Prima pagină » Actualitate » Drulă: Câștigătorul pentru Lotul 4 al Autostrăzii Pitești – Sibiu a fost desemnat. Când va fi semnat contractul

Drulă: Câștigătorul pentru Lotul 4 al Autostrăzii Pitești – Sibiu a fost desemnat. Când va fi semnat contractul

Drulă: Câștigătorul pentru Lotul 4 al Autostrăzii Pitești - Sibiu a fost desemnat. Când va fi semnat contractul
. Sursa: MEDIAFAX FOTO

Ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a declarat joi că a fost desemnat câștigătorul licitației pentru construirea Lotului 4 din Autostrada Pitești – Sibiu.

Potrivit ministrului, este vorba despre compania care execută în prezent lucrările la Lotul 1, dintre Sibiu și Boița, informează Digi24.

Astfel, potrivit Asociației Pro Infrastructură, lotul Curtea de Argeș – Tigveni din Autostrada Pitești – Sibiu ar urma să fie realizat de compania austriacă Porr.

Contractul ar urma să fie semnat luna aceasta

Oficialul de la Transporturi a mai explicat că autoritățile și compania desemnată ar urma să semneze contractul pentru acest lot din Autostrada Pitești – Sibiu luna aceasta.

Mai exact, documentul ar urma să fie semnat în cazul în care, în următoarele zece zile, nu vor fi depuse contestații.

„Așteptăm zece zile să vedem dacă se depun contestații. Dacă nu, semnăm contractul pentru acest lot. E un lot într-o zonă foarte dificilă, predispusă alunecărilor de teren. Deși are doar 10 kilometri, este esențial, pentru că face traversarea între Valea Argeșului și Valea Topologului, are un tunel de 1,3 kilometri”, a spus ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă.

Totodată, ministrul a adăugat că din această primăvară ar urma să înceapă și lucrările la Lotul 5 al Autostrăzii Pitești – Sibiu, iar loturile 2 și 3 sunt în acest moment în procedură de licitație.

Care este situația autostrăzii București – Brașov?

Totodată, ministrul Transporturilor, Cătălin Drulă, a vorbit și despre situația în care se află proiectul privind autostrada care ar urma să facă legătura între București și Brașov.

„Am spus că a fost campionat de studii de fezebilitate. Or fi fost în general în România. Din păcate, pe această autostradă ultimul studiu de fezabilitate datează din 2005. Este un studiu mai sumar. A rămas studiul de fezabilitate din 2005 pentru că de atunci au fost foarte multe încercări de parteneriat public privat. Câte doi-trei ani proiectul a fost blocat inclusiv în discursul public al decidenţilor zilei”, a spus Cătălin Drulă.

Acesta mai spune că deja a fost semnat contractul de proiectare pentru Autostrada București – Brașov.

„Acum chiar am făcut un pas concret, pe 12 februarie a fost semnat contractul de proiectare al autostrăzii, asta înseamnă că vom avea toată partea din spate, viaducte, tuneluri, vom avea efectiv proiectul lor, aşa cum faci proiectul unei case. Şi apoi putem căuta un constructor. În momentul de faţă această muncă nu a fost făcută şi dacă nu a fost făcută nu poţi trimite un excavator direct în teren”, spune ministrul.

Cătălin Drulă a mai adăugat că termenele contractuale privind tronsonul de autostradă dintre București și Sibiu sunt unele destul de mari, dar contractul a fost semnat înaintea începerii mandatului său în fruntea Ministerului Transporturilor.

„Proiectantului care începe contractul semnat pe 12 februarie i-am cerut să livreze zonele critice, cum ar fi centura Comarnic, zona de la Ploieşti, mai repede decât termenele contractuale. Termenele contractuale, din păcate, sunt destul de mari. E vorba de doi ani, doi ani şi jumătate, un contract licitat înainte de mandatul meu”, a spus ministrul.

Comentarii 0

Lasă un răspuns

Trebuie să fii autentificat pentru a publica un comentariu.
Vă rugăm să țineți cont că folosirea injuriilor, a limbajului instigator la ură, a apelurilor la violență sau trimiterea repetată, în mod abuziv, a aceluiași comentariu pot duce nu doar la ștergerea mesajului, ci și la suspendarea temporară a dreptului de a comenta. Site-ul nostru încurajează dezbaterile aprinse, dar civilizate. Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru contribuția la o discuție bazată pe argumente, nu pe atacuri.

Recomandarea video

Citește și

Mediafax
INCREDIBIL! Echipajul s-a ÎMBĂTAT înainte de un zbor de peste ocean. Avionul NU A MAI DECOLAT
Digi24
VIDEO Gluma lui Zelenski cu Trump despre o vizită la Moscova
Cancan.ro
Ce note au luat copiii vedetelor din România la Bacalaureat 2026: 'Este o premieră!'
Prosport.ro
FOTO. Corina Caragea, imagini incendiare în costum de baie. Prezentatoarea de la PRO TV, apariție wow în vacanța din Puglia
Adevarul
Noua Dacia Striker i-a cucerit pe britanicii de la Top Gear: „Pare să ofere multe pentru puțin”
Mediafax
Erdogan le-a oferit liderilor NATO revolvere personalizate
Click
Anca Serea, revoltată după ce fiica sa cea mare a aflat notele la BAC: „Inuman și nedrept!”
Digi24
VIDEO Furtună de nisip pe plajele din Eforie. imaguini cu fenomenul și avertismentul salvamarilor
Cancan.ro
Ultimul mesaj al pilotului care s-a aruncat din avion. Detalii tulburătoare din anchetă
Ce se întâmplă doctore
Rezultate Bacalaureat 2026. Rata de promovare a crescut la 74,8%, iar 45 de absolvenți au obținut media 10
Ciao.ro
Poveştile de iubire care au rămas doar o amintire! Imagini tari cu Gina Pistol, Răzvan Fodor sau Andra Măruţă şi foştii parteneri
Promotor.ro
Am văzut noua Dacia MADE IN TURCIA. Noul crossover sub 25.000 de euro care provoacă Skoda Octavia Combi și Volkswagen Golf Variant
Descopera.ro
Din ce sunt făcute cochiliile scoicilor?
Râzi cu lacrimi
BANCUL ZILEI. Bulă e puțin ofticat în noaptea nunții: – Din cate văd, dragă...
Descopera.ro
Care este cel mai bun oraș din lume pentru locuit în 2026?