Prima pagină » Actualitate » Accident grav pe pârtia Durău! Tată și fiu, răniți când coborau cu sania

Accident grav pe pârtia Durău! Tată și fiu, răniți când coborau cu sania

Accident grav pe pârtia Durău! Tată și fiu, răniți când coborau cu sania

Salvamontiștii nemțeni au intervenit, duminică, pentru acordarea primului ajutor medical și salvarea a două perspane accidentate grav pe pârtia de sanie din stațiunea Durău.

”Acţiune a salvamontiştilor din Neamţ pentru acordarea primului ajutor medical şi salvarea a două persoane accidentate grav pe pârtia de sanie din staţiunea Durău. Un adult şi un copil au încercat să coboare împreună cu sania, nu au mai reuşit să o controleze, răsturnându-se şi accidentându-se grav în cădere”, se arată pe pagina de Facebook a Salvamont România.

Recomandările salvamontiștilor

Adultul a suferit un traumatism al membrului inferior, iar copilul un traumatism craniu-cerebral deschis, precizează salvatorii, potrivit stiripesurse.ro.

După acordarea primului ajutor medical, salvamontiștii au transportat cele două victime la cele două ambulanțe SMURD și SAJ trimise pentru preluare.

”Salvamont România vă recomandă să nu folosiţi mijloace improvizate de alunecare pe zăpadă, evitaţi să coborâţi pante foarte înclinate sau porţiuni neamenajate şi neprotejate, evitaţi să coborâţi mai multe persoane pe sanie întrucât acestea, din cauza greutăţii, pot prinde viteze mari şi pot fi necontrolate. De asemenea, adulţii în cădere pot răni copii aflaţi alături de ei pe sanie”, sunt recomandările salvamontiştilor.

Mai avem unde schia în 100 de ani? ”În zonele montane din România, perioada înzăpezită se poate reduce cu până la 75 de zile pe an”

Conform raportului publicat de IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change), grosimea stratului de zăpadă ce acoperă zonele muntoase de altitudine joasă înregistrează un trend descendent pe plan global. De la mijlocul secolului XX, acoperirea cu zăpadă a scăzut, în medie, cu 5 zile per decadă, dar sunt și zone muntoase unde aceasta a înregistrat scăderi de până la 10 zile.

Scăderea stratului de zăpadă, în ariile montane joase, se datorează în mare măsură creșterii precipitațiilor sub formă de ploaie sau lapoviță și creșterii temperaturilor medii. De asemenea, există o serie de studii care analizează posibilul impact al cenușii și altor particule de culoare închisă depozitate din atmosferă asupra stratului de zăpadă.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
„Papucii nu se negociază”! Reguli NESCRISE, explicate de o americancă din România
Digi24
Butonul din mașină pe care șoferii sunt obligați să îl folosească. Situațiile prevăzute de Codul rutier
Cancan.ro
Unde s-a angajat Monica Gabor, după ce și-a falimentat toate afacerile din SUA. E de NERECUNOSCUT la 39 de ani!
Prosport.ro
Transformarea lui Adrian Mutu. A slăbit 13 kilograme cu dieta lui strictă: ce mănâncă și ce bea
Adevarul
„Ciufulitul ăsta este o greșeală genetică”. Derapaj într-o importantă filială PNL
Mediafax
Trump și Putin, înțelegere cu efect la pompa românilor. Cât ar putea ajunge să coste motorina în România
Click
Andreea Popescu, dezvăluiri despre apropierea de Dan Alexa în timpul căsniciei cu Rareș Cojoc: „Eu cu el până la moarte”
Digi24
Ce se întâmplă dacă se descoperă petrol sau gaze sub terenul tău. Cui aparțin resursele și în ce situații poți primi despăgubiri
Cancan.ro
'Profetul Apocalipsei' anunță o nouă pandemie, după ce a prezis corect pandemia COVID 19: 'O boală mult mai...'
Ce se întâmplă doctore
Este de nerecunoscut! Celebra actriță a slăbit 32 de kilograme în aproape 2 ani. Care este secretul transformării sale: „Nu am folosit injecții”
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Dai flash-uri ca să avertizezi despre radar? Țara în care Poliția poate amenda cu ajutorul dronelor
Descopera.ro
De ce oamenii repetă afirmații în fiecare dimineață? Când pot ajuta și când nu fac aproape nimic
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. - Treci pe la mine? Sunt goală și singură!
Descopera.ro
Cum au schimbat Universul primele stele? Noi simulări fără precedent au aflat răspunsul
Mediafax Italia
A fost CUTREMUR: ”S-a simțit puternic!”
Mediafax Spania
Stai în chirie? Cât vei plăti după noile reguli