Prima pagină » Știri externe » Mii de persoane au fost arestate în timpul protestelor pro-Navalnîi din Rusia. LIVE UPDATE | VIDEO

Mii de persoane au fost arestate în timpul protestelor pro-Navalnîi din Rusia. LIVE UPDATE | VIDEO

Andrei Văcaru
Aproape 2.000 de persoane au fost arestate în timpul protestelor pro-Navalnîi din Rusia. LIVE UPDATE | VIDEO. Sursa foto: Profimedia

Poliția a intervenit în forță sâmbătă în mai multe orașe mari din Rusia pentru a dispersa manifestanții ieșiți în stradă pentru a cere eliberarea disidentului Aleksei Navalnîi, aflat în arest de la sfârșitul săptămânii trecute. 

Violențele, condamnate și de Statele Unite

Statele Unite au condamnat sâmbătă folosirea de către autoritățile ruse a unor „metode brutale” împotriva participanților la mitingurile pentru eliberarea liderului opoziției din Rusia, Aleksei Navalnîi.

Noul purtător de cuvânt al Departamentului american de Stat, Ned Price, a transmis un comunicat prin care condamnă incidentele petrecute sâmbătă în întreaga Rusie. Citește mai mult…

UE critică arestările și violențele din Rusia

Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a denunțat sâmbătă „arestările masive” și „folosirea disproporționată a forței” în timpul protestelor de sâmbătă din Rusia. Citește mai mult…

Confruntări în apropierea penitenciarului unde se află Navalnîi

Protestatarii de la Moscova s-au confruntat cu polițiștii în apropierea penitenciarului în care se află încarcerat Aleksei Navalnîi, potrivit presei locale.

Între timp, numărul persoanelor arestate a trecut de 2.000.

Numărul arestărilor a ajuns la aproape 2.000

Organizația non-guvernamentală OVD-Info a anunțat, în cursul serii de sâmbătă, că numărul persoanelor reținute în timpul protestelor pro-Navalnîi a ajuns la 1.908 în întreaga țară, după cum informează agenția MEDIAFAX.

Știrea inițială:

Poliția a arestat peste 1.000 de persoane în întreaga Rusie sâmbătă în timpul protestelor organizate în marile orașe din țară față de arestarea liderului opoziției, Aleksei Navalnîi.

Totodată, forțele de ordine au dispersat mulțimile de oameni care participau la mitinguri, în contextul în care zeci de mii de persoane au ieșit în stradă pentru a cere eliberarea lui Navalnîi, informează site-ul agenției de presă Reuters.

Printre persoanele reținute se numără și soția disidentului, Iulia.

Navalnîi a făcut apel la susținătorii săi să iasă în stradă după ce a fost arestat la sfârșitul săptămânii trecute imediat ce s-a întors în Rusia, după ce a fost tratat în Germania în urma otrăvirii sale cu Novichok.

Autoritățile au avertizat că protestele sunt ilegale

Autoritățile ruse i-au avertizat pe cetățeni să nu participe la protestele de sâmbătă la care a făcut apel Navalnîi, întrucât riscă să se îmbolnăvească de COVID-19, dar și să fie puși sub urmărire penală pentru participarea la un eveniment neautorizat.

Cu toate acestea, protestatarii au ieșit în număr mare în stradă, în pofida interdicției și a temperaturilor scăzute.

În capitala Moscova cel puțin 40.000 de persoane s-au adunat pentru a protesta față de arestarea lui Navalnîi. Poliția arestat zeci de persoane, iar autoritățile locale au anunțat că doar aproximativ 4.000 de persoane ar fi participat la manifestație.

Organizația non-guvernamentală OVD-Info a informat că cel puțin 1.090 de persoane au fost arestate, dintre care 300 la Moscova și 162 la Sankt Petersburg. Totodată organizația avertizează că numărul persoanelor reținute va crește în următoarele ore.

Mai mulți colaboratori ai lui Navalnîi, arestați

Mai mulți susținători ai disidentului rus au fost arestați de către autorități, sub acuzația că ar fi instigat la proteste.

Astfel, joi au fost arestate Liubov Sobol, avocat în cadrul fundației lui Navalnîi, dar și purtătoarea de cuvânt a acestuia, Kira Iarmîș. Reținerile au continuat și vineri, cu coordonatoarea sediului din Vladivostok al organizației lui Navalnîi, Ekaterina Vedernikova și cu Elena Noskoveț, o colaboratoare a disidentului din Novosibirsk.

Disidentul rus Aleksei Navalnîi a fost arestat, duminică seară, la revenirea în Rusia după ce a fost tratat în Germania ca urmare a atacului neurotoxic din august 2020. O instanţă judiciară a decis luni menţinerea în detenţie a lui Aleksei Navalnîi pentru 30 de zile.

Navalnîi a declarat în cursul zilei de marți că Administrația Penitenciarelor din Rusia ar fi cerut unei instanțe arestarea sa pentru o presupusă încălcare a termenilor unei pedepse cu suspendare la care a fost condamnat.

Administrația Vladimir Putin a anunțat, în cursul zilei de marți, că nu va lua în considerare solicitările statelor occidentale privind eliberarea disidentului rus Aleksei Navalnîi.

Totodată, Kremlinul și-a exprimat îngrijorarea cu privire la apelurile lui Navalnîi privind organizarea de proteste în Rusia.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Șoc în lumea politică americană! ALIATUL lui Trump a murit „în urma unei boli scurte și subite”
Digi24
Tensiuni maxime. Americanii au lovit 140 de ținte din Iran. Teheranul atacă Bahrainul, Iordania, Qatarul, Omanul și Kuweitul
Cancan.ro
Alexandru Nițu a fost dat dispărut pe 28 iunie 2026. IREAL unde a fost găsit după două săptămâni
Prosport.ro
Imagini hot! „Prea frumoasă ca să fie adevărată!”. Faimoasa Paige Spiranac a negat vehement că a folosit AI
Adevarul
Cine sondează opinia publică și cum pot influența sondajele politica din România
Mediafax
Aici trăiesc BOGAȚII! Care este orașul spaniol care a întrecut Londra și Paris pe piața imobiliară de lux
Click
Se mărește familia lui Carmen de la Sălciua. A anunțat venirea pe lume a unui copil: „Sunt fericită cu tot sufletul”
Digi24
Un oraș european sufocat de turiști interzice accesul cu mașina în centrul vechi pe timpul verii. Ce amenzi riscă șoferii
Cancan.ro
Simona Halep și Dorin Mateiu și-au oficializat relația la Wimbledon. După escapada din Mykonos, a venit și confirmarea!
Ce se întâmplă doctore
Iulia Albu a apelat la operații estetice! E total schimbată acum: „Procedura a reprezentat primul pas, urmat de un protocol de recuperare, perfuzii și tratamente”
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Dacia DUSTER de Japonia, produsă în INDIA: Cu ce dotări vine Nissan Tekton?
Descopera.ro
Nu timpul petrecut în jocuri video îi afectează pe tineri! Ce au descoperit acum oamenii de știință?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. BULĂ: – Am 71 de ani și sunt căsătorit cu o femeie de 30!
Descopera.ro
Cum a apărut literatura din Statele Unite? De la miturile populațiilor indigene la Hemingway și Toni Morrison