cadre medicale.

Testarea în masă a avut loc după ce un beneficiar al Centrului a fost confirmat pozitiv.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Luca Niculescu, aproape de votul decisiv! Programul și lista miniștrilor, depuse azi în Parlament
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express e 'aranjată'? Cele 4 cuvinte șoptite de Irina Fodor la ureche, lui Maurice Munteanu, după ce a fost salvat de la eliminare
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, tot mai aproape de finalizare. Cum se lucrează pe șantierul așteptat din 2017
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Cele 3 zodii care atrag norocul în noiembrie. Universul le răsplătește pentru bunătatea lor și le oferă protecție specială toată luna
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O misiune spațială va încerca prelevarea de mostre de pe Phobos. Când decolează?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!