Prima pagină » Știri » REVINE PE POST. Directorul medical de la Suceava, cel care a chemat toți medicii la spital, indiferent dacă au coronavirus sau nu, se întoarce la muncă!

REVINE PE POST. Directorul medical de la Suceava, cel care a chemat toți medicii la spital, indiferent dacă au coronavirus sau nu, se întoarce la muncă!

REVINE PE POST. Directorul medical de la Suceava, cel care a chemat toți medicii la spital, indiferent dacă au coronavirus sau nu, se întoarce la muncă!

Mircea Macovei, directorul medical al Spitalului Judeţean din Suceava, cel care a făcut o greșeală flagrantă la debutul crizei de la Suceava, când a chemat toți medicii la serviciu, inclusiv pe cei cu COVID-19, invocând un ordin inexistent de ministru, se întoarce joi la muncă.

Directorul medical al Spitalului Judeţean Suceava, Mircea Macovei, a fost unul dintre medicii infectaţi cu COVID-19. Acesta a fost retestat, iar rezultatul a fost negativ. O parte dintre medicii din spital sunt nemulțumiți de revenirea pe post a celui care a adâncit criza epidemică în spital.

„Mâine (joi-n.r.) vine la muncă şi directorul medical Mircea Macovei, a fost retestat şi e negativ. Din fericire a scăpat de boală. Dânsul nu a fost suspendat, este director medical, vine. Împreună cu cel care a fost împuternicit în perioada asta vor avea o perioadă în care îşi predau ce s-a făcut, la ce nivel am ajuns de soluţionare a problemelor legate de criza aceasta. După care, cel care a venit în misiune va pleca înapoi la unitatea lui”, a declarat, pentru Mediafax, Ionel Oprea, secretar de stat în Ministerul Sănătăţii.

Potrivit acestuia, la serviciu s-a întors deja şi directoarea de îngrijiri medicale a Spitalului Judeţean Suceava.

„Acum avem o schemă foarte clară, putem să asigurăm personal acolo unde apar breşe, unde e vorba de suprasolicitare. Începe uşor uşor să funcţioneze totul chiar şi în aceste condiţii de criză, în spital, să se facă faţă la suprasolicitări”, a explicat secretarul de stat.

Ionel Oprea a anunţat şi că de joi va funcţiona şi instalaţia de oxigen a unităţii medicale.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Guvernul Luca Niculescu, aproape de votul decisiv! Programul și lista miniștrilor, depuse azi în Parlament
Digi24
Musk a lăsat Ucraina fără Starlink. „Misiuni importante au fost zădărnicite la cererea administrației Trump”
Cancan.ro
Asia Express e 'aranjată'? Cele 4 cuvinte șoptite de Irina Fodor la ureche, lui Maurice Munteanu, după ce a fost salvat de la eliminare
Prosport.ro
Chinezii au rămas impresionați de noua Dacia Spring. Cum au numit design-ul mașinii din România
Adevarul
Autostrada cu tuneluri din vestul României, tot mai aproape de finalizare. Cum se lucrează pe șantierul așteptat din 2017
Mediafax
PSD a decis să intre în Guvernul Luca Niculescu. Social-democrații ar urma să controleze cele mai multe ministere
Click
Cele 3 zodii care atrag norocul în noiembrie. Universul le răsplătește pentru bunătatea lor și le oferă protecție specială toată luna
Digi24
Câștiguri fabuloase din meditații: Un profesor a încasat 110.000 de euro într-un singur an. Ce arată datele ANAF
Cancan.ro
Asia Express s-a transformat în Insula Iubirii. Ce s-a întâmplat noaptea, de fapt, între soțul Valeriei Lungu și „ispita” Loredana Chivu
Ce se întâmplă doctore
Data la care pot fi depuse cererile de ajutoare pentru încălzirea locuinței. Care e categoria de persoane care poate beneficia de supliment?
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Reguli noi în 2026 pentru tranzacțiile auto. Dacă nu ai Fiscalul de la vânzător, mai poți înscrie mașina pe numele tău?
Descopera.ro
O nouă specie de pinguin a fost descrisă după mai bine de un secol
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Iubitule, cu cine vorbești la telefon?! – Offf, m-ai prins!
Descopera.ro
O misiune spațială va încerca prelevarea de mostre de pe Phobos. Când decolează?
Mediafax Italia
Lovitură pentru mașinile cu numere străine! Ce prevede Noul Cod rutier?!
Mediafax Spania
Mesajul CIUDAT al lui Trump. Ce a vrut să spună?!