STUDIU: Peste 75% dintre oameni vor să facă fapte bune de Crăciun

STUDIU: Peste 75% dintre oameni vor să facă fapte bune de Crăciun
Publicat: 17/12/2020, 09:53

Peste trei sferturi (76%) dintre persoanele intervievate în cadrul unui studiu realizat de World Vision International au declarat că este important ca anul acesta, de Crăciun, să ne concentrăm asupra persoanelor care au nevoie de ajutor 

Aproape două treimi (63%) dintre respondenți au spus că ar prefera mai degrabă să primească un cadou cu sens care să-i ajute pe alții, decât un cadou tradițional precum haine sau electronice

World Vision România lansează astăzi campania „Porţie de bunătate”. Toţi cei care vor să facă o faptă bună cadou pot să doneze diferite porţii de bunătate pentru copiii din mediul rural din proiectele fundaţiei.

Bucureşti, 16 decembrie 2020. Un studiu realizat de World Vision International la nivel global arată că, la finalul unui an dificil, majoritatea oamenilor caută modalități de a sprijini sau de a-i ajuta pe cei mai puțin norocoși. Astfel, peste trei sferturi (76%) dintre persoanele intervievate în cadrul studiului au declarat că este important să ne concentrăm asupra persoanelor care au nevoie de ajutor Crăciunul acesta.

În ciuda impactului financiar al pandemiei, aproape două treimi (63%) dintre respondenți au spus că ar prefera mai degrabă să primească un cadou care să-i ajute pe alții Crăciunul acesta în locul unuia tradițional, cum ar fi haine sau electronice

Fundaţia World Vision România lansează astăzi, 16 decembrie, campania „Porţie de bunătate”, prin care cu toții putem dona diferite porţii de bunătate pentru copiii din proiectul „Pâine şi Mâine”. Acestea se vor transforma în mese calde şi ore de educaţie remedială pentru copii, într-un an în care foarte mulţi copii vulnerabili nu au avut acces la educaţie. Ultimul Raport de Bunăstare al Copilului din mediul rural 2020, realizat de World Vision România, arată că 1 din 10 copii se duce flămând la culcare,  11% din copii iau doar două mese pe zi, iar un sfert dintre copii nu sunt ajutaţi la teme atunci când au dificultăţi. 

Persoanele care vor să se implice pot să doneze porţiile de bunătate pe site-ul fundaţiei, acolo unde pot citi şi poveştile copiilor care au nevoie de ajutor: https://bit.ly/3qYZXGt.

 În plus, donaţiile se pot face şi prin SMS cu textul PAINE la 8844. 

„Viziunea noastră este să oferim acces la educație pentru toți copiii. Cu toate acestea, într-o lume care evoluează atât de rapid, încă există copii care nu au ce mânca. Aceasta este una dintre cauzele abandonului școlar. Nu le putem cere copiilor să meargă la școală sau să aibă rezultate bune atunci când foamea e mai puternică. Programul Pâine și Mâine vine ca răspuns la această nevoie a copiilor din mediul rural și s-a bucurat până în prezent de rezultate excelente. Până acum, 1250 de copii au fost incluși în proiect și au avut parte de o masă caldă în fiecare zi. Mai mult, pe lângă hrană, ei primesc ajutor la teme, haine și alte resurse ce le acoperă nevoile de bază. Putem face și mai multe cu ajutorul fiecăruia dintre oamenii care vor să ajute, care vor să se implice pentru a le oferi copiilor un viitor mai bun”, a declarat Mihaela Nabăr, director executiv World Vision România.

Despre World Vision România

World Vision România este o organizaţie care desfăşoară programe de intervenţie umanitară de urgenţă, dezvoltare şi advocacy, punând în centrul activităţii sale bunăstarea copilului.

Organizaţia lucrează cu persoanele cele mai vulnerabile din lume, indiferent de religie, rasă, etnie sau gen și se concentrează asupra muncii cu copiii, familiile şi comunităţile, în scopul depăşirii sărăciei şi nedreptăţii.

World Vision România  face parte din parteneriatul World Vision International, prezent în aproape 100 de ţări din întreaga lume. De 30 de ani în România, WVR a oferit sprijin pentru peste 560.000 de copii şi adulţi, în aproape 500 de comunităţi din 18 judeţe.

World Vision România crede în dreptul la şanse egale pentru copiii de la sate, şi de la oraş, de aceea în comunităţile rurale unde este prezentă desfăşoară programe de dezvoltare comunitară pe termen lung cu accent pe educaţie şi reducerea abandonului şcolar, sănătate şi protecţia copilului, agricultură şi dezvoltare rurală, angajament civic şi creştin. Copiilor li se facilitează, astfel accesul la condiţii de viaţă mai bune prin dezvoltarea durabilă a comunităţii în care trăiesc. 

Prin proiectele realizate, World Vision are ca misiune transformarea comunităţilor şi membrilor acestora pentru a realiza o viaţa împlinită pentru fiecare copil.

www.worldvision.ro

http://www.facebook.com/WorldVisionRomania

https://www.linkedin.com/company/world-vision-romania

https://www.instagram.com/worldvisionro/

http://blog.worldvision.ro/ 

Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Cine a ucis-o pe Karen în 1966? Misterul a fost elucidat abia acum, iar descoperirea...
Fiartă pe 700.000 de euro! Ce a putut să facă Bianca Drăgușanu, de mână cu...
FOTO. Cât de frumoasă e noua iubită cu care s-a cuplat la câteva zile după...
El este fotbalistul român care a murit în accidentul cumplit de la Băița. Denis nu...
Unei femei i s-a cerut să se târască și să mugească la interviul pentru job....
S-a aflat motivul pentru care a murit Gabriela, micuța de 4 ani cu chip de...
ȘOCANT: ce conținea peștele macrou care i-a adus moartea fetiței de 4 ani din Călărași
Mesaje de Paște 2024. Urări calde și felicitări pentru cei dragi
Ce conținea peștele mâncat de fetița de 4 ani și bunica ei, decedate după ziua...
Program Metrorex și STB de Paște 2024. Cum vor circula mijloacele de transport în Capitală,...
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan...
La cât timp se face verificarea uleiului? Un detaliu foarte important
China a lansat o sondă pentru a colecta eşantioane de pe faţa ascunsă a Lunii
SURPRIZĂ de PAȘTE: o frumoasă PLOAIE de METEORI!
Nu mai trec ITP-ul! Sunt vizate mașinile mai vechi de 12 ani din România
Sebastian Bălășescu, primul proprietar român de Rolls Royce Spectre. Poartă două ceasuri, ca Maradona
Rezultatele tragerilor speciale Loto de Paști. Numerele câștigătoare de la 6/49, Joker, 5/40, Noroc, Super...
Se spală rufe azi, în Joia Mare? Ce spun preoții
Mioara Velicu rememorează copilăria autentică de la sat: „Am crescut într-o familie cu 8 copii....
Ce a declarat Florin Piersic de pe patul de spital: "Asta e cel mai important"
BANCUL ZILEI. Profesorul:- Bulă, poți sa-mi spui ce înseamnă abstract?
James Clerk Maxwell, omul de știință care a demonstrat pentru prima dată legătura dintre electricitate,...