Prima pagină » Știri » Prognoza meteo, 7 august 2020. Vremea se menține caldă, chiar caniculară, în cea mai mare parte a țării

Prognoza meteo, 7 august 2020. Vremea se menține caldă, chiar caniculară, în cea mai mare parte a țării

Prognoza meteo, 7 august 2020. Vremea se menține caldă, chiar caniculară, în cea mai mare parte a țării

Potrivit prognozei meteo de vineri, 7 august 2020, vremea se menține călduroasă în cea mai mare parte a țării, după-amiaza, chiar caniculară local în sud și sud-est.

Indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități în cea mai mare parte a Munteniei și Dobrogei, în jumătatea de sud a Moldovei și a Olteniei și izolat în Câmpia de Vest, informează stirimeteo.com.

Cerul va fi variabil, cu înnorări temporare după orele prânzului la munte și în regiunile sud-vestice, unde pe spații mici vor fi averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului și, posibil, vijelii și grindină.

Intensificări temporare ale vântului se vor semnala, cu precădere și în regiunile sudice și sud-estice, precum și la munte, local cu rafale în general de 50-55 km/h, iar în restul teritoriului va sufla slab și moderat.

Temperaturile maxime se vor încadra, în general, între 30 și 36 de grade Celsius, iar cele minime vor fi cuprinse între 13 și 25 de grade Celsius, ușor mai scăzute în depresiunile din estul Transilvaniei.

Prognoza meteo în București, pe 7 august

In Capitală, vremea va fi caniculară în orele amiezii, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge și va depăși pragul critic de 80 de unități.

Cerul va fi variabil, iar vântul va avea intensificări temporare, mai ales pe parcursul zilei, cu rafale în general de 50-55 km/h . Temperatura maximă va fi de 36-37 de grade Celsius, iar cea minimă de 19-21 de grade Celsius.

Aproape 45 de grade Celsius, recordul lunii august în România. Cum va fi vremea în această lună: „Frecvenţa mare a temperaturilor maxime de peste 40 de grade Celsius, în această lună, este dată de prezenţa aerului tropical”

Meteorologii spun că luna august este mai stabilă din punct de vedere al precipitațiilor, însă, este una foarte călduroasă, mai ales în sud. Potrivit lui Mihai Huștiu, meteorolog ANM, nu vorm scăpa de caniculă în această lună. Potrivit ANM, recordul de temperatură maximă pentru luna august a fost de 44,5 de grade Celsius.

„Oricum, luna august, prin definiție, este o lună mai săracă în precipitații, o lună în general stabilă, o lună însorită în care am putea să ne bucurăm de concediu în bune condiții și se pare că așa arată prognoza, chiar pe săptămâni, progrnoza emisă săptămâna trecută, cu o vreme mai caldă decât normal aici în sud, sud est pe toată durata lunii august, cu temperaturi mai mari în general cu 1-2 grade sunt prognozate abaterile de temperatură”, a explicat Huștiu la Gândul LIVE.

Prognoza meteo pentru următoarele două săptămâni. Cum va fi vremea în intervalul 3-16 august 2020

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis luni, 3 august, prognoza pentru următoarele două săptămâni, mai precis perioada 3-16 august.

Prognoza meteo la munte, în intervalul 3-16 august

Media maximelor termice va avea variații între 18 și 22 de grade Celsius, iar a minimelor în general între 10 și 14 grade Celsius. Din data de 4 august, local, vor fi perioade cu averse în fiecare zi.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Bolojan, TRANȘANT după decizia CCR privind Legea ANI: Nu putem schimba principiile în funcție de persoană
Digi24
Cazul avionului chinez interceptat de avioane maghiare de luptă la granița cu România. Ancheta a dezvăluit cauza incidentului
Cancan.ro
Cea mai nouă PROFEȚIE a 'Profetului Apocalipsei': Război total între aceste 5 țări, în octombrie 2026
Prosport.ro
Mădălina Ghenea, apariție răvăşitoare. Fosta iubită a lui Dimitrov s-a pozat aproape goală: „Sunt fericită că trăiesc!”
Adevarul
Numărătoare inversă pe șantierul Autostăzii A1 Lugoj - Deva. Când se va vedea „lumina de la capătul tunelului mare”
Mediafax
Și-a făcut SINGUR „legea” pe stradă! Un clujean și-a construit un LIMITATOR de viteză. Autoritățile l-au demolat, poliția îl caută
Click
Coreeanul care și-a lăsat țara natală pentru România. Ce afacere inedită a pus pe picioare în Prahova
Digi24
Cum au pierdut doi români veniți din Marea Britanie o mică avere pe aeroportul Otopeni. De ce le-au fost confiscați banii
Cancan.ro
Am făcut calculul. Ce pensie vei primi, în România, dacă ai muncit 35 de ani, cu un salariu de 4.000-5000 lei
Ce se întâmplă doctore
Ce i-a provocat infarctul fatal nepotului lui Mircea Rednic, la doar 37 de ani! Mircea Totolici a murit în somn
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Brandul care aduce în România rivalul chinez pentru Land Rover Defender
Descopera.ro
Mulți greșesc: Cum calculezi corect câți ani are câinele tău?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. – De ce ai burta așa mare? – Am mâncat 10 sarmale
Descopera.ro
Astronomii ar fi aflat de ce planetele din constelația Orion au orbite înclinate