Prima pagină » Vremea » Anunț de la ANM. Când vin ninsorile în România

Anunț de la ANM. Când vin ninsorile în România

Anunț de la ANM. Când vin ninsorile în România

Luna noiembrie vine cu surprize pentru români din punct de vedere meteorologic. ANM informează că în prima decadă a lunii se vor păstra caracteristicile sezonului de toamnă, dar treptat, spre sfârşitul lui noiembrie, vor apărea lapoviţa şi ninsoarea.

Valorile termice vor marca o scădere considerabilă faţă de luna octombrie, în timp ce precipitaţiile vor fi în uşoară creştere în luna noiembrie.

Anunț de la ANM. Vin bruma și înghețul

„În nopţile senine, frigul este adesea pătrunzător, iar bruma şi îngheţul la sol sunt fenomene des întâlnite. Masele de aer umed şi cele reci continentale ce se deplasează dinspre Câmpia Rusă se întâlnesc adesea deasupra ţării noastre astfel că vremea se menţine închisă şi umedă zile de-a rândul. În aceste condiţii, şi valorile termice din noiembrie marchează o scădere considerabilă faţă de luna octombrie”, precizează specialiştii ANM.

În ceea ce priveşte regimul precipitaţiilor din noiembrie, acesta înregistrează o uşoară creştere faţă de luna precedentă.

Astfel, din datele înregistrate în perioada 1961-2019 la staţiile meteorologice din reţeaua ANM, se observă o creştere a cantităţii lunare de precipitaţii, medie multianuală în sudul şi sud-vestul ţării precum şi în vestul şi nord-vestul acesteia ca urmare a aportului de aer umed dinspre Marea Mediterană.

Potrivit ANM, cantităţi lunare mai mici de 30 mm se înregistrează în Delta Dunării, pe areale din vestul şi estul Transilvaniei, dar şi în jumătatea de nord a Moldovei.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Anunțul MOMENTULUI de pe piața carburanților din România! Când va relua Petrotel-Lukoil livrările de combustibil
Digi24
Grindeanu anunță desființarea a cel puțin 100 de instituții și companii de stat
Cancan.ro
Prima ninsoare în București. Pe ce dată ninge în Capitală, potrivit meteorologilor Accuweather
Prosport.ro
A fost gimnastă a României, dar la 25 de ani s-a călugărit. Cum arată azi Maica Ecaterina, care are grijă de peste 150 de copii în Rădăuți
Adevarul
De ce se împrumută România când ar putea încasa zeci de miliarde din taxe. Năsulea: „Nimeni nu are curaj”
Mediafax
Care este CEA MAI MARE pensie specială din România? Dezvăluirile șefei CNAS
Click
„Nu mai vreau să-i aud numele!” Părul pubian despre care se spune că ar fi al lui Russell Brand, eliminat dintr-un muzeu din Londra. Reacția dură a instituției
Digi24
Reuniți la Moscova, Putin le-a făcut o propunere trimișilor lui Trump: Trupele ruse vor avea nevoie de 5 zile
Cancan.ro
Dovada clară că Valerie Lungu a fost MARGINALIZATĂ de colegi. Ce s-a întâmplat după ce s-au închis camerele de filmat la finala Asia Express
Ce se întâmplă doctore
Cuplul celebru de la Insula Iubirii care a DIVORȚAT în secret! Nu mai e cale de întoarcere: „A răsărit soarele pe strada mea”
Ciao.ro
Marius Damian de la Asia Express se topește pe picioare. De ce a slăbit atât de mult
Promotor.ro
Unul dintre cele mai sigure SUV-uri din lume poate fi cumpărat SH. Cât costă un Volvo XC90 după aproape 150.000 KM
Descopera.ro
Primele planete ale Sistemului Solar erau făcute din...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – M-am combinat cu fata de la Meteo
Descopera.ro
Originile muzicii ar putea avea cel puțin 135.000, poate chiar milioane de ani vechime
Mediafax Italia
„Tata mă violează”. Un român acuzat de abuz sexual chiar de fiica lui
Mediafax Spania
Se închid supermarketurile! Greva afectează și programul Carrefour, Lidl sau Aldi