Prima pagină » Actualitate » EXCLUSIV. Cristian Jura, secretar de stat CNCD: ”Mă voi autosesiza împotriva medicilor care refuză să trateze pacienți nevaccinați anti-COVID. Trebuie să tragem un semnal de alarmă ferm”

EXCLUSIV. Cristian Jura, secretar de stat CNCD: ”Mă voi autosesiza împotriva medicilor care refuză să trateze pacienți nevaccinați anti-COVID. Trebuie să tragem un semnal de alarmă ferm”

Cristian Lisandru
EXCLUSIV. Cristian Jura, secretar de stat CNCD: ”Mă voi autosesiza împotriva medicilor care refuză să trateze pacienți nevaccinați anti-COVID. Trebuie să tragem un semnal de alarmă ferm”

GÂNDUL.RO a prezentat, astăzi, cazul unui al doilea medic care a declarat că nu va primi pacienți nevaccinați anti-COVID, iar Cristian Jura, secretar de stat și membru în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării transmite, ÎN EXCLUSIVITATE, că o astfel de situație este cât se poate de alarmantă și nu poate fi abordată superficial, rezultatele pe termen mediu și lung fiind de natură a afecta drepturile tuturor pacienților români. 

După ce Cătălin Petrencic, medic în Călărași, a anunțat că va scoate din lista sa persoanele care refuză vacccinarea anti-COVID, un al doilea medic, Sorin Paveliu – medic primar boli interne – a făcut public faptul că va primi în cabinetul său doar persoane care s-au imunizat împotriva virusului.

”Dacă cineva nu vrea să se vaccineze este deja în afara acestui grup al oamenilor pentru care statul a decis să le asigure sursa de finanțare pentru a se vaccina și este decizia lor personală. În aceste condiții, și decizia noastră personală este că dacă cineva nu vrea să se vaccineze, să apeleze la alt cabinet. Este o chestie de respect reciproc a vieții atât a noastră, cât și a vieții lor. Noi suntem persoane de 60 de ani. Nu văd niciun motiv pentru care ar trebui să acceptăm o persoană care este posibil infectată și care i-ar putea infecta și pe alții, inclusiv pe noi”, a declarat medicul Sorin Paveliu.

”Cetățenii României nu trebuie abandonați de medici, atât timp cât vaccinarea este voluntară”

Contactat de GÂNDUL.RO, Cristian Jura, secretar de stat și membru în Colegiul Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, ne-a declarat, ÎN EXCLUSIVITATE, că se va autosesiza împotriva medicilor care refuză sa trateze pacienții nevaccinați anti-COVID.

Un astfel de refuz, transmite secretarul de stat, poate fi încadrat ”ca un caz de discriminare”, reprezentând ”o excludere, o preferință pe baza unui criteriu”.

”Cetățenii României nu trebuie abandonați de medici, atât timp cât vaccinarea este voluntară. Noi aflăm, prin toate mijloacele mass-media, că vaccinarea nu este obligatorie, ci este voluntară, și – pe de altă parte – vedem că apar medici care au declarat că, sub o formă sau alta, nu mai doresc să trateze pacienții care nu se vor vaccina. Deocamdată, etapa a doua de vaccinare nu a început, precum bine știm, unii oameni vor alege să se vaccineze, alții nu se vor vaccina. Un astfel de refuz, din partea unui medic, se încadrează perfect ca un caz de discriminare și, firește, poate fi analizat din această perspectivă. Reprezintă o excludere, o preferință pe baza unui criteriu. Iar acest criteriu este a fi sau a nu fi vaccinat anti-COVID sau a avea sau nu intenția de a te vaccina anti-COVID”, precizează secretarul de stat Cristian Jura.

Cristian Jura: ”Dacă vor avea aceeași atitudine, atunci ce se va întâmpla cu locuitorii din zonele respective, cetățeni ai României?”

Cristian Jura consideră că în zonele rurale din România se poate ajunge chiar în situații-limită dacă medicii – fiind foarte puțini la număr – vor avea ”aceeași atitudine”.

Secretarul de stat mai spune că este nevoie de un ”semnal de alarmă” ferm, din acest punct de vedere, fiindcă ”vorbim despre populația României, atât de greu încercată în ultimul an”, iar românii ”nu trebuie puși în dificultate” din punct de vedere medical.

”Trebuie să ne gândim, pe de altă parte, și la zonele rurale, nu neapărat numai la orașele mari, municipii, capitale de județ etc., în zonele acelea unde există doar un singur medic sau doi. Și, dacă vor avea aceeași atitudine, atunci ce se va întâmpla cu locuitorii din zonele respective, cetățeni ai României? Deocamdată nu suntem în această situație, dar trebuie să prevenim, trebuie să tragem un semnal ferm de alarmă, pentru a nu ne afla, cumva, în fața unui fenomen. Un medic a depus un jurământ și trebuie să respecte jurământul respectiv. Trebuie să trateze toate persoanele, indiferent de culoare, rasă, vaccinare sau nevaccinare. Vorbim despre populația României, atât de greu încercată în ultimul an – stare de urgență, stare de alertă, alte neajunsuri induse de pandemia de coronavirus -, iar acum, când se întrezărește luminița de la capătul tunelului, ne trezim că, din punct de vedere medical, românii vor fi în dificultate, or acest lucru trebuie evitat cu orice preț”, insistă Cristian Jura, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO.

”Medicii respectivi vor fi citați la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării”

Potrivit informațiilor transmise de Cristian Jura, autosesizarea va fi înregistrată chiar la primele ore ale dimineții de mâine, urmând ca medicii respectivi – Cătălin Petrencic și Sorin Paveliu – să fie citați la Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. Totodată, vor fi solicitate și puncte de vedere oficiale, atât din partea Colegiului Medicilor din România, cât și din partea Ministerului Sănătății.

”Autosesizarea va fi înregistrată în cursul zilei de mâine, la prima oră, apoi urmează să cităm medicii respectivi la CNCD și de asemenea, o să cerem puncte de vedere, pe acest subiect, de la Colegiul Medicilor și de la Ministerul Sănătății”, a mai declarat, ÎN EXCLUSIVITATE pentru GÂNDUL.RO, secretarul de stat Cristian Jura.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Germania blochează extrădarea unui român condamnat pentru jaf. Judecătorii invocă situația din închisorile din România
Digi24
Un copil de șase ani din Botoșani a intrat în comă după ce sora lui i-a pus un plasture pe o rană
Cancan.ro
Părinții Victoriei, îngenuncheați de durere lângă sicriu. Mihaela și Cazimir Ionescu, devastați după pierderea fiicei lor
Prosport.ro
Bianca Drăguşanu, apariție spectaculoasă în costum de baie! Fosta iubită a lui Adrian Cristea a atras privirile tuturor pe Insula Milionarilor
Adevarul
România face eforturi pentru a păstra trupele SUA. Ce ar însemna o retragere americană de pe flancul estic
Mediafax
Viața într-un oraș de 15 minute: Aplicația MyCosmopolis și stilul de viață premium
Click
Scandal între amici din cauza bacșișului lăsat la terasă. „Atât valorează prietenia voastră, 5 lei”
Digi24
Când ar putea fi repornită centrala de la Cernavodă
Cancan.ro
Ce au pus părinții Victoriei Ionescu pe sicriul cu trupul neînsuflețit al fiicei lor. Ți se rupe sufletul! 🥲
Ce se întâmplă doctore
Kim Cattrall, în costum de baie la 70 de ani: cum se menține în formă actrița din „Sex and the City”
Ciao.ro
Amante celebre din showbiz-ul românesc! Unele au ajuns în faţa altarului, altele au rămas doar cu amintirea
Promotor.ro
Chinezii vor să „pensioneze” Defender cu un SUV interesant. Modelul vine în România toamna asta
Descopera.ro
Cine a supraviețuit erupției Vezuviului? Urmele lăsate de oamenii care...
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă: – Am o boală care mă împiedică să țin dietă!
Descopera.ro
Cine controlează, de fapt, un cântec: o scurtă istorie a drepturilor muzicale