Prima pagină » Știri » Un penitenciar din România devine centru COVID-19. Deținuții vor fi transferați

Un penitenciar din România devine centru COVID-19. Deținuții vor fi transferați

Un penitenciar din România devine centru COVID-19. Deținuții vor fi transferați

În condițiile în care noul coronavirus se răspândește rapid în rândul deținuților, o parte a Penitenicarului Ploieşti va fi transformat în centru COVID.

Astfel, toate persoanele private de libertate vor fi mutate în alte penitenciare, iar la Ploieşti vor fi aduşi doar deţinuţi bolnavi de COVID. Informaţia a fost confirmată şi de Administraţia Naţională a Penitenciarelor (ANP).

Monitorizarea medicală a persoanelor private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2, ulterior perioadei de 14 zile de spitalizare în penitenciar-spital, se va realiza de către personalul medical al Penitenciarului Ploiești.”, se arată într-un comunicat transmis de Administraţia Naţională a Penitenciarelor.

Capacitatea penitenciarului este de aproximativ 400 de persoane.

„Menționăm că, în prezent, Penitenciarul-Spital București-Jilava asigură tratamentul pentru 214 persoane private de libertate confirmate pozitiv SARS-CoV-2, alte 123 fiind tratate și declarate vindecate. Fiecare caz este notificat Direcției de Sănătate Publică competentă, iar unitățile de detenție aplică atât măsurile indicate de structura responsabilă, cât și cele prevăzute în planurile interne.

Demersurile Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt permanent adaptate hotărârilor și recomandărilor factorilor decidenți din domeniul sănătății publice și vizează implementarea măsurilor eficace pentru limitarea răspândirii noului coronavirus și pentru protejarea persoanelor private de libertate și a personalului angajat”, se mai arată în comunicat.

Record de decese, iar noile cazuri de COVID-19 se apropie de pragul de 10.000. În ATI sunt internați peste 1.000 de bolnavi

În ultimele 24 de ore s-au înregistrat 9.799 de noi cazuri de infecție cu noul coronavirus, din 38.863 de teste efectuate, în iar în secțiile de terapie intensivă sunt internați 1.092 de pacienți. 203 bolnavi au pierdut lupta cu COVID-19 în acest interval, față de recordul anterior, de 177, înregistrat marți.

Până astăzi, 11 noiembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 324.094 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 218.086 de pacienți au fost declarați vindecați, a transmis, miercuri, Grupul de Comunicare Strategică.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 9.799 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Distribuția pe județe a cazurilor per total și a celor noi:

Nr. crt. Județ Număr de cazuri confirmate(total) Număr de cazuri nou confirmate Incidența  înregistrată la 14 zile
1. Alba 6975 226 5,6
2. Arad 7542 267 4,93
3. Argeș 8890 188 2,79
4. Bacău 9891 165 2,26
5. Bihor 9544 286 5,54
6. Bistrița-Năsăud 3906 141 3,92
7. Botoșani 4320 130 2,68
8. Brașov 12544 332 4,6
9. Brăila 3986 54 1,92
10. Buzău 4912 88 2,1
11. Caraș-Severin 3378 77 2,72
12. Călărași 2543 61 2,15
13. Cluj 13868 707 6,9
14. Constanța 8666 115 3,8
15. Covasna 2936 63 3,1
16. Dâmbovița 8205 189 3,26
17. Dolj 8757 130 3,84
18. Galați 7327 70 1,69
19. Giurgiu 2547 80 2,0
20. Gorj 3527 60 1,85
21. Harghita 3794 74 2,6
22. Hunedoara 5728 245 2,92
23. Ialomița 2944 76 2,54
24. Iași 13755 391 2,68
25. Ilfov 8716 398 3,84
26. Maramureș 6232 234 3,71
27. Mehedinți 2733 71 2,19
28. Mureș 7746 323 4,73
29. Neamț 7451 79 2,56
30. Olt 4982 121 1,62
31. Prahova 13332 218 3,62
32. Satu Mare 3067 235 3,00
33. Sălaj 4208 173 6,46
34. Sibiu 8686 362 7,19
35. Suceava 10827 175 2,15
36. Teleorman 4037 108 2,76
37. Timiș 13434 405 6,52
38. Tulcea 1943 58 1,66
39. Vaslui 5968 51 1,93
40. Vâlcea 6240 150 3,09
41. Vrancea 4136 98 1,46
42. Mun. București 45741 946 5,05
43. Cazuri noi nealocate pe județe 4130 1379
 TOTAL 324.094 9.799
Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
„Lungul amurg” al Chinei: cei doi factori ce prevestesc un viitor sumbru pentru colosul care a fost odată „fabrica lumii”
Cancan.ro
A mințit că are problemele medicale! De fapt, Armina a fost DATĂ AFARĂ de la Insula Iubirii. Care este motivul
Prosport.ro
Andreea Popescu a recunoscut că l-a înșelat pe dansatorul Rareș Cojoc cu Dan Alexa: „Sunt o trădătoare! La mine era mult spațiu în căsnicie”
Adevarul
Ce se întâmplă cu românii care ajung la vârsta de pensionare, dar au doar 10 ani de vechime în muncă
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
„A mers prea departe”. Musk îi cântă în strună lui Trump, după ce președintele SUA a cerut plecarea lui Zelenski
Cancan.ro
Spoiler Insula Iubirii 2026 | Lorenzo, Remi sau Mocăniță: Cu cine s-a cuplat Andrușca în Thailanda? „S-au iubit foarte tare pe avion”
Ce se întâmplă doctore
Sarcomul, cancerul RAR care poate fi confundat cu o simplă umflătură. Dr. Silvia Brotea-Moșoiu: „Pacienții ajung la medic cu tumori de 20-30 de centimetri”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Bell P-59, avionul secret. De ce pilotul său purta o mască de gorilă și fuma un trabuc
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cercetătorii au descoperit cum pot produce hidrogen ieftin din apă
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli