Prima pagină » Știri externe » DISTANȚARE. Plajele europene ar putea fi vizitate de turiști numai pe bază de rezervare

DISTANȚARE. Plajele europene ar putea fi vizitate de turiști numai pe bază de rezervare

DISTANȚARE. Plajele europene ar putea fi vizitate de turiști numai pe bază de rezervare

Oficialii din țările mediteraneene iau în calcul posibilitatea rezervării locurilor pe plajă, pentru a putea ține sub control măsurile de distanțare socială. Un primar din Spania se gândește la posibilitatea metodei de rezervare a șezlongurilor, întrucât, măsurile de distanțare socială au impus minimizarea numărului acestora. Acelaşi sistem ar putea fi aplicat şi de Grecia, țară care a început deja pregătirile pentru sezonul estival.

Dacă acest sistem se va aplica, turiștii vor trebui să-și rezerve din timp șezlongurile prin intermediul unei aplicații. Aplicația va permite alegerea unui șezlong pe plajă, mai aproape sau mai departe de mare, așa cum putem alege la cinema un loc mai în față sau mai în spate. De asemenea, sistemul presupune că șezlongul nu poate fi rezervat pentru întreaga zi, astfel încât toți turiștii să poată veni la plajă.

Această măsură este încă în dezbatere.

„Vara aceasta va fi diferită. Va fi mai mult spaţiu între persoanele de pe plajă. O să fie ca o plajă business class”, a declarat pentru CNN primarul staţiunii Canet d’en Berenguer.

Anul trecut, pe plaja din această localitate, încăpeau 10.000 de oameni, anul acesta va fi loc doar pentru jumătate, 5.000. Nisipul este deja împărţit în sectoare, delimitate cu plase, iar turiştii vor putea rezerva un loc dimineaţa sau seara, dar nu pentru întreaga zi.

Acest sistem de rezervare a șezlongului ar putea fi aplicat și în Grecia, oa altă țară europeană celebră pentru turismul estival.  Oficialii de la Atena speră să poată deschide plajele de pe 1 iulie, iar proprietarii acestora au început deja pregătirile. În Santorini, pe nisip au fost instalate mai multe cabine din plexiglas. Ele adăpostesc două şezlonguri, o umbrelă şi vor fi dotate cu gel dezinfectant.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
SURSE Ce șanse are Dacian Cioloș să preia conducerea Francofoniei. Negocieri pe ultima sută de metri, calcule din culise și principala rivală a fostului premier
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Patronul și Claudia Ion, relație confirmată! Omul de afaceri scoate la iveală detalii despre povestea de amor: 'Mocăniță mă poate contacta dacă are vreo nelămurire'
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
O membră CNA îi ia apărarea lui Nicușor Dan în scandalul jurnalistului interzis la Cotroceni și acuză presa de agresivitate. Alți membri atrag atenția asupra unui precedent periculos
Click
Cele două zodii pentru care urmează transformări în toate sectoarele vieții, între 14 și 29 noiembrie. Au un înger păzitor care le veghează la tot pasul
Digi24
De ce vrea PSD reorganizarea administrativ-teritorială a României. Explicațiile eurodeputatului care conduce grupul de lucru din partid
Cancan.ro
Ilinca Vandici, dată în judecată de fostul soț! Ce îi cere Andrei Neacșu
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Mașina Zilei: Seat Leon 2.0 diesel din 2015, compacta spaniolă pentru drumuri lungi. Ce dotări oferă, și la ce să fii atent?
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Roverul Perseverance tocmai a realizat cea mai lungă călătorie pe o altă lume
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi