Prima pagină » Știri » Autoritățile din Argeș au luat o nouă decizie: Petrecerile de Halloween sau Focul lui Sumedru, interzise

Autoritățile din Argeș au luat o nouă decizie: Petrecerile de Halloween sau Focul lui Sumedru, interzise

Autoritățile din Argeș au luat o nouă decizie: Petrecerile de Halloween sau Focul lui Sumedru, interzise

Focul lui Sumedru, una dintre cele mai populare tradiţii din Argeș, dar și petrecerile de Halloween, au fost interzise în județ. Decizia a fost luată de Comitetul Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă (CJSU) Argeş .

Începând cu data de 20.10.2020, pe raza administrativ-teritorială a judeţului Argeş se interzice organizarea şi desfăşurarea în spaţii deschise a oricărui eveniment şi/sau activitate tradiţională de tipul Focul lui Sumedru, Halloween şi alte asemenea, care generează aglomerări de persoane”, se precizează într-un comunicat al Instituţiei Prefectului Argeş.

Purtarea măștii, obligatorie în toate spaţiile publice închise şi deschise

„Este obligatorie purtarea măştii de protecţie astfel încât să acopere nasul şi gura, pentru toate persoanele care au împlinit vârsta de 5 ani, în toate spaţiile publice închise şi deschise de pe raza administrativ-teritorială a judeţului Argeş”.

„Vă amintim că, prin Hotărârea de Guvern 856/14.10.2020, care prelungeşte starea de alertă, în interiorul localităţilor se interzice circulaţia persoanelor în grupuri pietonale mai mari de 6 persoane care nu aparţin aceleiaşi familii, precum şi formarea unor asemenea grupuri”, precizează Instituţia Prefectului Argeş.

În Argeș, numărul total de imbolnăviri cu noul coronavirus a ajuns la 6095. În ultimele 24 de ore, județul a întregistrat alte 46 de cazuri.

În ultimele 24 de ore, GCS a raportat 2.466 de cazuri noi de COVID-19 în România, la numai 8.040 de teste efectuate. Peste 30% dintre testele efectuate în 24 de ore sunt pozitive. 59 de persoane bolnave de Covid-19 au decedat, iar la Terapie Intesnivă sunt îngrijiți 757 de pacienți infectați cu SARS-CoV-2. În București au fost raportate 581 de cazuri noi, iar rata de incidență în Capitală, din ultimele 14 zile este de 3,19 la mia de locuitori.

Până astăzi, 19 octombrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 182.854 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).

132.082 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 2.466 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv. Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi o regăsiți în tabelul de mai jos.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
EXECUȚIA unui fost maior în armată divizează America. Declarația HALUCINANTĂ a lui Vance
Digi24
VIDEO. Scandal în direct între George Simion și Anca Alexandrescu. „Ce ai de faci așa?”/ „Nu vă e rușine?”
Cancan.ro
EA este soția chirurgului potent, înșelată în repetate rânduri cu vedeta Antena 1. Ce a făcut la scurt timp după ce au reluat amantlâcul
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
De ce se oferă PSD să voteze un guvern PNL-UDMR din care nu face parte. Strategia lui Grindeanu, explicată de un analist
Mediafax
Și-a UCIS soția și acum este CONDAMNAT la închisoare PE VIAȚĂ
Click
Ce se întâmplă cu banii din pensia privată dacă titularul moare. Cine îi moștenește și ce acte sunt necesare
Digi24
Româncă ucisă în Marea Britanie de un student la criminalistică pasionat de „Dexter”. Cum a aranjat Benjamin Day locul crimei
Cancan.ro
Am făcut calculul. Câți bani a primit Cheloo, în total, pentru cele 5 săptămâni petrecute la Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Carmen Șerban, confesiuni dureroase despre lupta cu cancerul: „Se mărea de la o zi la alta, era galopant”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Supraveghezi mașina parcată în fața curții / garajului? Dedeman are o cameră Wi-Fi redusă la 120 de lei
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit o nouă cauză a hipertensiunii arteriale și o cale de a o trata
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Un oraș foarte bogat este și cel mai poluat de pe planetă
Mediafax Italia
Părinții DIVORȚAȚI pot primi 500 de euro pentru chirie! Până când SE DEPUN CERERILE
Mediafax Spania
Te poți angaja și tu aici! Cazare gratis, mese incluse și 4 ORE DE MUNCĂ