Prima pagină » Social » Liceul din România unde elevii vin înarmați la școală! Ce au găsit jandarmii în rucsacul unui tânăr este ULUITOR

Liceul din România unde elevii vin înarmați la școală! Ce au găsit jandarmii în rucsacul unui tânăr este ULUITOR

În cursul zilei de ieri, jandarmii au fost din nou solicitați să intervină la Liceul Tehnologic Dacia pe motiv că mai multe persoane tulbură liniștea publică. Din nou, jandarmii au descoperit arme albe în posesia unui tânăr, asta după ce săptămăna trecută o fată a intrat în curtea școlii înarmată „până în dinți”.

„Ajunși la fața locului, jandarmii au depistat un grup de tineri care la vederea jandarmilor au încercat să părăsească zona, fapt pentru care au fost opriți și legitimați.

Pe timpul verificărilor, oamenii legii au descoperit în rucsacul unuia dintre tineri, în vârstă de 15 ani, un cuțit cu lungimea de aproximativ 21 centimetri”, anunță Jandarmeria Argeș.

A doua fată de acest gen în mai puțin de o săptămână

Tânărului i-au fost întocmite actele de sesizare a organelor de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „Deținere de obiecte interzise” conform art. 372 Cod Penal.

Cercetările sunt acum cotinuate de către polițiștii Secției 3 Poliție.

„Având în vedere că este a doua faptă de acest gen în mai puțin de o săptămână, s-a dispus ca echipajele de jandarmerie să efectueze treceri mai dese și staționări mai lungi în zona unității de învățământ pentru a preîntâmpina astfel de situații.

Jandarmeria Română, cu siguranță, pentru fiecare!”, transmite sursa citată.

O fată a intrat săptămâna trecută înarmată în același liceu

Săptămăna trecută, o adolescentă de 16 ani a intrat cu arme albe asupra ei în același liceu, fiind descoperită de jandarmi la scurt timp după ce a intrat în curtea Liceului Tehnologic Dacia Pitești!

Jandarmii au fost chemați de către conducerea Liceului, fiind semnalați că în incinta școlii intraseră mai mulți tineri care nu erau elevi în unitatea respectivă.

Împreună cu fata au intrat și doi băieți

Jandarmii au găsit doi băieți și o fată, cu vârste cuprinse între 15 și 19 ani, care se aflau în curtea liceului.

Cei trei au fost legitimați și controlați, iar asupra fetei în vârstă de 16 ani au fost găsite două cuțite, unul cu lamă de 21 de centimetri, altul cu lamă de 25 de centimetri lungime și un pumnal tip box.

Toți trei au fost sancționați cu amenzi în valoare de 1500 lei

„Tânăra nu urma cursurile acolo și era împreună cu doi băieți în vârstă de 15 și 19 ani. Jandarmii au fost solicitați de conducerea unității de învățământ pe motiv că în interior au pătruns mai multe persoane fără a avea acest drept. Tânăra s-a ales cu dosar penal, cercetările fiind continuate de Poliție. Toți trei au fost sancționați cu amenzi în valoare de 1500 lei pentru pătrunderea fără drept în incinta liceului”, a tansmis Jandarmeria Argeș.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXCLUSIV. Cine este rusul numit administrator special la Petrotel-Lukoil!
Digi24
Cum a ajuns un mort „să conducă” de 122 de ori camioane încărcate cu lemn
Cancan.ro
Simona Halep l-a luat pe iubi milionar de la aeroport și l-a dus în cuibușorul lor de nebunii!
Prosport.ro
Nadia Comăneci, surpriză colosală pentru români pregătită diseară la Paris în cel mai luxos show de modă al lumii! EXCLUSIV
Adevarul
PNL va sesiza CCR dacă Nicușor Dan nu convoacă alegerile anticipate, în cazul în care guvernul Mureșan pică: „Avem o divergență de opinii”
Mediafax
Grindeanu, anunț ȘOCANT despre Mureșan: „Nu m-a sunat. Cu un minut înainte, mi-a trimis un WhatsApp”
Click
Andrei Duban, tată de adolescent. Cum se înțelege cu fiul său de 14 ani: „Câteodată sunt prieten cu el”
Digi24
Obiectul 1335 de sub Muntele Apocalipsei. Rușii reînvie un sistem de răspuns nuclear automatizat din timpul Războiului Rece
Cancan.ro
Ea este Ioana, femeia din Vrancea ucisă de soț. Un copilaș a rămas orfan de mamă
Ce se întâmplă doctore
Semnal de alarmă pentru un antibiotic cunoscut. Are un risc mai mare de deces! E folosit la pneumonie și infecții urinare
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dedeman vinde camere de supraveghere cu încărcare solară la prețuri foarte bune. Pot fi montate și în zone fără Wi-Fi
Descopera.ro
Premieră în fizică: Oamenii de știință au observat „săriturile cuantice” ale sunetului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuța:- Iubitule tocmai am fost la baie. Am două liniuțe!
Descopera.ro
Cine a fost femeia care a condus Egiptul Antic acum 5.000 de ani? A domnit cu mult înaintea Cleopatrei
Mediafax Italia
Românca devenită MISS ITALIA are o problemă pe care nu o rezolvă nicio coroană!
Mediafax Spania
NOUA REGULĂ de circulație. De la 1 octombrie NU MAI AI VOIE să faci asta la trecerile de pietoni!