Prima pagină » Știri » PROGNOZA METEO, 7 mai 2020. Vântul continuă să sufle cu putere, iar la munte va ninge

PROGNOZA METEO, 7 mai 2020. Vântul continuă să sufle cu putere, iar la munte va ninge

PROGNOZA METEO, 7 mai 2020. Vântul continuă să sufle cu putere, iar la munte va ninge
Prognoza meteo, 9 septembrie 2020. Zonele în care vremea va continua să se răcească

În această noaptea va mai ploua în jumătatea nordică a ţării, dar și în restul țării vor mai fi câțiva stropi. La munte continuă să ningă şi se va depunde un nou strat nou zăpadă.

Vântul continuă să sufle cu putere în toată ţară, cu cele mai mari viteze pe crestele montane, unde o să fie viscol.

Joi, 7 mai, continuă să fie frig peste tot în ţară, continuă să plouă, iar la munte va ninge. Vântul prinde putere în toată ţara, iar la munte atinge valori de 120-140 km/h, potrivit Mediafax.

Minimele vor fi cuprinse între 2 şi 9 grade Celsius, iar temperaturile maxime vor fi cuprinse între 10 şi 20 de grade Celisus. Totuși, vântul puternic o să dea senzația de frig.

Prognoza meteo pentru Bucureşti

În Capitală, va urma o noapte cu nori puţini şi 6-8 grade Celsius în termometre.

În prima parte a zilei de joi sunt mari șanse să plouă. Vântul începe să prindă putere, pe parcursul zilei, iar la amiază vor fi aproximativ 19 grade Celsius.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Mario De Mezzo nu dă înapoi! Primarul Slatinei: „Dacă aș da timpul înapoi, aș lua aceleași decizii”
Digi24
„Un atac împotriva Federației Ruse”. Moscova amenință direct Republica Moldova
Cancan.ro
Motivul REAL pentru care Denise Rifai a fost înlocuită cu Cătălin Măruță la Antena 1
Prosport.ro
FOTO. Antonela, iubita mult mai tânără a milionarului Arpad Paszkany, în jacuzzi
Adevarul
Fata din Roșiori de Vede care a absolvit Harvard și lucrează la NATO. Povestea Laviniei Teodorescu: „M-aș întoarce oricând în România”
Mediafax
România, învinsă fără drept de apel de Franța! Tricolorii U16 se opresc în sferturile EuroBasket
Click
România, zgâlțâită de cutremure! Sofia Vicoveanca stă într-un bloc cu bulină roșie: „E pericol!” Avertismentul arhitectului Mihai Albu
Digi24
Noi informații despre accidentul mortal din centrul Brașovului. Ce s-ar fi întâmplat, de fapt, cu șoferul
Cancan.ro
Anna și pensionarul MApN s-au autodenunțat. Gestul de pe Transfăgărășan e pistol cu apă. Iubirea lor a trecut granița (și nu doar o dată)!
Ce se întâmplă doctore
Dieta cu două mese pe zi a Amandei Holden! Actrița își expune cu nonșalanță trupul perfect, la 55 de ani
Ciao.ro
De ce a lipsit Vierme de la reuniunea Animal X de la UNTOLD 2026. Explicația oferită de Șerban Copoț
Promotor.ro
Problema neașteptată a cablurilor pe bază de soia. Un șofer a plătit scump
Descopera.ro
Furnicile lucrează mai bine în grupuri mari, au aflat oamenii de știință
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – Ieri m-am jucat cu soția de-a doctorița și pacientul!
Descopera.ro
Deținerea unui câine ar putea avea efecte surprinzătoare asupra sănătății copiilor, indică un studiu