Prima pagină » Știri externe » Parchetul European (EPPO) a fost inaugurat luni. Laura Codruța Kövesi, angajament în fața CJUE

Parchetul European (EPPO) a fost inaugurat luni. Laura Codruța Kövesi, angajament în fața CJUE

Parchetul European (EPPO) a fost inaugurat luni. Laura Codruța Kövesi, angajament în fața CJUE

Luni a avut loc, la sediul Curții de Justiție a Uniunii Europene (CJUE), o ședință solemnă de inaugurare a Parchetului European (EPPO), instituție care va fi condusă de Laura Codruța Kövesi.

Odată cu această ceremonie, activitățile Parchetului European debutează în mod oficial, după cum informează agenția de presă Agerpres.

Cu ocazia evenimentului, atât Laura Codruța Kövesi, cât și procurorii europeni din cadrul EPPO, și-au luat angajamentul de a respecta obligațiile care le revin în urma alegerii în aceste funcții, potrivit unui comunicat de presă al Curții de Justiție a Uniunii Europene.

În cadrul ședinței au luat cuvântul Koen Lenaerts, președintele Curții de Justiție a Uniunii Europene, dar și Laura Codruța Kövesi, șefa EPPO.

„Mă angajez solemn să îmi exercit funcţia în deplină independenţă, în interesul Uniunii în ansamblul său; să nu solicit şi să nu accept instrucţiuni de la nicio persoană sau entitate exterioară Parchetului European. Mă angajez de asemenea să respect obligaţia de confidenţialitate, în ceea ce priveşte orice informaţie deţinută de Parchetul European”, a fost angajamentul asumat de Kövesi și de procurorii din subordinea acesteia.

EPPO este format din președintele Laura Codruța Kövesi și din procurorii europeni Frederic Baab (Franţa), Cătălin-Laurenţiu Borcoman (România), Jaka Brezigar (Slovenia), Danilo Ceccarelli (Italia), Gatis Doniks (Letonia), Yvonne Farrugia (Malta), Teodora Georgieva (Bulgaria), Danielle Goudriaan (Ţările de Jos), Jose Eduardo Guerra (Portugalia), Petr Klement (Cehia), Tomas Krusna (Lituania), Tamara Laptos (Croaţia), Katerina Loizou (Cipru), Ingrid Maschl-Clausen (Austria), Juraj Novocky (Slovacia), Andres Ritter (Germania), Maria Concepcion Sabadell Carnicero (Spania), Gabriel Seixas (Luxemburg), Kristel Siitam-Nyiri (Estonia), Harri Tiesmaa (Finlanda), Yves Van Den Berge (Belgia) şi Dimitrios Zimianitis (Grecia).

Ce este Parchetul European?

Parchetul European (EPPO) este un organ independent al Uniunii Europene, ce are rolul de a investiga, urmări penal și a trimite în judecată persoanele care se fac vinovate de infracțiuni care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, cum ar fi frauda, corupția sau frauda transfrontalieră în materie de TVA care depășește zece milioanne de euro.

Laura Codruța Kövesi a fost numită drept prima șefă a EPPO în 16 octombrie 2019, în urma unui acord al Parlamentului European și al Consiliului Uniunii Europene.

În luna iulie a acestui an, Consiliul Uniunii Europene i-a numit pe primii procurori ai Parchetului.

Parchetul European are sediul la Luxemburg. Până în prezent, 22 de state membre ale Uniunii Europene au ales să participe la activitatea EPPO: Austria, Belgia, Bulgaria, Cipru, Croaţia, Estonia, Finlanda, Franţa, Germania, Grecia, Italia, Letonia, Lituania, Luxemburg, Malta, Olanda, Republica Cehă, Portugalia, România, Slovacia, Slovenia și Spania.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
„Zeiță”. Bianca Drăgușanu, fosta iubită a „Prințului” Adrian Cristea, apariție răvășitoare
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli