Prima pagină » Știri » DECIZE. Țigările mentolate dispar din magazine de miercuri

DECIZE. Țigările mentolate dispar din magazine de miercuri

Știri
DECIZE. Țigările mentolate dispar din magazine de miercuri

Tutunul cu arome sau tigările mentolate nu se vor mai găsi la vânzare în România de pe 20 mai. În ţară sunt 4,2 de milioane de adulţi fumători, iar 16% dintre aceştia fumează ţigări mentolate.

Românii care fumează tigări mentolate mai au la dispoziţie o zi să îţi faci provizii. De pe 20 mai, în România nu se vor mai vinde astfel de tigări, ca urmare a unei directive europene ce a fost transpusă în legea 201 din 2016. Potrivit legislaţiei, tigările mentolate sau tutunul cu arome vor dispărea din magazine.

Reprezentanţii unei companii de tutun susţin că în urma acestei măsuri s-ar putea să crească contrabanda cu astfel de produse fabricate în ţările vecine, care nu sunt membre ale Uniunii Europene.

„S-a creat un precedent, a fost interzis un produs de pe piaţă în numele generic al sănătăţii publice, „noua religie”, cum o definea cineva recent. Astfel, e distorsionată cererea şi oferta, legile economiei libere pe care se contruiesc principiile democratice. Şi unul dintre cele mai importante principii este cel al libertăţii de alegere. Pe acest principiu se bazează funcţionarea democraţiei – de la vot până la consum şi producţie”, au declarat pentru Mediafax reprezentanţii unei companii de tutun.

Din banii pe care i-au plătit pe ţigări fumătorii, industria tutunului a virat către bugetul de stat, doar în luna martie a acestui an, suma de 1,5 miliarde de lei. Asta în condiţiile în care, în România sunt 4,2 de milioane de adulţi fumători. Iar 16 % dintre aceştia fumează ţigări mentolate.

Retragerea tigărilor mentol de pe piaţă a fost îngreunată de starea de urgenţă şi acum de cea de alertă, pentru că dacă unele magazine au fost închise producătorilor le este mai greu să îşi recupereze marfa din magazine.

Reprezentanţii aceleiaşi companii susţin că perioada în care ar putea să retragă pachetele ar trebui extinsă cu câteva săptămâni, mai ales în situaţia în care va fi solicitată returnarea accizelor plătite la buget pentru produsele retrase de pe piaţă ca efect al legii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Nu știi ce să scrii de Paște? 19 mesaje pentru familie, prieteni și nu numai
Digi24
Ucraina a atacat ultima mare conductă prin care ajunge petrolul rusesc în Europa, acuză Gazprom
Cancan.ro
Aflată în România, această turistă mexicană a luat un tren din Tg Mureș în Cluj-Napoca. Când a deschis ușa WC-ului, a rămas uimită de ce a putut vedea
Prosport.ro
Gigi Becali i-a pus un teanc de bani în mână lui Alexandru Tudor! Avem imaginile cu gestul surprinzător
Adevarul
Afacerea de succes a unui elev de 17 ani: cumpără depozite cu 100 de dolari și vinde „comori” pe eBay de mii de euro
Mediafax
Ucrainenii preiau o afacere bănoasă în România. Fabrica din Roman devine platformă-cheie de producție în UE și la nivel internațional
Click
Două zodii vor avea parte de un miracol în Săptămâna Patimilor. Sunt binecuvântate de Divinitate înainte de Paște, o perioadă luminoasă le așteaptă
Digi24
„Alegeri inechitabile în Ungaria.” De ce e Viktor Orban atât de greu de învins
Cancan.ro
IMAGINI de la priveghiul Crinei Hisum, tânăra din Câmpulung Moldovenesc care murit după ce a căzut de la etajul 5 al unui bloc
Ce se întâmplă doctore
Ce mai face Alina Plugaru și din ce își câștigă acum banii. Actrița s-a retras din viața publică și și-a schimbat complet viața: „Nu mă mai interesează”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
2026: Dacă ridici ștergătorul unei mașini parcate neregulamentar riști dosar penal. Se consideră infracțiune
Descopera.ro
Dovedit științific! Cei care fumează au creierul mai mic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Ahmed: – La mine în țară poți să ai 4 neveste!
Descopera.ro
Războiul din Iran este cea mai gravă criză de petrol din istorie: „Luna aprilie va fi mult mai gravă”