Prima pagină » Știri externe » S-a decis: frontiera SUA – Canada, închisă până la 21 martie!

S-a decis: frontiera SUA – Canada, închisă până la 21 martie!

S-a decis: frontiera SUA – Canada, închisă până la 21 martie!

Democrații prelungesc închiderea frontierei cu Canada! Astfel, până la 21 martie, toate deplasările neesenţiale între Statele Unite ale Americii și Canada vor fi interzise, au anunțat autoritățile de la Ottawa.

Asta înseamnă că toate persoanele care tranzitează granița dintre cele două țări vor intra în carantină instituționalizată.

În ce condiții se poate trece frontiera

„Restricţiile pentru călătoriile neesenţiale în Statele Unite au fost prelungite până la 21 martie 2021”, a scris pe Twitter ministrul canadian al Securităţii publice, Bill Blair. Închiderea frontierelor Statelor Unite cu cei doi parteneri de liber-schimb, Canada şi Mexic, a fost decisă în martie şi prelungită în fiecare lună de atunci. Sunt permise doar comerţul cu bunuri şi mărfuri, precum şi călătoriile considerate esenţiale.

Cu începere de luni, toate persoanele care merg în Canada vor fi obligate să intre în carantină în hoteluri la sosire, în aşteptarea rezultatelor testării PCR obligatorii.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
Vorbea despre Lucifer și putere absolută”: mărturii tulburătoare în cazul triplei crime din Târgu Jiu
Digi24
Noi date privind tripla crimă din Târgu Jiu. Femeia găsită moartă fusese cu doar o zi înainte la poliție. Ce a reclamat victima
Cancan.ro
Veste DEZASTRUOASĂ pentru clienții Digi! Cresc TOATE abonamentele. Notificarea pe care au primit-o TOȚI consumatorii RCS RDS
Prosport.ro
FOTO. Prezentatoarea TV a revenit pe „sticlă”. Cum arată după ce a fost diagnosticată cu o boală rară
Adevarul
Europa, abandonată în brațele lui Putin? Prognoza unui fost șef al spionajului românesc după ce SUA au întors spatele UE
Mediafax
Povestea-șoc a unui copil norvegian de 10 ani, abandonat de părinți în India pentru a învăța să supraviețuiască
Click
Fotografii demult uitate cu Oana Roman. Cum arăta vedeta când lucra în aviație
Digi24
Serviciile britanice dezvăluie, în premieră, câți ruși au fost uciși în războiul din Ucraina
Cancan.ro
Cum a reacționat Nicoleta Luciu, după dezvăluirile făcute de Sile Cămătaru? Actrița a uimit pe toată lumea
Ce se întâmplă doctore
Cu greu o mai recunoști acum pe această artistă. E celebră, dar nu mai arată deloc așa. Mulți nu își dau seama cine este
Ciao.ro
Wow sau Bau? Cât de mult le-au schimbat operaţiile estetice pe vedetele din România
Promotor.ro
Tronson din Autostrada A8, finanțat prin SAFE. Cine preia proiectul?
Descopera.ro
De ce turcii fac cafea la nisip?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. El și ea în pat. El: - Ești agitată?
Descopera.ro
Sucul de roșii și soia reduce inflamația la adulții cu obezitate