Prima pagină » Știri externe » Erdogan: A venit vremea să discutăm despre o soluție cu două state în insula Cipru

Erdogan: A venit vremea să discutăm despre o soluție cu două state în insula Cipru

Erdogan: A venit vremea să discutăm despre o soluție cu două state în insula Cipru

Președintele Turciei, Recep Tayyip Erdogan, a declarat luni că a venit momentul unor discuții referitoare la o soluție cu două state în insula Cipru, divizată între ciprioții greci și cei turci.

Liderul de la Ankara a adăugat că este nevoie de o propunere realistă în acest sens și a subliniat că, din punctul său de vedere, situația actuală nu mai este sustenabilă, potrivit Agerpres.

De-a lungul timpului au existat mai multe încercări privind reunificarea insulei. Ultima dintre acestea a eșuat în 2017, cele două părți acuzându-se reciproc pentru eșecul negocierilor.

Luni, în cadrul unei conferințe comune de presă cu președintele Ciprului de Nord, Ersin Tatar, Erdogan a declarat că tentativele anterioare pentru identificarea unei soluții în Cipru au fost blocate de abordarea ciprioților greci.

„Trebuie să se înţeleagă că nu se poate ajunge la niciun rezultat sub parametrii actuali ce urmează unui proces de negociere care a durat peste o jumătate de secol. În acest stadiu, credem că începerea de discuţii pe baza unei federaţii va fi o pierdere de timp. Prin urmare, credem că o soluţie cu două state trebuie să fie adusă acum la masă, cu o propunere realistă”, a declarat liderul de la Ankara.

Ankara a mai afirmat în trecut că o soluție cu două state este necesară în Cipru, acuzând Guvernul cipriot recunoscut internațional că refuză să discute acest subiect.

La rândul său, Ersin Tatar a afirmat că propunerea privind organizarea unei reuniuni informale la care să participe Turcia, Ciprul de Nord, ciprioții greci, Grecia și ONU reprezintă „ultima șansă” pentru ajungerea la un acord.

Insula Cipru, divizată de 46 de ani

Insula Cipru este divizată încă din anul 1974, când Turcia a invadat partea nordică a insulei ca urmare a unei tentative de lovitură de stat a ciprioților greci care doreau ca Cipru să devină parte a Greciei.

De atunci, regiunea nordică a insulei este de facto controlată de ciprioții turci, sub denumirea de Republica Turcă a Ciprului de Nord, însă aceasta este recunoscută oficial doar de Turcia.

În 2004 Cipru a devenit membru al Uniunii Europene, dar Blocul comunitar recunoaște doar Guvernul cipriot grec din sudul insulei, recunoscut la nivel internațional.

Tensiunile privind insula Cipru au fost reaprinse recent, când Ciprul de Nord a redeschis parțial stațiunea Varosha, un oraș-fantomă în care accesul fusese interzis din 1974, în urma ocupării nordului insulei de către Armata Turcă.

Decizia a fost criticată de ONU, Grecia și Guvernul cipriot recunoscut internațional.

În cadrul conferinței de luni, Erdogan a anunțat că va face o vizită în Ciprul de Nord pe 15 noiembrie.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Fără închisoare pentru drogurile deținute pentru consum propriu. Proiectul care schimbă radical sancțiunile
Digi24
„Părăsiți imediat Rusia”. SUA cer cetățenilor săi să fugă din țara lui Putin din cauza ciumei din Siberia
Cancan.ro
Fratele fostului arbitru Gheorghe Moldovan reacționează după declarațiile Irinei Vasilcan: L-a dat la poliție
Prosport.ro
FOTO. I-a trimis fostei soții discuții de pe grupul de Whatsapp al MasterChef în care controversata vedetă era vorbită de rău
Adevarul
Facultatea „de lângă casă”, noua alegere a tinerilor. De ce tot mai mulți renunță la orașele universitare mari
Mediafax
Cosmopolis deschide a treia cale de acces spre București și devine prima comunitate cu ieșire în A3 și viitoarea A0
Click
Femeia de 100 de ani care mănâncă același fruct în fiecare dimineață dezvăluie 5 secrete simple pentru o viață lungă
Digi24
„Simion mi-a spus că știe că Georgescu este nebun”, susține jurnalistul Valeriu Nicolae. Reacția AUR
Cancan.ro
Părăsită de chirurgul căsătorit, vedeta Antena 1 surprinsă pe bancheta din spate, a clacat! N-a suportat că bărbatul și-a ales propria soție, și a ajuns de urgență la spital
Ce se întâmplă doctore
Un copil de 10 luni a ajuns în stare critică la Spitalul de Urgență Brăila! A mers direct în sala de operație: ce i-au descoperit medicii la intestin
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Se schimbă Codul Rutier pentru motocicliști. Vor putea înainta printre mașini și folosi benzile de autobuz
Descopera.ro
Cine a inventat termenii „UFO” și „extraterestru”? Povestea cuvintelor folosite pentru misterele cerului
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Alinuţa: – Îmi plac bărbații puternici, dar sensibili!
Descopera.ro
Cine a inventat alfabetul? Drumul literelor de la hieroglifele egiptene la alfabetul latin
Mediafax Italia
Cum POȚI ANULA O AMENDĂ pentru radar?! Regula celor 1000 de metri
Mediafax Spania
Marea modificare la semafoare a intrat în vigoare: ce trebuie să facă șoferii?!