Prima pagină » Știri » CONTROVERSE. Klaus Iohannis, sfidat de un lider PNL care a mers la întâlnirea de la Vila Lac cu mașina care i-a adus probleme penale – FOTO

CONTROVERSE. Klaus Iohannis, sfidat de un lider PNL care a mers la întâlnirea de la Vila Lac cu mașina care i-a adus probleme penale – FOTO

În cursul serii de marți, 26 mai, mai mulți liderii PNL s-au întâlnit cu preşedintele Iohannis şi soţia acestuia, la Vila Lac. Printre cei prezenţi la eveniment s-a aflat şi Mircea Hava, fost primar al municipiului Alba Iulia, actual europarlamentar.

Mircea Hava a ajuns la Vila Lac cu un autoturism marca Volkswagen Touareg. Maşina aparţine Poliţiei Locale Alba Iulia, iar procurorii din Alba au în lucru un dosar penal care vizează tocmai folosirea autoturismului de către Mircea Hava în interes personal, în perioada în care era primar, stiripesurse.ro.

Cum a început urmărirea penală a lui Mircea Hava

În anul 2014, Poliția Locală Alba a achiziționat un autoturism Volskwagen Touareg, care a costat aproximativ 70.000 de euro. Presa locală a relatat faptul că acest autovehicul a fost utilizat de către primarul Mircea Hava în interes personal, de multe ori la volanul mașinii fiind văzut fie primarul, fie șoferul Primăriei.

Potrivit informațiilor care circulă în presă, deputatul PSD, Ioan Dîrzu, a făcut o solicitare către Ministerul de Interne, pentru a vedea de ce folosește primarul de Alba o mașină a Poliției Locale, în interes personal. Ulterior, în această cauză s-a deschis un dosar penal la Parchetul de pe lângă Tribunalul Alba.

Dosarul a fost trimis Direcției General Anticorupție din Ministerul de Interne, care a înaintat materialul către Direcția Națională Anticorupție. În 2018, primarul Mircea Hava a admis faptul că folosește această mașină și că o conduce personal, dar a precizat că face acest lucru doar în interes de serviciu.

Unde sunt 380 de litri de carburant?

Recent, adevarul.ro relata că Primăria Alba Iulia a pierdut prima etapă a unui proces în instanţa de contencios administrativ prin care a contestat concluziile unui raport al Camerei de Conturi din anul 2018, referitor la modul în care au fost cheltuite fondurile publice. Inspectorii Camerei de Conturi au descoperit faptul că Primăria Alba Iulia nu a putut justifica cu documente consumul a circa 380 de litri de carburant folosit pentru deplasările efectuate de autoturismul de serviciu al fostului primar Mircea Hava. Este vorba despre autoturismul Volkswagen Touareg cu același număr de înmatriculare precum cel cu care a venit vineri, 2 mai, la Vila Lac.

Ce se întâmplă cu dosarul – de la Ana la Caiafa

De la DNA (20/P/2018), dosarul a ajuns la Parchetul Tribunalului Alba (87/P/2018), iar de acolo mai departe la Parchetul Judecătoriei Alba (1687/P/2019). Procurorul de caz de la Parchetul de pe lângă Judecătoria Alba Iulia e Andrei-Ioan Căbulea, fiul fostului şef al Poliţiei Alba, Ioan Nicolae Căbulea, prieten cu Mircea Hava.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Te cumpăr și pe tine”, „Mor cu voi de gât”. Dominic Fritz, despre amenințările primite în lupta pentru patrimoniul Timișoarei
Digi24
Cum se spală fructele și legumele pentru a elimina pesticidele. Ce produse se păstrează în frigider și care la temperatura camerei
Cancan.ro
Ema Uta, agresată de iubit! Make-up artistul a cerut ordin de protecție împotriva lui Andrei Barbu
Prosport.ro
FOTO. „Ești vedeta deșertului”. Iubita fotbalistului a făcut ravagii cu apariția ei
Adevarul
Politolog: „Nicușor Dan a ieșit din logica cooperării loiale" - unde se termină medierea și unde începe negocierea politică
Mediafax
O femeie a fost evacuată din propria casă. Mii de oameni au ieșit în stradă
Click
Ultimul bal înainte de prăbușirea unui imperiu. Rochii cu diamante, costume de sute de ruble și un lux greu de imaginat
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Unde s-ar afla acum Vlad Bălțățeanu, după ce a fugit din România. O nouă pistă descoperită de anchetatori
Ce se întâmplă doctore
Lași ușa mașinii de spălat deschisă după fiecare spălare? Motivul pentru care ar fi cazul să nu o mai faci
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
De ce întârzie sistemul autonom Tesla în Europa și când este programat votul-cheie?
Descopera.ro
O nouă grupă de sânge a fost descoperită după jumătate de secol de întrebări
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Doi canibali stau într-un pom. Pe jos trece un cavaler...
Descopera.ro
Joseph Vacher, „Spintecătorul francez”. Cazul care a testat metodele criminalisticii moderne
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!