Prima pagină » Știri » M.A.I. Razie în Capitală și pe litoral! A plouat cu amenzi. Terase închise, turiști arși la buzunare de polițiști!

M.A.I. Razie în Capitală și pe litoral! A plouat cu amenzi. Terase închise, turiști arși la buzunare de polițiști!

M.A.I. Razie în Capitală și pe litoral! A plouat cu amenzi. Terase închise, turiști arși la buzunare de polițiști!

Razie declanșată de polițiști vineri noapte, 3 iulie, pe litoral și în Capitală. În urma controalelor efectuate, oamenii legii au aplicat peste 1.100 de amenzi, în valoare de aproximativ 428.000 de lei, din cauza nerespectării măsurilor de protecţie sanitară în zonele turistice aglomerate.

Potrivit unui comunicat al M.A.I, la aceste acţiuni au participat, la nivel naţional, peste 7.900 de angajaţi ai Ministerului Afacerilor Interne, fiind verificate 2.791 de societăţi comerciale şi 25.493 de persoane fizice.

Au fost aplicate 1.189 de amenzi, în valoare de peste 428.000 de lei, dintre care

  • 58 de sancţiuni – operatorilor economici pentru organizarea de activităţi în spaţiul public sau privat închis pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii;
  • 474 – pentru persoane fizice care au participat la activităţi în spaţiul public sau privat pentru care au fost instituite interdicţii şi restricţii;
  • 468 – pentru nerespectarea măsurilor de protecţie individuală;
  • 20 – pentru nerespectarea modului de amenajare a teraselor privind distanţarea fizică şi locul prevăzut la mese, precizează sursa citată.

MAI menţionează că, în urma verificărilor efectuate la un agent economic din Capitală, s-a constatat că la subsolul clădirii se desfăşura activitate comercială, fiind aplicate 12 sancţiuni contravenţionale, în valoare totală de 57.500 de lei, şi a fost dispusă, ca măsură complementară, suspendarea activităţii, conform Legii 349/2002 pentru nerespectarea cu repetabilitate a prevederilor privind interzicerea fumatului în localurile publice.

Amendă de 20.000 lei dată unui club de pe litoral

În urma controlului făcut în incinta unui club din judeţul Constanţa s-a dispus aplicarea unei amenzi de 20.000 de lei şi suspendarea activităţii până la data de 08.07.2020, pentru nerespectarea regulilor de igienă şi de depozitare a produselor alimentare.

MAI informează că, la linia telefonică TELVERDE (0800800165), operaţionalizată începând cu data de 04.07.2020, dedicată special sesizării neregulilor în context Covid-19, a fost primit un apel telefonic. Sesizarea a fost imediat transmisă autorităţilor din judeţul Dolj pentru verificări suplimentare.

Acţiunile pentru protejarea sănătăţii cetăţenilor vor continua şi în perioada următoare, subliniază MAI.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli