Prima pagină » Actualitate » Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a explicat care este procedura pentru formarea noului Parlament. Când va fi întrunit primul plen

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a explicat care este procedura pentru formarea noului Parlament. Când va fi întrunit primul plen

Fostul președinte al CCR, Augustin Zegrean, a explicat care este procedura pentru formarea noului Parlament. Când va fi întrunit primul plen

Fostul președinte al Curții Constituționale, Augustin Zegrean, a explicat care sunt procedurile pentru formarea noului Parlament și apoi a Guvernului.

„În 20 de zile de la alegeri, începând de astăzi, Președintele trebuie să convoce  Parlamentul care este ales astăzi. Până atunci, Parlamentul ales în urmă cu 4 ani va avea atribuții reduse”, a spus Augustin Zegrean pentru Digi24.

Procedura pentru formarea noului Parlament

„Primul lucru care va fi făcut este verificarea dosarelor candidatului declarat ales. Se constituie o comisie care validează mandatele eliberate de circumscripțiile electorale care îndeplinesc condițiile. Se fac foarte multe contestații din țară: ba că nu îndeplineau condițiile să candideze, ba că un candidat nu a obținut destule voturi. Eu am făcut parte dintr-o astfel de comisie, în 2004. Un senator din Suceava a fost invalidat. Nu sunt foarte dese situațiile de genul acesta. 

Înainte de validare, trebuie să se întocmească un raport cu privire la cheltuielile din campania electorală și depus la AEP” .

Când va fi întrunit primul plen

„Primul plen se întrunește după ce 50%+1 dintre candidați sunt validați. Nu au fost situații de genul acesta. În cazul celor invalidati, trebuie să vină următorul candidat de pe listă.

Apreciez că se va întruni în 21-22 decembrie, cel târziu. Apoi  urmează jurământul. Se alege Biroul permanent, alcătuit din cel mai în vârstă deputat și senator, asistați de patru secretari, cei mai tineri din Camera Deputaților și Senat” .

Când va fi format noul Guvern

„Guvernul va fi format când va fi hotărât. După validarea Parlamentului și alegerea Biroului permanent, se alcătuiesc grupurile parlamentare. Ulterior se pot începe discuții privind formarea Guvernului. Președintele va asista și va invita partidele declarate câștigătoare, apoi va începe ”valsul”.

Despre numărul mare de legi neconstitutionale, ajunse la CCR, Augustin Zegrean spune că lipsa de interes a parlamentarilor față de rapoartele Consiliului Legislativ este unul dintre factori.

„Consiliul Legislativ semnalează dacă sunt probleme de constituționalitate. Din păcate, parlamentarii, după ce sunt aleși, nu prea citesc rapoartele Consiliului Legislativ. Dacă le-ar citi, nu s-ar ajunge la Curtea Constituțională, cu atât de multe legi neconstituționale ” .

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Atac cu bombă în Monaco, orașul bogaților. Un oligarh ar fi fost ținta atacului
Digi24
Câte minute rezistă rușii pe linia frontului: „Situația este de așa natură încât în toamnă va fi fie pace, fie mobilizare”
Cancan.ro
S-a aflat! Cine e bărbatul MORT în atentatul din Monaco. Panică totală în Principat, după atacul cu bombă
Prosport.ro
Carmen Negoiță, apariție incendiară în costum de baie! În trecut a pozat complet goală
Adevarul
Sesizare penală după controlul la complexul Cosmopolis: Ministrul Mediului reclamă un „atentat la sănătatea publică”
Mediafax
Mulți șoferi fac asta pe caniculă fără să știe că pot fi AMENDAȚI
Click
Secretele lui Djokovic la 39 de ani: dieta și rutina zilnică a marelui campion. La ce a renunțat sportivul care caută un nou titlu la Wimbledon
Digi24
O țară din Balcani reintroduce serviciul militar obligatoriu după 15 ani. Cine va fi chemat în armată
Cancan.ro
Cum a reușit Matei să copieze la Bacalaureat: 'Nici Einstein nu putea să vină cu asta'
Ce se întâmplă doctore
Intervenția estetică la care Gina Pistol a apelat din nou! E total schimbată: „Nu trebuie să fim toate la fel”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Chery Tiggo 9: SUV-ul chinezesc care vine cu ambiții mari în România
Descopera.ro
Care este orașul din lume cu cei mai mulți oameni?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BUBULINA: – Nu ratezi nicio fustă, Bulă! Niciuna!
Descopera.ro
Cremele de protecție solară sunt esențiale, însă unele pot fi neconforme