Prima pagină » Știri externe » Europarlamentari: Parlamentul European nu poate accepta unele dintre aspectele acordului privind bugetul UE

Europarlamentari: Parlamentul European nu poate accepta unele dintre aspectele acordului privind bugetul UE

Europarlamentari: Parlamentul European nu poate accepta unele dintre aspectele acordului privind bugetul UE

Șase europarlamentari, membri ai Comisiei pentru Buget din cadrul Parlamentului European, au prezentat luni o serie de îngrijorări cu privire la acordul la care au ajuns liderii europeni în ceea ce privește bugetul Uniunii, așa-numitul Cadru Financiar Multianual.

Totodată, aceștia au dat de înțeles că se vor opune formei actuale a proiectului de buget, potrivit politico.eu.

„Parlamentul European nu poate accepta plafoanele atât de scăzute, pentru că aceasta ar însemna renunțarea la obiectivele pe termen lung ale Uniunii Europene și la autonomia strategică”, a declarat președintele Comisiei pentru Buget din Parlamentul European, Johan van Overtveldt.

Parlamentul European trebuie să aprobe următorul Cadru Financiar Multianual, bugetul pe șapte ani al Uniunii Europene, pentru ca acesta să intre în vigoare.

Europarlamentarii, nemulțumiți de finanțarea unor programe

În cadrul unui comunicat, cei șase europarlamentari au evidențiat importanța unor sectoare precum sănătatea, cercetarea și combaterea schimbărilor climatice și au adăugat că vor depune eforturi pentru a asigura finanțarea mai bună și îmbunătățirea per ansamblu a unor programe precum Horizon Europe, InvestEU, LIFE și Erasmus+.

„Dacă aceste condiții nu vor fi respectate, atunci vom adopta aceste programe pe baza Cadrului Financiar Multianual existent, așa cum prevede Tratatul”, spun europarlamentarii.

Potrivit legislației comunitare, europarlamentarii ar putea să extindă actualul Cadru și după anul 2021 în cazul în care propunerile prezentate luni de liderii europeni nu vor fi adoptate de Parlamentul European.

Potrivit comunicatului, acordul la care au ajuns liderii europeni este „o oportunitate ratată” în ceea ce privește modernizarea și transparentizarea bugetului european.

Liderii ţărilor europene şi ai instituţiilor UE au aprobat un buget multianual pentru perioada 2021-2027 în valoare de 1.074 de miliarde de euro.

În plus, a fost aprobat Fondul UE de relansare economică post-pandemie, în valoare de 750 de miliarde de euro, format din subvenţii nerambursabile de 390 de miliarde de euro şi din credite de 360 de miliarde de euro.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
BALA 2, încă un VIS frumos. Ar putea scoate România din criză, dar a fost SUSPENDAT deocamdată
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
ULTIMA postare făcută de Cristina Mărie, înainte să moară la 37 de ani. A sperat la un miracol până în ultima clipă 😢
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Frații Pavăl, proprietarii Dedeman, au dat statul în judecată după ce au fost despăgubiți cu 5 lei/mp pentru un teren expropriat
Mediafax
DETALII-ȘOC ale arestării lui Georgescu: apeluri cu omul pe care „nu-l cunoaște”, banii trimiși de socru
Click
La 89 de ani, revine pe scenă! Maria Ciobanu încinge hora la Sala Palatului: „Încă o ține vocea!” Cât costă biletul?
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Cristina Mărie, prietena de familie a lui Culiță Sterp, a murit la doar 37 de ani. Boala RARĂ de care suferea
Ce se întâmplă doctore
Semnele discrete ale unui AVC pe care mulți le pun pe seama oboselii. Pot dispărea în câteva minute
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
13 octombrie 1307 – Arestarea Cavalerilor Templieri. A început atunci superstiția „Vinerea 13”?
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!