Prima pagină » Centrele de vaccinare, înființate prin ordinul ministrului Sănătății. Cum și unde se fac programările

Centrele de vaccinare, înființate prin ordinul ministrului Sănătății. Cum și unde se fac programările

Centrele de vaccinare, înființate prin ordinul ministrului Sănătății. Cum și unde se fac programările

CNCVA a precizat printr-un comunicat de presă că astăzi, 23 decembrie 2020, s-a aprobat ordinul comun pentru stabilirea normelor privind autorizarea, organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19.

Organizarea și funcționarea centrelor de vaccinare împotriva COVID-19

Astfel centrele sunt înființate prin ordin al ministrului sănătății, la propunerea direcțiilor de sănătate publică județene și a municipiului București, și vor fi organizate sub mai multe forme, respectiv:

  • Centre de vaccinare fixe;
  • Centre de vaccinare mobile: caravane sau alte formațiuni mobile, care aparțin Ministerului Afacerilor Interne – Departamentul pentru Situații de Urgență si/sau Ministerului Apărării Naționale, respectiv structurilor subordonate acestora;
  • Echipe mobile de vaccinare, pentru vaccinarea în locații specifice;
  • Centre de vaccinare de tip drive-through pentru marile orașe, destinate populației generale;
  • La nivelul cabinetului de medicină de familie, după caz, în funcție de evoluția epidemiologică și tipul vaccinurilor disponibile.

Actul normativ prevede că direcțiile de sănătate publică județene sau a municipiului București avizează temporar funcționarea centrelor de vaccinare, pe baza metodologiei proprii, a documentelor depuse de către deținătorul/administratorul spațiului și după evaluarea dotării fiecărui centru.

Centrele de vaccinare care aparțin ministerelor cu rețea proprie vor fi organizate și avizate de către structurile proprii, cu respectarea cerințelor legale.

Vaccinarea se va realiza de către personal medical, cu aviz de liberă practică valabil, eliberat de către Colegiul Medicilor și/sau personal medico-sanitar care deține certificat valabil eliberat de Ordinul Asistenţilor Medicali Generalişti, Moaşelor şi Asistenţilor Medicali din România (OAMGMAMR).

Premierul interimar, Nicolae Ciucă, a anunţat marți că la Institutul Cantacuzino din Bucureşti, centrul naţional de depozitare a vaccinului anti-Covid, au ajuns lăzile de gheaţă carbonică cu ajutorul cărora va fi transportat vaccinul către centrele regionale din ţară.

 Cine va fi prima persoană vaccinată

„Urmează să fie stabilit primul subiect, va fi din rândul medicilor şi personalului medical. Pentru că ne vom duce către cele 10 spitale.

Sunt două spitale din Bucureşti, după care avem spitalele de boli infecţioase din Constanţa, Timişoara, Cluj, Craiova, Baia Mare, Suceava- Spital Judeţean, Iaşi, deci în total 10 spitale.

Vor fi 10.000 de doze din care vor fi folosite 4.500, deci vor fi vaccinate 4.500 de persoane din acest lot de 10.000, păstrând doza de rapel pentru a fi efectuat după 21 de zile.

Îmi spunea doctorul Gheorghiţă de dimineaţă că avem 4.500 înscrişi. Tot personalul medical care lucrează pe spitalele covid şi suport covid sunt undeva la 65.000 de oameni”, a mai precizat premierul interimar.

„Vaccinul va sosi în ţară pe data de 26 decembrie, a doua zi de Crăciun”

Cum și unde se fac programările pentru vaccinare

Persoanele care doresc să se vacineze împotriva COVID-19 se vor putea programa online, telefonic, prin medicul de familie sau prin intermediul direcției de asistență socială din cadrul consiliilor locale, după caz, a precizat Comitetul național de coordonare a activităților privind vaccinarea împotriva COVID-19 (CNCAV).

Programarea la vaccinare se efectuează la intervale orare fixe, în funcție de numărul de doze de vaccin pe fiolă. Numărul de persoane pentru vaccinurile multidoză se stabilește în funcție de vaccin.

Ce trebuie să știe persoanele care au programare pentru vaccin

La intrarea în centrul de vaccinare, va fi verificată temperatura persoanelor prin scanare.

Nu vor fi lăsate să intre în centrul de vaccinare persoanele care au temperatura peste 37,3 grade C, urmând să se reprogrameze.

La recepție, este verifcată programarea pe baza cărții de identitate. Persoana programată are de completat un chestionar de triaj și i se înmânează formularul pentru consimțământul informat.

Chestionarul de triaj va fi disponibil pentru descărcare/printare pe site-ul de realizare a programării și, de asemenea, disponibil în forma printată la receptie.

Cu chestionarul completat, se intră în zona de triaj, unde un medic verifică dacă există vreo contraindicație la vaccinare. În cazul în care se identifică o contraindicație temporară la vaccinare, persoana nu este vaccinată și primește recomandarea de a se reprograma.

În punctul de vaccinare se scanează datele personale, se administrează vaccinul și se introduc datele despre vaccin în Registrul Electronic Național de Vaccinare (RENV) sau în registrul de vaccinare, format hârtie, care să conțină toate câmpurile din RENV.

Persoana vaccinată va primi, electronic sau pe hârtie, o adeverință de vaccinare și va fi informată prin sms/email și anunțată prin medicul de familie pentru prezentarea la cea de-a doua doză de vaccin.

Supravegherea post vaccinare pentru posibile efecte adverse

După vaccinare, toate persoanele vor aștepta 15 minute în spațiul de supraveghere. Dacă în acest interval nu apare nici o reacție post-vaccinală, persoana poate pleca, urmând circuitul de ieșire/părăsire a incintei.

Dacă însă apare o reacție adversă post-vaccinală indezirabilă (RAPI), aceasta este investigată și raportată în conformitate cu metodologia de supraveghere RAPI.  Raportarea RAPI se poate face și individual, autodeclarare direct pe site-ul Agenției Naționale a Medicalmentului și a Dispozitivelor Medicale din România (ANMDMR) – https://www.anm.ro/medicamente-de-uz-uman/farmacovigilenta/raporteaza-o-reactie-adversa/.

Dacă persoana vaccinată dezvoltă semne de șoc anafilactic, primește tratament de urgență și, dacă se consideră necesar, se solicită, prin apel 112, intervenția serviciilor de urgență și prim-ajutor calificat și/sau transportul persoanei respective la cel mai apropiat spital care are structură de primiri urgențe, precizează Ordinul.

Persoanele vaccinate vor fi informate cu privire la conduita în caz de reactii adverse post-vaccinale.

Doar 30% dintre români spun că se vor vaccina împotriva COVID-19 (SONDAJ)

30% dintre români spun că se vor vaccina împotriva COVID, în timp ce 29% refuză vaccinarea, potrivit unui sondaj Avangarde privind percepțiile publice asupra pandemiei.

Potrivit sondajului, 38% se declară pro-vaccinare în general, 20% împotriva vaccinării, 25% declară că nu au o poziționare clară sau că nu sunt interesați, iar 17% nu știu sau nu răspund.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Irina Rimes, despre punctajul acordat României de Republica Moldova: Vreau să văd publicată lista juriului
Digi24
De ce nu poate elita de la Kremlin să-l înlăture de la putere pe Putin și ce poate face Occidentul ca să grăbească prăbușirea regimului
Cancan.ro
Cresc pensiile românilor cu 600 lei, de la 1 ianuarie 2027. Cine beneficiază de această mărire și care este condiția
Prosport.ro
FOTO. Iulia Pârlea, în costum de baie pe plaja din Grecia. Prezentatoarea TV pentru care s-au certat Marica şi Torje arată spectaculos
Adevarul
NYT: Israelul ar fi investit milioane de euro pentru a-și crește influența la Eurovision. Acuzații de lobby diplomatic și campanii masive de vot
Mediafax
Eurovision: Val de reacții negative în Moldova după ce juriul a oferit doar 3 puncte României
Click
O taiwaneză spune ce nu îi place în țara noastră. Ce o deranjează cel mai mult la români: „Nu m-am acomodat deloc cu asta”
Digi24
Controversă la Eurovision: Publicul din R. Moldova a acordat 12 puncte României, juriul doar 3. Reacția prezentatoarei Margarita Druță
Cancan.ro
Orașele din România în care plouă toată luna iunie. Meteorologii EaseWeather anunță cea mai ploioasă vară din mileniul trei
Ce se întâmplă doctore
Daniela Crudu, de nerecunoscut! Cum a ajuns să arate acum. Fanii sunt îngrijorați: „E bolnavă?”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Foto / Un ARO 243 de armată, scos la vânzare pe OLX. Cât cere proprietarul pentru modelul românesc produs în 1989
Descopera.ro
„Cine a înșelat o dată, va înșela mereu”: Un studiu amplu dezvăluie secretele infidelității
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Într-un restaurant select, un muzician se apropie de masa lui Bulă
Descopera.ro
Arheologii au găsit molecule organice în fosile de dinozaur