Prima pagină » Actualitate » Caz incredibil! Hoții au spart depozitul cu mărfuri confiscate al Poliției din Giurgiu! Printre suspecți se află inclusiv polițiști (EXCLUSIV)

Caz incredibil! Hoții au spart depozitul cu mărfuri confiscate al Poliției din Giurgiu! Printre suspecți se află inclusiv polițiști (EXCLUSIV)

Un sediul al IPJ Giurgiu, în care ar fi fost depozitate mărfurile confiscate de polițiștii specializați în investigarea criminalității economice, a fost spart de persoane rămase necunoscute. Anchetatorii bănuiesc că în spatele jafului s-ar putrea afla chiar unii dintre polițiști, în condițiile în care, în noaptea de joi spre vineri, când se presupune că ar fi avut loc spargerea, sistemul de supraveghere nu ar fi funcționat.

Poliția din Giurgiu a intrat în alertă, vineri dimineață, după ce s-a constatat că fostul sediu al Poliției Municipale, acum folosit ca depozit pentru mărfurile confiscate, a fost spart.

La data de 5 februarie a.c. polițiștii din cadrul I.P.J. Giurgiu au constatat ca autori necunoscuți au pătruns în corpul unei clădiri din municipiul Giurgiu, aflată în administrarea Inspectoratului de Poliție Județean Giurgiu, unde erau depozitate mai multe bunuri și au forțat sistemele care asigură ușile de acces în mai multe încăperi”, este poziția oficială a Inspectoratului Județean de Poliție Giurgiu.

Oficialii IPJ Giurgiu au mai adăugat că șefii instituției au constituit deja o comisie care să inventarieze bunurile rămase în sediul jefuit și a fost întocmit un dosar penal pentru furt calificat.

În plus, s-a menționat faptul că sediul era încuiat și avea sistem de alarmă, însă, potrivit unor surse judiciare, în noaptea jafului acesta nu ar fi funcționat.

Tocmai de aceea, sursele citate au precizat că nu este exclus ca hoții să fi avut complici din rândul polițiștilor.

Surse apropiate achetei au povestit că, în sediul respectiv, se aflau mărfurile confiscate de polițiști, mai ales că Giurgiu este un oraș port, unde ajung cantități mari de bunuri fără documente, dar cu valoare mare de piață.

Hoții ar fi plecat inclusiv cu mai multe uniforme de poliție

Mai mult, sursele citate au precizat și faptul că, din clădire, ar fi dispărut inclusiv unele documente, uniforme de poliție dar și un câine, în contextul în care acolo și-ar fi ținut câinii și cinci polițiști, iar la momentul constatării faptei, în padocuri, erau numai patru animale.

Din primele verificări, anchetatorii au stabilit că hoții au sărit gardul, care măsoară ceva mai mult de un metru și jumătate, după care au spart lacătele de uși.

Sursele citate au precizat că cercetarea la fața locului ar fi fost făcută abia vineri noapte, când criminaliștii au ridicat eventualele urme lăsate de hoți și i-au amprentat pe toți polițiștii care au intrat în clădire, pentru a putea deosebi amprentele acestora de cele ale eventualilor suspecți.

Ancheta se desfășoară sub coordonarea procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Giurgiu.

Un astfel de incident a avut loc și în Capitală, după ce, în luna iunie a anului trecut, doi hoți au intrat într-o clădire în care funcționează Brigada de Combatere a Crimei Organizate și au plecat cu mai multe televizoare și cu bicicleta unui ofițer antidrog, care o lăsase la serviciu.

Mediafax
Dezvăluiri despre crima oribilă din Craiova: Femeia a fost înjunghiată cu 27 de lovituri de cuțit
Cancan.ro
Unde a fost plecată Silvana Dăogaru, cu 3 zile înainte să fie ucisă de soț. Părinții profesoarei de 44 de ani sunt implicați
Prosport.ro
FOTO. Controversata Marina, renumită pentru imaginile ei cel puțin îndrăznețe, a fost prinsă! A primit pedeapsă de 4 ani
Adevarul
Un nou scandal homosexual zguduie Biserica Ortodoxă Română. Desfrâu și mesaje halucinante între un preot și un tânăr
Mediafax
HOROSCOP 23 august 2025. Unele zodii se relaxează acasă, altele se avântă la drum
Click
Puțini șoferi știu. Cu cât se poate depăși viteza legală fără sancțiuni
Wowbiz
El e băiatul de 13 ani mort după ce a mâncat tăieței! S-a prăbușit brusc, imediat după ce i-a consumat. Autoritățile sunt în alertă! Toate detaliile
Antena 3
Două turiste au plecat fără să plătească dintr-o pizzerie din Italia. Patroana le-a dat de urmă și s-a dus cu nota peste ele la cazare
Digi24
Lovitura de stat de la 23 august 1944: Se împlinesc 81 de ani de la actul de curaj care a schimbat România
Cancan.ro
Șoc TOTAL! Meghan Markle, acuzată că are o fetiță secretă, iar Harry vrea să divorțeze!
Ce se întâmplă doctore
Ce s-a întâmplat cu actrița Lucy Ewing? Cine s-a uitat la serialul Dallas, sigur o știe. Cum arată acum, la 66 de ani
observatornews.ro
Filmul tragediei de pe Lacul Snagov. Angajatul care le-a închiriat ambarcaţiunea a dat alarma
StirileKanalD
„Mi-a dat viaţa complet peste cap!” Polițistul atacat cu sabia de un interlop, dezvăluiri emoționante. În ce stare se află Ciprian acum, la 8 ani de la incident: „Mi-aş dori să am sănătatea înapoi”
KanalD
Doliu în diplomația română! Ambasadorul Ioan Donca a murit la 85 de ani
Ciao.ro
Cum au arătat Andreea Esca, Delia sau Andra când s-au căsătorit. Andreea Bănică a strălucit într-o rochie minusculă
Promotor.ro
Un Rolls-Royce de 500.000 de euro, băgat în piscina plină cu apă. Motivul este ireal - FOTO
Descopera.ro
Cum a fost Stalin PĂCĂLIT de Hitler
Capital.ro
România ține doliu. S-a stins din viață Ioan Donca. Am pierdut un om pe care toată planeta l-a respectat
Evz.ro
Aeroportul Otopeni, simplificări la trecerea prin filtre. Reguli noi pentru pasageri
A1
Larisa Mârtan, fosta ispită de la Insula Iubirii, s-a căsătorit religios. Cum arată în rochie de mireasă. Imagini de la nuntă
Stirile Kanal D
A fost prins în Germania. Emil Gânj a dat peste cap planurile polițiștilor
Kfetele
O fetiță de 12 ani a murit în brațele tatălui după ce a mâncat chipsuri! Ce a declanșat decesul fetei, de fapt?
RadioImpuls
HOROSCOP de weekend, 23-24 august 2025. O zodie trăiește clipe de vis! Norocul este de partea ei și dragostea plutește în aer
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bubulina îi face o propunere deocheată lui Bulă: - Am putea și noi să mai încercăm...
Descopera.ro
O situație bizară în care ajuns ambasadorul francez din România în 1916