9 trucuri prin care vinzi rapid un apartament, înainte să vină criza economică

9 trucuri prin care vinzi rapid un apartament, înainte să vină criza economică
Apelând la ajutor specializat poți găsi mai repede cumpărătorul potrivit pentru proprietatea ta / Foto: Pixabay.com
Publicat: 28/07/2020, 13:37

Pe fondul epidemiei de coronavirus, care a luat cu asalt Europa în 2020, nu puțini sunt cei care vorbesc de iminența unei noi recesiuni economice. Până în momentul de față, însă, datele statistice arată că economia României nu a intrat pe o tendință descendentă. Astfel, PIB-ul național a consemnat un avans de 2,7% în primul trimestru al anului față de perioada similară a anului trecut, în vreme ce, la nivelul Uniunii Europene (UE) a avut loc un declin de 3,2%. „Din punct de vedere macroeconomic, dacă ne raportăm la cele mai recente estimări oficiale, cel puțin momentan România a reușit să evite recesiunea”, arată reprezentanții companiei de cercetare GfK. Totuși, dacă ești interesat de vânzarea rapidă a apartamentului tău, pentru a evita riscurile unei crize economice, te poți folosi de câteva mici „secrete”.

Trucuri de vânzare rapidă a unui apartament:

Iată care sunt cele mai eficiente trucuri prin care poți vinde rapid un apartament, dacă nu vrei să-ți asumi riscul unei crize economice:

Anotimpul e important

După cum probabil știi deja, piața imobiliară are o anumită „sezonalitate”, astfel că nu poți vinde o proprietate cu aceeași ușurință în orice moment al anului. În general vorbind, cele mai multe tranzacții imobiliare au loc primăvara și toamna – acestea fiind, deci, cele mai bune anotimpuri pentru a scoate un apartament pe piață. La polul opus, iarna este mai puțin propice vânzărilor. Asta nu înseamnă, însă, că nu poți iniția procesul de vânzare atunci când ai nevoie, ci doar că trebuie să te „înarmezi” cu ceva mai multă răbdare. Oricum, există anumiți factori – cum ar fi deblocarea programului Prima Casă sau alocarea de noi fonduri pentru acesta – care pot afecta sezonalitatea normală a pieței; în plus, unii cumpărători preferă să aloce mai mult timp procesului de căutare.

Investește pentru atractivitate. Va aduce și profit

Pentru a se vinde rapid, o locuință trebuie să facă o impresie favorabilă clienților, încă din faza de căutare online. Ocupă-te, așadar, de repararea eventualelor defecțiuni (ale instalațiilor electrice, sanitare etc.), dar și de lucrările de renovare necesare (zugrăvirea pereților, înlocuirea parchetului sau a unei ferestre defecte ș.a.m.d.). O strategie foarte populară în SUA, așa-numitul home-staging (sau „punerea în scenă” a proprietății, n.red.) a început, în ultimii ani, să fie practicat și în România. Acesta este un bun truc pentru a vinde mai repede, dar te poate ajuta și să obții un preț cu până la 10% mai mare pentru un imobil.

Curățenia e un factor important

Multe decizii de achiziție (dacă nu chiar majoritatea!) se iau în urma vizionării, astfel că în această etapă există destule lucruri care pot alunga potențialii clienți. Orice proprietar ar trebui să se asigure că apartamentul pe care dorește să-l vândă este curat, bine întreținut și ordonat, evitând, pe cât posibil, expunerea (prea multor) lucruri personale. Ține cont că, atunci când vine să vadă o casă, un cumpărător încearcă, în mod conștient sau nu, să se imagineze locuind acolo – ceea ce i-ar fi destul de greu într-un apartament „sufocat” de mobilier și alte obiecte.

Pentru o vânzare rapidă a apartamentului tău, creează un spațiu primitor, dar nu excesiv de „personalizat”

Cum stabilești un preț rezonabil

Mai ales sub spectrul unei crize economice, prețul este unul dintre cele mai importante criterii luate în calcul de către cumpărători, astfel că acest aspect poate face diferența între o vânzare încheiată rapid și un apartament rămas uitat în „piață”. Pentru un proprietar nefamiliarizat cu domeniul, o evaluare realistă poate fi o sarcină destul de dificilă, cu atât mai mult cu cât este, probabil, și destul de atașat emoțional de locuința sa. Primul pas este să fii la curent cu ceea ce se întâmplă pe piața imobiliară, cu prețurile apartamentelor, dar nu numai. De ajutor în stabilirea unui preț „corect” îți va fi, însă, și un agent imobiliar profesionist, bun cunoscător al zonei și segmentului de piață în care se încadrează imobilul tău.

Poze de efect și o descriere bună pe un site specializat

Dincolo de caracteristicile concrete ale imobilului și de prețul stabilit pentru acesta, vizibilitatea ofertei în piață va face o reală diferență. Bineînțeles că, pentru a ajunge la cine trebuie, trebuie să alegi canalul potrivit de comunicare – iar un site specializat reputat te poate pune rapid în contact cu numeroși potențiali cumpărători. Te poți ocupa de promovarea proprietății și pe cont propriu, însă ai și opțiunea de a apela la un specialist care să te ajute, printre altele, cu o descriere profesionistă a proprietății, dar și cu o serie de fotografii pe măsură. Opțiunea Video/Foto 360, dezvoltată de Imobiliare.ro, te va ajuta să pui cât mai bine în valoare atuurile apartamentului tău.

Lucrează cu o agenție imobiliară

Deși poți vinde o proprietate și pe cont propriu, un agent imobiliar îți poate ușura foarte mult munca. Datorită cunoașterii aprofundate a pieței (atât la modul general, cât și la nivelul unui anumit segment sau al unei anumite nișe), acesta îți va fi de un real ajutor în stabilirea prețului „corect”, dar și în promovarea eficientă a proprietății. Totodată, brokerul se va ocupa de gestionarea relațiilor cu potențialii clienți, urmând ca tu să interacționezi doar cu cei care sunt cu adevărat serioși. Nu în ultimul rând, acesta se va ocupa de partea de negociere, dar și de anumite chestiuni legale importante.

Dă sfoară-n țară!

Pentru că nu știi niciodată de unde sare iepurele, nu ezita să spui prietenilor și cunoscuților că ai un apartament de vânzare. De asemenea, rețelele de socializare reprezintă o bună modalitate de a promova diverse servicii și produse, inclusiv în materie de imobiliare. Nu trebuie neapărat să postezi anunțul de vânzare pe profilul tău de pe Facebook, spre exemplu, însă poți face asta în anumite grupuri de prieteni sau cunoștințe sau în grupuri ai căror membri au anumite puncte în comun (cum ar fi faptul că locuiți în aceeași zonă/cartier). Și în acest caz trebuie să fii atent, desigur, la calitatea fotografiilor de prezentare!

Și prin rețelele de socializare poți afla de o persoană care dorește să cumpere un apartament în zona ta

Fii mereu disponibil

Până să găsească cumpărătorul potrivit, orice proprietar are nevoie să interacționeze cu destui potențiali clienți. Asta înseamnă că trebuie să fii pregătit să răspunzi destul de des la telefon, inclusiv în timpul zilei (când ai, probabil, de lucru) dar și seara (când te poți simți destul de obosit). Bineînțeles că un agent imobiliar poate lua sarcina interacțiunii constante cu potențialii clienții, în cea mai mare parte, asupra sa. De asemenea, ca vânzător trebuie să fii disponibil și pentru vizionări – ceea ce nu va fi întotdeauna ușor, ținând cont că majoritatea celor interesați de apartamentul tău vor vrea, probabil, să-l vadă seara, după serviciu, sau chiar în weekend.

Trucuri de negociere

Un binecunoscut truc de negociere constă în stabilirea unui preț de ofertă ceva mai mare decât cel pe care ți-ai dori, de fapt, să-l obții. Deși are adesea succes, o asemenea tactică poate fi și riscantă, anume atunci când aplicarea unui „tampon financiar” creează o diferență semnificativă între media pieței și valoarea de listare a proprietății tale. (Ca idee, potrivit datelor Imobiliare.ro, marja de negociere se situează, pe segmentul apartamentelor, sub 5% în București și celelalte mari orașe.) Pentru a încheia rapid tranzacția, poți oferi potențialului cumpărător și alte „stimulente”, mai mult sau mai puțin cuantificabile: poți include în preț anumite piese de mobilier sau produse electrocasnice, dar poți arăta și o mai mare flexibilitate în materie de condiții contractuale.

Vine criza economică în 2020? Ce spun specialiștii

În ceea ce privește riscul izbucnirii unei noi crize financiare în 2020, părerile sunt împărțite. Există, desigur, voci care compară situația actuală cu cea din anii 2007-2008, proiectând un „scenariu” asemănător. Alți specialiști sunt însă de părere că, în momentul de față, condițiile economice sunt diferite față de acum mai bine de zece ani. În domeniul imobiliarelor, spre exemplu, o diferență semnificativă constă în faptul că românii au în continuare „rezerve” bănești, beneficiind, totodată, și de acces la finanțare. Astfel, potrivit datelor brokerului de credite Kiwi Finance, cererile de creditare au crescut în perioada de pandemiei, la fel ca depozitele populației – ceea ce relevă menținerea unui interes crescut pentru achiziția de locuințe. În acest context, perioada actuală poate fi una cât se poate de propice pentru vânzarea unui apartament.

Sursă foto: Pixabay.com

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
O femeie și-a reclamat soțul pentru ce a forțat-o să facă în dormitor. Dar un...
Medicii ar putea fi nevoiți să îi amputeze un picior lui Florin Piersic! Dezvăluiri de...
FOTO. Transformarea incredibilă a lui Valentin Ceaușescu, la 76 de ani! Viața grea de după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Anunț oficial despre starea lui Florin Piersic: „I s-au infectat sondele din inimă. Situaţia era...
BREAKING | Florin Piersic avea septicemie când a fost internat în spital! Anunțul oficial al...
Boala RARĂ de care suferă Sebastian Dobrincu. Cum l-au afectat problemele de sănătate: „Plângeam în...
După ploi torenţiale şi inundaţii, meteorologii anunţă noi dezastre în zilele următoare. Zonele aflate sub...
Ce au găsit chirurgii în corpul lui Florin Piersic! Medicul care l-a operat a rupt...
Anunț de ultim moment despre starea de sănătate a lui Florin Piersic. Un medic din...
Ce bust, ce posterioare! Divele sunt bine tare din cap până în picioare
Ce înseamnă DEVANSARE pe autostradă? Este legal să depășești prin dreapta în această situație?
Guvernul a anunţat luna în care vor avea loc alegerile prezidenţiale în România
Substanța MINUNE din roșii! Le face cele mai sănătoase legume
Se dau banii de taxe înapoi. Vin direct în plic: A fost o greșeală
Toți șoferii trebuie să știe. Care e presiunea corectă în cauciucuri
Andreea Bălan, incident în timpul unui concert. A căzut de pe scenă când cânta și...
Georgiana Lobonț a izbucnit în plâns! "Bebelușii mei..."
Nicolae Furdui Iancu, despre absența tatălui din copilăria sa și cum reușea mama lui să...
Gestul făcut de Ibrahim Ibru, după ce Raluca Pastramă a fost surprinsă cu presupusul iubit,...
BANCUL ZILEI. Bulă şi Lulă, pe faleză la Constanţa, se uitau în apă unde se...
Șeful mașinăriei de propagandă din Coreea de Nord a murit